12 state, nepregătite pentru pactul UE privind migrația

Mai sunt nouă zile. Pe 12 iunie, Pactul UE privind migrația și azilul devine obligatoriu în toate cele 27 de state membre. Pachetul include zece regulamente, negociate ani la rând, și schimbă modul în care Europa gestionează azilul, de la sosire până la deportare, prin proceduri uniforme și un mecanism obligatoriu de împărțire a responsabilității. Franța nu a publicat legislația națională necesară pentru aplicare. Spania va impune termene de apel mult mai scurte fără un cadru judiciar adaptat. Planul Italiei de implementare nu este încă public. Nouă state membre nu au testat sistemele IT pentru Eurodac, baza comună de date biometrice de care depinde întregul mecanism (ETIAS.com). Legea intră în vigoare înainte ca administrațiile să aibă toate instrumentele pentru a o aplica.

Screening în șapte zile, decizii în douăsprezece săptămâni

Pactul mizează pe viteză la frontiere. Orice persoană care ajunge la o frontieră externă a UE trebuie verificată în termen de șapte zile, inclusiv prin colectarea datelor biometrice de la vârsta de șase ani (Comisia Europeană). Solicitanții proveniți din țări unde mai puțin de 20 % dintre cererile de azil sunt acceptate intră într-o procedură accelerată la frontieră: prima decizie și apelul trebuie încheiate în 12 săptămâni. În acest interval, sunt considerați juridic ca nefiind intrați pe teritoriul UE (CGRS Belgium).

Noutatea este și solidaritatea obligatorie. Țările aflate în prima linie, precum Italia, Spania, Grecia și Cipru, pot cere sprijin altor state UE, care trebuie să răspundă fie prin relocarea solicitanților de azil, fie prin plata a aproximativ 20.000 de euro pentru fiecare persoană pe care refuză să o preia, fie prin trimiterea de personal și echipamente. Primul fond de solidaritate acoperă perioada iunie-decembrie 2026: 21.000 de relocări sau 420 mil. euro (Senatul Franței). Ungaria și Slovacia nu au promis nimic.

Raportul Comisiei privind gradul de pregătire, publicat la 8 mai, arată că doar 15 din 27 de state membre aveau infrastructura de screening și personalul necesar (Comisia Europeană, ETIAS.com). Asistența juridică gratuită, cerută de pact, nu era disponibilă în șase state, inclusiv în Grecia și Italia, ambele desemnate oficial ca fiind sub presiune migratorie acută. Mecanismul independent de monitorizare a respectării drepturilor fundamentale la frontieră nu era operațional în Belgia, Ungaria, Italia sau Malta (Comisia Europeană).

Trei țări, trei breșe juridice

În Franța, guvernul a ocolit complet parlamentul. A folosit articolul 38 din Constituție, care permite executivului să legifereze prin ordonanță pentru o perioadă limitată, și a rescris aproximativ 40 % din codul imigrației. Stânga și dreapta au contestat demersul din motive diferite, dar ambele au criticat și ocolirea parlamentului (Le Monde). Nicio ordonanță nu a fost publicată. Guvernul a luat în calcul emiterea unei circulare, adică o instrucțiune administrativă pentru funcționari, nu o lege obligatorie, ca să acopere golul. Conseil d'État, cea mai înaltă instanță administrativă a Franței, a avertizat asupra unei perioade de „insecuritate juridică”, în care reguli vechi incompatibile și reguli noi ar coexista fără îndrumări coerente (Conseil d'État).

În Spania, avocatul statului a confirmat la 1 iunie că termenele de apel vor fi reduse de la două luni până la cinci zile, fără o lege națională care să organizeze tranziția (EuropaPress). Polonia a obținut o concesie diferită: o scutire de un an de la obligațiile de relocare, argumentând că găzduirea a peste un milion de refugiați ucraineni și apărarea frontierei estice a spațiului Schengen reprezintă o formă echivalentă de solidaritate. Premierul Donald Tusk a prezentat scutirea ca pe o chestiune tranșată (VisaHQ). Excepția expiră în decembrie.

Noile reguli privind returnarea adaugă presiune

La 1 iunie, Parlamentul European, legislativul ales direct al UE, și Consiliul, instituția care reprezintă guvernele statelor membre, au ajuns la un acord provizoriu privind Regulamentul pentru returnări. Acordul ar permite deportarea către „centre de returnare” din țări terțe fără legătură anterioară cu persoana deportată, ar extinde detenția administrativă până la 24 de luni și ar elimina dreptul automat de a rămâne pe teritoriu în timpul apelului împotriva unei decizii de returnare (Parlamentul European, Euronews). ECRE, cea mai mare rețea europeană pentru drepturile refugiaților, l-a descris drept „unul dintre cele mai punitive și periculoase instrumente de migrație din istoria recentă a UE” (ECRE).

Împreună, Pactul și Regulamentul pentru returnări construiesc un sistem bazat pe rapiditate: screening în șapte zile, decizii în 12 săptămâni, apeluri comprimate și deportări accelerate. Raportul propriu al Comisiei privind pregătirea statelor membre arată însă că majoritatea nu au încă instanțele, avocații și infrastructura de frontieră necesare pentru a aplica sistemul până la 12 iunie.