1.17 million de cereri spaniole ajung la CJEU

Peste 1,17 milioane de persoane au cerut regularizarea statutului de ședere în Spania înainte ca fereastra de depunere să se închidă la finalul lunii iunie, de peste două ori mai mult decât estimarea inițială a guvernului (Crónica Global, The Guardian). Niciun stat membru al Uniunii Europene nu a mai încercat de ani buni o regularizare a muncii la o asemenea scară. Curtea Supremă a Spaniei analizează acum dacă să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța supremă a blocului, pentru a stabili dacă programul este compatibil cu dreptul UE (El Español). Dacă dosarul ajunge la CJUE, răspunsul va obliga toate statele membre și va fixa cât de departe poate merge un guvern în legalizarea lucrătorilor fără acte, într-un moment în care vecinii Spaniei își construiesc politica migrației în jurul expulzărilor mai ferme.

O clauză, două interpretări

Disputa pleacă de la o prevedere din Directiva UE privind returnarea, legea din 2008 care stabilește regulile comune pentru îndepărtarea persoanelor fără drept legal de ședere. Articolul 6 alineatul (1) spune că guvernele „emit o decizie de returnare” pentru orice persoană aflată în ședere neregulamentară. Articolul 6 alineatul (4) permite unui stat membru să acorde drept de ședere din „motive de compasiune, umanitare sau din alte motive” și să nu mai emită ordinul de îndepărtare. Manualul Comisiei Europene privind returnarea spune, la rândul său, că o țară „poate în orice moment” să acorde permis de ședere unei persoane aflate ilegal pe teritoriul său (Directiva 2008/115/CE, Manualul Comisiei privind returnarea).

Guvernul Spaniei vede aici un spațiu juridic suficient de clar. Criticii spun însă că articolul 6 alineatul (4) este o supapă pentru cazuri individuale, nu o bază legală pentru regularizarea a peste un milion de persoane. Dacă instanța supremă trimite o întrebare preliminară, procedura prin care o instanță națională cere CJUE să interpreteze dreptul european, hotărârea va stabili limitele clauzei pentru toate statele membre (El Debate).

Europa citește aceeași poveste prin frici diferite

Germania a tratat programul mai ales ca pe o chestiune de piață a muncii. Presa germană s-a concentrat pe încercarea Spaniei de a scoate la suprafață lucrători din economia informală, în construcții, agricultură și îngrijire la domiciliu, astfel încât aceștia să plătească taxe și să intre în sistemul de asigurări (taz).

Relatările germane au făcut distincția între ceea ce oferă, juridic, un permis spaniol de ședere și ceea ce nu oferă. În regulile Schengen, un card de rezidență emis de Spania permite deplasări scurte, de până la 90 de zile, în alte state din spațiul fără controale la frontieră, dar nu deschide automat piața muncii din altă țară (FAZ, Convenția Schengen, art. 21). Austria, de pildă, nu ar fi obligată să îi primească imediat pe acești lucrători pe piața sa.

FPÖ din Austria, Partidul Libertății de extremă dreapta, aflat acum la conducerea coaliției, a tras totuși concluzia opusă, numind schema Spaniei un „bilet gratuit Schengen” și un „magnet pentru azil” (Krone). Formula pune în aceeași alarmă factorii de atracție, deplasarea ulterioară către alte state și credibilitatea politicilor de returnare. Expunerea juridică directă este însă limitată: drepturi mai largi de mobilitate apar abia după ani de ședere continuă, în baza directivei UE privind rezidența pe termen lung, nu dintr-un prim permis spaniol de un an.

Italia a filtrat cazul Spaniei prin propria dezbatere despre controlul migrației. Ministrul de interne Matteo Piantedosi a prezentat Pactul UE privind migrația și azilul, pachetul din 2024 care schimbă regulile europene pentru cererile de azil și returnări, ca pe o trecere către aplicare mai strictă (Avvenire). Privită de la Roma, regularizarea spaniolă arată ca modelul opus.

Catalonia duce greul administrativ

Presiunea cea mai mare se vede în Catalonia. Regiunea a primit peste 257.000 de cereri, cel mai ridicat nivel dintre comunitățile autonome, iar provincia Barcelona a concentrat singură peste 192.000 (Crónica Global). Avocații din Barcelona avertizează că lipsa programărilor la birourile pentru imigrație este principalul risc de blocaj.

Portugalia arată ce se întâmplă când capacitatea administrativă nu ține pasul. Propria campanie de regularizare a adus în legalitate sute de mii de persoane, dar întârzierile au lăsat mulți oameni luni întregi fără documente valabile. Potrivit ECO, peste 162.000 de lucrători străini au dispărut din evidențele sistemului de securitate socială în 2025 fără să revină înregistrări active. Regularizarea poate formaliza muncă reală, dar numai dacă statul transformă suficient de repede cererile în statut utilizabil, astfel încât să nu creeze o nouă formă de așteptare fără drepturi clare.

Întrebarea juridică pentru CJUE ar fi îngustă: permite articolul 6 alineatul (4) regularizarea în masă sau doar excepții analizate caz cu caz? Întrebarea politică este mai largă. Spania testează dacă un mare stat membru al UE poate legaliza la scară mare munca nereglementată, în timp ce vecinii săi investesc capital politic în expulzări. Prima decizie ar putea veni de la judecători. Primul eșec, dacă apare, se va vedea în cozile pentru programări.