Datoria de €750 billion apasă bugetul UE

UE vrea să se înarmeze, să susțină Ucraina și să ramburseze datoria contractată în pandemie. Bugetul din care ar trebui plătite toate aceste priorități are însă, în linii mari, aceeași dimensiune ca înainte ca ele să apară. Asta înseamnă că disputa reală nu mai este dacă Bruxellesul are obiective noi, ci ce programe vor primi mai puțini bani.

Cadrul Financiar Multianual, sau CFM, adică plafonul de cheltuieli al UE pe șapte ani, aprobat în unanimitate de toate statele membre, stabilește limita maximă a sumelor pe care Bruxellesul le poate cheltui (EUR-Lex). Actualul cadru, pentru perioada 2021–2027, însumează aproximativ 1.074 mld. euro la prețurile din 2018 (Comisia Europeană).

Următorul cadru bugetar are o problemă pe care cele anterioare nu au avut-o. În timpul pandemiei, UE a împrumutat circa 750 mld. euro prin NextGenerationEU, fondul său de redresare de urgență (Consiliul UE). Rambursarea principalului începe în 2028. Acești bani sunt plătiți înainte ca orice prioritate nouă să primească finanțare, astfel că următorul CFM trebuie să includă apărarea, sprijinul pentru Ucraina și cheltuielile pentru competitivitate, în timp ce acoperă și o datorie care nu exista când a fost stabilit plafonul actual.

Unde sunt banii

Două programe vechi domină bugetul. Politica de coeziune, adică investițiile regionale menite să reducă decalajele dintre zonele mai bogate și cele mai sărace ale Europei, are alocate 426,7 mld. euro. Agricultura primește alte 401 mld. euro. Împreună, cele două reprezintă aproximativ două treimi din total. Securitatea și apărarea primesc 14,9 mld. euro, adică aproximativ 1,2 % (EUR-Lex).

Peste această structură vin noile cereri de finanțare. Ucraina are confirmată o facilitate europeană de 50 mld. euro pentru perioada 2024–2027, fără un succesor stabilit pentru anii următori (Comisia Europeană). Agenda Strategică a UE include competitivitatea, apărarea, sprijinul pentru Ucraina și securitatea între prioritățile centrale (Consiliul European). Parlamentul European a votat să ceară aproape 200 mld. euro în plus față de propunerea Comisiei pentru următorul ciclu bugetar (Euronews).

Patru opțiuni, patru coaliții de blocaj

Există doar patru căi prin care diferența poate fi acoperită: majorarea plafonului, noi venituri la nivelul UE, tăierea programelor existente sau un nou împrumut comun. Fiecare variantă are o coaliție capabilă să o blocheze.

Țările de Jos privesc explicit negocierile prin logica de contributor net. Plățile sale către Bruxelles vin în principal prin contribuții bazate pe venitul național brut, adică o cotizație proporțională cu dimensiunea economiei, care crește atunci când alte venituri ale UE sunt insuficiente (Rijksoverheid, Comisia Europeană). Germania a avut, de regulă, aceeași poziție. Ambele susțin că noile cheltuieli trebuie finanțate mai întâi din plafonul existent, înainte să fie discutate plăți mai mari.

Polonia se află în tabăra opusă. Varșovia alocă apărării una dintre cele mai mari ponderi din PIB din cadrul NATO (NATO), dar depinde puternic de plățile pentru coeziune și agricultură. Această combinație funcționează doar dacă bugetul crește. Un grup de 16 state membre, inclusiv Italia, Polonia și România, a respins direcția proiectului Comisiei și a cerut protecții mai ferme pentru coeziune și agricultură (EUNews).

Franța tratează Politica Agricolă Comună, sistemul de subvenții agricole și sprijin rural al UE, ca pe o linie roșie politică (Comisia Europeană). Parisul are nevoie fie de un buget mai mare, fie de venituri noi. În absența lor, propriile priorități intră în conflict.

România arată un risc pe care cifrele agregate îl ascund. Dacă banii se mută din granturi de coeziune distribuite după formule clare, în funcție de regiune și nivelul veniturilor, către fonduri acordate celor mai bune proiecte, țările cu instituții mai slabe ar trebui să câștige finanțare, nu să o primească în baza nevoii de dezvoltare (Cohesion Data). Bugetul ar putea crește, iar statele mai sărace să iasă totuși mai prost.

Veniturile care încă nu există

Comisia a propus noi „resurse proprii”, adică fluxuri de venit care ar merge direct la bugetul UE. Printre ele se află veniturile din Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, piața europeană a carbonului, Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon, practic o taxă pe importurile intensive în carbon, și o contribuție statistică aplicată profiturilor companiilor (Comisia Europeană). Niciuna nu a fost adoptată. Veniturile din ETS și CBAM ar putea fi transferate către importatori și consumatori, deschizând o dispută separată despre cine plătește. Dacă încasările sunt sub așteptări, contribuțiile naționale rămân plasa de siguranță (EUR-Lex).

Bugetul care va orienta cheltuielile UE timp de șapte ani este negociat în timp ce fiecare stat membru își apără propriile linii de finanțare. Întrebarea rămasă deschisă este dacă vreun guvern va spune explicit ce program este dispus să piardă.