Belgia lasă FCAS pentru drone americane

Ministrul belgian al Apărării, Theo Francken, ar fi declarat programul FCAS, proiectul franco-germano-spaniol pentru avionul de luptă al viitorului, drept încheiat și ar fi susținut că Belgia ar trebui să se orienteze spre drone autonome americane (La Razón, g-enews). Belgia era doar observator în FCAS, nu partener principal, deci o eventuală retragere nu ar îngropa singură programul. Semnalul este însă mai important decât decizia: un stat NATO care cumpără deja avioane F-35 pare să considere proiectul european fanion pentru lupta aeriană mai lent și mai puțin util decât ceea ce Washingtonul are deja pe masă.

Problema de comandă pe care Bruxellesul nu o poate rezolva

FCAS a fost gândit ca un sistem aerian conectat: un avion de luptă pilotat, drone autonome de escortă și un strat comun de date care să lege senzorii, armamentul și comanda în interiorul unei forțe aeriene (The Guardian, El País). Blocajul a apărut într-un punct care pare industrial, dar este politic în esență: cine controlează proiectarea.

Dassault, compania franceză care conducea pilonul avionului de luptă, a insistat să aibă autoritate asupra arhitecturii, software-ului și drepturilor de export. O parte din această poziție ținea de structura programului: aeronava ar urma, în timp, să transporte componenta aeriană a descurajării nucleare franceze, ceea ce transformă controlul comun într-o problemă de suveranitate (Le Figaro). Airbus, partea germană, a refuzat un rol subordonat într-un program pe care Berlinul îl cofinanța la scară mare (FAZ). Niciuna dintre părți nu a cedat, iar programul a intrat în impas.

Uniunea Europeană nu are un mecanism prin care să rupă acest blocaj. Achizițiile de avioane de luptă rămân decizii naționale în tratatele UE. Articolul 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene oferă statelor membre o marjă largă în achizițiile de armament atunci când invocă securitatea națională (Article 346). Bruxellesul poate subvenționa cercetarea comună prin Fondul european de apărare și poate stimula achizițiile comune prin programe precum EDIP, Programul european pentru industria de apărare (EDF, EDIP). Nu poate numi contractorul principal, nu poate stabili cine are autoritatea de proiectare și nu poate împiedica un ministru să cumpere american.

Potrivit propriei propuneri a Comisiei Europene pentru EDIP, 78 % din cheltuielile de achiziții ale statelor membre după creșterea bugetelor de apărare de după 2022 au mers către furnizori din afara UE, iar 63 % către furnizori americani (EDIP proposal). Politica europeană de autonomie strategică încearcă să reducă această dependență. Mișcarea atribuită lui Francken ar adânci-o.

Banii se mișcă mai repede decât mecanismele europene de comandă

Eșecul FCAS lasă fiecare partener într-o poziție mai slabă, dar din motive diferite. Franța câștigă, pe termen scurt, libertatea de a proteja suveranitatea de proiectare a Dassault și de a urma o variantă mai îngustă pentru perioada post-Rafale. Parisul pierde însă cofinanțarea și argumentul că Europa poate construi aviație de luptă fără să ajungă implicit la Washington (Brussels Signal). Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a formulat pasul următor ca o căutare de „opțiuni mai fiabile”, în timp ce o alternativă condusă de Airbus și achiziții suplimentare de F-35 rămân pe masă (Deutschlandfunk). Pârghia Berlinului este financiară: Franța nu poate finanța ușor, singură, un avion de generația a șasea fără un partener bogat (FAZ).

Spania, al treilea partener FCAS, rămâne prinsă între aceste două poziții, în timp ce Statele Unite fac presiuni pentru redeschiderea discuției despre F-35 (Infobae). Pentru statele de pe flancul estic, cum este Polonia, calculul este mai simplu: în fața Rusiei, interoperabilitatea imediată cu sistemele americane cântărește mai greu decât un avion european așteptat în jurul anului 2040.

Presiunea competitivă întărește această dinamică. Forțele Aeriene ale SUA au acordat deja contracte inițiale de producție pentru 150 de Collaborative Combat Aircraft, drone autonome concepute să zboare alături de avioane pilotate, către Anduril și General Atomics (Shephard, Forecast International). Programele europene încă negociază guvernanța. Cele americane plasează comenzi.

Acest decalaj definește testul real pentru politica europeană de apărare. Bruxellesul a construit instrumentele de finanțare și a creat stimulentele. Îi lipsește încă metoda prin care să decidă cine conduce proiectarea înainte ca fiecare cumpărător, pe rând, să aleagă ceea ce poate primi deja.