1,000 de morți expun lipsa răcirii

Peste o mie de oameni au murit în Europa în opt zile din luna iunie, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În Spania, monitorul național al excesului de mortalitate, MoMo, a numărat 212 decese în doar patru zile, dintre care 200 la persoane de peste 65 de ani (EFE). La Torino și Milano au fost pene de curent. Toate țările aveau avertizări. Oamenii au murit, totuși, pentru că instituțiile care detectează căldura letală și cele care trebuie să protejeze populația răspund în fața unor guverne diferite, folosesc bugete diferite și lucrează după reguli diferite.

UE poate avertiza. Nu poate obliga pe nimeni să acționeze.

Legea europeană a climei cere statelor membre „să facă progrese continue în adaptare”, dar nu stabilește standarde obligatorii pentru centrele de răcorire, temperaturile din școli sau pregătirea căminelor de îngrijire (European Climate Law). Strategia UE de adaptare din 2021 tratează valurile de căldură ca pe o problemă europeană, însă rămâne o recomandare a Comisiei, nu o reglementare obligatorie pentru serviciile locale (EU Adaptation Strategy). Bruxellesul oferă bani, date satelitare și coordonare de urgență prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii, sistemul prin care statele pot trimite pompieri sau echipe medicale peste graniță. Nu decide dacă o creșă are aer condiționat.

Propria evaluare a Agenției Europene de Mediu privind riscurile climatice spune că Europa „nu este pregătită pentru riscurile climatice în creștere rapidă”, căldura fiind printre cele mai acute amenințări pentru sănătate în orașele din sud (EEA). Constatarea descrie exact ce s-a întâmplat în aceste zile: adaptarea nu ține pasul cu temperaturile.

Patru țări, aceeași fisură

Sistemele de avertizare funcționează. Protecția se fragmentează în momentul în care cineva trebuie să acționeze. Tiparul se repetă.

În Germania, doar 7 din 16 landuri federale au un plan de acțiune împotriva căldurii la nivel regional. Ministerul federal al Mediului se descrie drept „generator de impulsuri”, nu operator al protecției (BMUKN). Bundestagul încă dezbate cine trebuie să plătească pentru planurile municipale obligatorii și pentru răcirea spitalelor (tagesschau). Medicii de terapie intensivă au susținut că landurile trebuie să finanțeze protecția termică în spitale, în loc să o trateze ca pe un confort opțional (BR). Dezbaterea este, în sine, dovada problemei: nimeni nu deține clar responsabilitatea dintre avertizare și protecție.

În Italia, aceeași breșă apare în două forme. Lombardia a interzis munca în aer liber în orele de vârf, în zilele cu risc ridicat, umplând un gol pe care sindicatele spuneau că Roma îl închide prea lent (PuntoSicuro). La Torino au fost cel puțin 16 pene de curent în patru zile, pe fondul creșterii cererii locale de electricitate; la Milano, alimentarea a căzut în mai multe cartiere (Renewable Matter, Il Fatto Quotidiano). Sistemul național de aprovizionare a rezistat. Rețelele locale de distribuție, nu.

Spania are cel mai dezvoltat sistem european de monitorizare a deceselor. MoMo a estimat 212 morți asociate căldurii între 21 și 24 iunie (EFE). Totuși, o agenție națională pentru energie a refuzat să subvenționeze climatizarea a patru școli publice din Pinto, pentru că municipalitatea nu a putut demonstra că elevii se încadrează în definiția administrativă a unui „grup vulnerabil” (The Objective). Orașul voia răcire. Regulile subvenției spuneau că acei copii nu se califică.

Țările de Jos au emis primul cod roșu pentru caniculă din istorie, cea mai severă alertă meteo a KNMI (KNMI, GGD Leefomgeving). Nu există o regulă națională privind închiderea școlilor în timpul valurilor de căldură și nici o temperatură maximă admisă în sălile de clasă. Asociația consiliilor școlilor primare a avertizat că aproximativ opt din zece școli nu au un climat interior adecvat (ANP/PO-Raad). Alerta a fost fără precedent. Infrastructura școlară, nu.

Ce nu numără nimeni

Nu există un tablou de bord obligatoriu la nivelul UE care să urmărească acoperirea centrelor de răcorire, protocoalele școlare pentru caniculă, pregătirea căminelor de îngrijire sau avariile rețelelor electrice legate de căldură. Țările nu pot fi comparate în privința adaptării, pentru că datele necesare comparației nu există.

Europa poate prognoza căldura cu zile înainte. Poate număra morții după ce valul a trecut. Ceea ce nu poate face este să se asigure că un cămin de îngrijire din Mainz, o creșă din Bologna sau o școală din Pinto rămâne suficient de răcoroasă pentru ca oamenii să supraviețuiască între cele două momente.