Grecia ocolește azilul prin expulzări

O persoană interceptată la frontiera Greciei are dreptul să fie identificată, să ceară azil și să conteste în instanță orice măsură de îndepărtare. Aceste garanții există în dreptul Uniunii Europene, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Carta drepturilor fundamentale a UE. Dacă însă persoana este trimisă înapoi înainte ca numele să îi fie consemnat undeva, drepturile rămân doar în textul legii.

Comisia Națională pentru Drepturile Omului din Grecia a documentat 21 de presupuse incidente de returnare forțată informală, care au vizat cel puțin 359 de solicitanți de azil și refugiați, în raportul Mecanismului său de înregistrare (in.gr). Raportul susține că actori în uniformă și fără uniformă au efectuat îndepărtări fără identificarea persoanelor, fără examinarea cererilor lor și fără posibilitatea unui control juridic.

De ce practicile de la frontieră se transmit mai departe

Normele europene privind azilul atribuie responsabilitatea statului de frontieră în care o persoană ajunge prima dată. Grecia este unul dintre aceste state. Dacă accesul la azil nu funcționează acolo în mod previzibil, premisa juridică pe care se sprijină întregul sistem devine fragilă: aceea că Grecia va gestiona corect cazurile. Instanțele din țările de destinație pot bloca apoi transferurile, iar sistemul începe să se destrame din interior.

Ombudsmanul European, organismul independent al UE care investighează plângeri privind administrația europeană, a constatat deja că Agenția Uniunii Europene pentru Azil, instituția trimisă să ajute Grecia să proceseze cererile, nu a transmis Comisiei Europene rapoartele privind pushback-urile (European Ombudsman). Constatarea nu dovedește fiecare acuzație în parte. Arată însă că traseul raportării, de la teren la Bruxelles, se poate rupe chiar și atunci când agențiile UE sunt prezente fizic.

Germania arată cum se propagă problema. Instanțele germane au confirmat în general returnările către Grecia în baza regulilor europene privind responsabilitatea pentru azil, dar tribunalele administrative au fost mai prudente în cazul femeilor, din cauza riscurilor de exploatare și violență sexuală (taz). Judecătorii au nevoie de fapte înainte să decidă dacă o returnare este legală, iar Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, instituția care monitorizează respectarea drepturilor, a insistat exact asupra acestui punct (FRA). Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a cerut verificări de risc, monitorizare independentă și control judiciar înainte ca orice centru de procesare externă să fie pus în funcțiune (Berliner Zeitung).

Unde au tras instanțele linia

Spania oferă cel mai clar contrast juridic. Curtea Supremă spaniolă a decis recent că respingerea imediată la frontieră nu poate fi aplicată persoanelor interceptate pe mare sau în timp ce înoată spre Ceuta și Melilla, cele două enclave spaniole de pe coasta nord-africană. Procedura completă trebuie aplicată: identificare, asistență juridică, interpret și o evaluare a nevoii de protecție care să poată fi contestată (rtve.es, europapress.es).

Încercarea Italiei de a filtra cererile de azil în afara propriului teritoriu, prin procesarea migranților în Albania sub responsabilitate juridică italiană, s-a lovit de aceeași limită. Judecătorii italieni au refuzat să valideze detenția în centrul din Albania și au suspendat procedurile accelerate de frontieră (Amnesty Piemonte/VdA, Sky TG24). În ambele cazuri, instanțele au readus experimentele de control la frontieră în cadrul unei proceduri verificabile.

Cazul Greciei arată problema mai greu de controlat. Dacă îndepărtarea nu este documentată și se încheie înainte de înregistrare, instanțele nu mai pot reconstitui ce s-a întâmplat. Hotărârea spaniolă obligă un act de frontieră să intre în procedură. Acuzațiile din Grecia descriu îndepărtări care ocolesc procedura cu totul.

Golul de la înregistrare

Pactul UE privind migrația și azilul, noul set de reguli europene aflat acum în etapa de aplicare, promite screening comun, înregistrare și monitorizare independentă la frontierele externe. Constatările organismului grec pentru drepturile omului descriu însă presupuse îndepărtări înainte ca sistemul să înregistreze persoanele. Garanțiile Pactului încep după înregistrare. Ce se întâmplă în secundele de dinainte rămâne nedocumentat.

Comisia Europeană are puterea să deschidă proceduri de infringement, instrumentul prin care obligă statele membre să respecte dreptul UE, în temeiul articolului 258 din TFUE. Dacă presupusul tipar este confirmat, înregistrarea devine primul test de aplicare al Pactului. Comisia trebuie să răspundă dacă dosarul Greciei justifică o investigație formală sau menținerea refuzului de a acționa.