Austria rămâne singură cu transferurile de azil

Austria a trimis înapoi în Italia patru solicitanți de azil de la intrarea în vigoare, la 12 iunie, a noilor reguli europene privind migrația. Au călătorit cu trenul și autobuzul, fără escortă a poliției (Die Presse, Kurier).

Patru persoane înseamnă puțin. Dar acesta este, până acum, întregul bilanț verificat public al transferurilor de responsabilitate către Italia în baza Regulamentului privind gestionarea azilului și migrației, AMMR, noua lege europeană care înlocuiește vechiul sistem Dublin și stabilește ce stat trebuie să analizeze o cerere de azil. Mai multe guverne spun că procedează la fel. Rezultatele arată însă că funcționarea sistemului depinde mai mult de cooperarea Italiei decât de textul juridic.

Cererile cresc, transferurile rămân blocate

Cea mai clară evidență oficială vine de la Comisia Europeană, executivul UE, care monitorizează aplicarea regulilor. Între 12 iunie și 7 iulie, opt state membre au transmis Italiei 12 cereri de transfer. Italia le-a refuzat pe toate cele 12 (evaluarea Comisiei, 2EU Brussels). Cele patru transferuri ale Austriei au venit ulterior, dar rămân excepția.

Germania, statul care trimite cele mai multe cereri ca volum, nu are niciun transfer finalizat și verificat de la aplicarea pactului. Cel mai vizibil caz din august a eșuat: o femeie somaleză de 22 de ani urma să fie transferată din Nürnberg, însă Italia a respins cererea, iar o biserică din Bavaria i-a oferit adăpost (Tagesschau). Cazul privea o intrare de la sfârșitul lunii martie, înainte ca noile reguli să se aplice, deci a testat vechile proceduri, nu pactul în sine.

Tiparul nu este nou. În baza vechiului regulament Dublin, Italia a blocat ani la rând returnările regulate din Germania. Potrivit Berliner Zeitung, Germania a depus aproximativ 35.000 de cereri de transfer în timpul mandatului Giorgiei Meloni și a obținut circa 15 transferuri finalizate. Cifrele exacte sunt contestate, dar diferența de ordin de mărime nu este.

Dincolo de Austria și Germania, tabloul devine rapid mai neclar. Finlanda a transmis notificări către Italia, dar nu confirmase niciun transfer finalizat până la 21 august (Helsingin Sanomat). Biroul ministrului suedez al migrației a spus că au avut loc transferuri, însă nicio agenție nu a publicat cifre sau date (Euronews). Țările de Jos au anunțat că încep procedura de transfer, ceea ce este un pas procedural, nu un rezultat (Upday NL). Franța și Spania au refuzat explicit această cale, preferând cooperarea în locul presiunii bilaterale asupra Romei (ANSA).

Ceasul juridic și lipsa de pârghii

Roma susține că pactul a resetat cazurile mai vechi la zero și că numai cererile depuse după 12 iunie contează. Niciun document juridic public nu confirmă că dosarele vechi au fost stinse formal în dreptul UE. Afirmația trebuie citită ca poziție politică, nu ca fapt juridic stabilit.

Termenul-limită lucrează și împotriva statelor care cer transferul. Atât sub vechile reguli, cât și sub cele noi, transferul trebuie să aibă loc în șase luni. Dacă termenul este ratat, responsabilitatea revine statului solicitant, principiu confirmat de Curtea de Justiție a UE în hotărârea Shiri. Un guvern poate câștiga argumentul juridic și totuși poate pierde cazul prin simpla trecere a timpului.

AMMR trebuia să rezolve această problemă prin includerea transferurilor într-un schimb mai larg: statele de primă linie, precum Italia, păstrează responsabilitatea primei intrări, dar celelalte țări ale UE trebuie să contribuie prin relocarea unor persoane, plăți către un fond de solidaritate sau sprijin operațional (textul AMMR). Evidența publică de până acum nu arată o alocare de solidaritate cuantificată pentru Italia în 2026, care să compenseze presiunea crescândă a transferurilor.

Ambele tabere pot spune că legea le dă dreptate. Austria, Germania, Finlanda și Suedia prezintă transferurile drept aplicarea regulilor convenite. Franța și Spania citesc aceleași reguli și aleg diplomația. Pentru solicitanții de azil prinși între aceste poziții, rezultatul este o incertitudine prelungită: dosare disputate între state, contestate în instanțe naționale sau amânate peste termen până când responsabilitatea se mută automat.

Raportul de putere este limpede. Comisia Europeană poate documenta refuzurile Italiei, dar nu poate urca oameni în autobuze. Cooperarea administrativă a Italiei este punctul în care legea se aplică sau se blochează. Cele patru transferuri ale Austriei arată că sistemul poate muta fizic o persoană peste graniță. Solidaritatea care trebuia să facă acest compromis acceptabil pentru statele de primă linie nu a produs încă o dovadă echivalentă. Comisia, care a construit acest acord, trebuie să o prezinte la următoarea evaluare.