Belgia amenință retragerea din programul fregatelor

Ministrul belgian al Apărării a dat Olandei și constructorului naval Damen un termen până în octombrie: fie repară programul comun de fregate, fie Belgia se retrage. Costul pe navă ar fi crescut de peste două ori, până la aproximativ 1,3 mld. euro (RTBF), iar prima livrare a alunecat spre 2033 (Le Soir). Programul trebuia să arate că marinele mai mici din NATO pot cumpăra mai inteligent împreună. Deocamdată arată altceva: ce se întâmplă când partenerul secundar nu are o frână de urgență.

Cine conduce contractul și cine doar plătește

Parteneriatul naval belgiano-olandez împarte responsabilitățile pe tipuri de nave. Belgia conduce înlocuirea vânătoarelor de mine, iar Olanda conduce înlocuirea fregatelor. Țara lider gestionează relația industrială, administrează contractul și ia deciziile curente. Țara parteneră își plătește partea și primește navele, dar nu negociază direct cu șantierul naval.

Structura funcționează când lucrurile merg bine. Componenta condusă de Belgia pentru vânătoarele de mine nu a produs aceeași ruptură: nava Tournai se pregătește pentru probe pe mare, iar nave mai vechi sunt deja transferate Bulgariei (Army Recognition, Baird Maritime). Douăsprezece nave, construite de Naval Group, conform calendarului (Naval Group).

Componenta fregatelor, condusă de Olanda, s-a blocat. În iunie 2023, Ministerul olandez al Apărării a semnat cu Damen un contract pentru patru fregate antisubmarin, câte două pentru fiecare marină (Dutch Defence).

Ce nu a mers și cât costă

NRC descrie o problemă de proiectare de bază. Armamentul și senzorii nu mai încap în coca planificată. O cocă mai mare schimbă propulsia, stabilitatea și costurile. Nava a crescut, iar bugetul a crescut odată cu ea.

Nota de plată este explozivă politic. Ministrul Theo Francken spune că prețul a urcat de la aproximativ 600 mil. euro pe navă. Presa belgiană scrie că suma ar putea ajunge la 1,8 mld. euro în prețuri din 2022 (RTBF). Sunt afirmații ministeriale și relatări de presă, nu valori contractuale auditate. Chiar și estimările mai joase indică însă o dublare.

O livrare în 2033 ar însemna că fregatele belgiene îmbătrânite Leopold I și Louise-Marie ar putea fi retrase fără înlocuitori pregătiți. În jurul anului 2030, Belgia riscă să nu mai aibă nicio navă de escortă desfășurabilă, exact când NATO cere marinelor europene mai multă capacitate antisubmarin în Atlantic și în Marea Nordului.

Piața nu e goală, dar capacitatea disponibilă este

Francken spune că vrea oferte alternative de la șantiere franceze, germane, spaniole, italiene și turcești până în octombrie. Naval Group, din Franța, are fregata FDI în producție de serie, dar șantierul din Lorient este ocupat până în 2034 (franceinfo). Navantia, din Spania, tocmai a așezat chila celei de-a treia nave din clasa F-110, însă aceste fregate abia intră în serviciul marinei spaniole (La Voz de Galicia). În Europa, șantierele care pot construi fregate au registrele de comenzi pline. Problema nu este lipsa proiectelor, ci lipsa sloturilor libere de producție.

Schimbarea furnizorului are propriile riscuri. Germania și-a anulat recent propriul program de fregate în care Damen era contractor principal și a virat spre rivalul TKMS. Ieșirea a declanșat deja acuzații de reziliere abuzivă și posibile pretenții de ordinul miliardelor (Zeit, NZZ). Anularea unui contract de apărare nu este o resetare curată. Poate deveni ea însăși un litigiu de mai mulți ani.

Capcana

Belgia are trei opțiuni proaste. Să rămână cu Damen și să suporte depășirile de costuri plus golul de capabilitate. Să plece și să accepte costuri de reziliere, muncă pierdută și coada de producție a unui nou furnizor. Sau să folosească alternativele doar ca instrument de presiune, în speranța că Olanda poate forța Damen să livreze.

Nimeni nu a arătat public cât din eșec aparține Damen, cât managementului olandez al programului și cât cerințelor belgiano-olandeze schimbate pe parcurs. Fără această împărțire, decizia din octombrie va fi luată parțial în orb.

Programul vânătoarelor de mine arată că achizițiile comune pot funcționa. Programul fregatelor arată condiția: ambii parteneri trebuie să știe cine poate opri contractul, cine plătește când apar întârzieri și ce se întâmplă dacă țara lider pierde controlul. Belgia nu și-a asigurat aceste răspunsuri. Orice guvern european care împinge acum achizițiile comune în apărare ar trebui să pună întrebarea lui Francken înainte să semneze, nu după.