Berlinul intră în descurajarea nucleară franceză

Franța și Germania au organizat la 27 mai, la Paris, prima reuniune de lucru a Grupului director nuclear bilateral (n-tv, Deutschlandfunk). Întâlnirea duce mai departe un cadru de descurajare nucleară care se extinde acum în jurul a nouă state europene. Niciun parlament nu a votat însă asupra aranjamentelor concrete.

Cadrul pornește de la 2 martie, când președintele Emmanuel Macron a anunțat dissuasion avancée, adică descurajare avansată, de la baza submarină franceză Île-Longue. Franța ar urma să își majoreze stocul de focoase nucleare pentru prima dată din 1992 și să nu mai publice dimensiunea arsenalului. Cancelarul Friedrich Merz a semnat o declarație comună care a creat grupul director. În săptămânile următoare, Polonia, Norvegia, Finlanda, Țările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia, Danemarca și Regatul Unit au intrat în acest cadru prin canale bilaterale separate.

Ce primește, de fapt, Germania

Franța numește noul rol al Berlinului co-gestionnaire doctrinal — co-gestionar doctrinar. În termeni operaționali, asta înseamnă dialog strategic despre felul în care capacitățile nucleare, convenționale și de apărare antirachetă ale Franței se leagă între ele. Germania nu participă la planificarea loviturilor, nu alege ținte și nu influențează decizia de lansare. Această autoritate rămâne exclusiv la președintele francez.

Primul pas concret pentru Germania este statutul de observator la exercițiul nuclear francez „Poker”, programat pentru septembrie 2026. Ulterior, avioane germane ar putea asigura escortă de vânătoare sau realimentare în aer pentru Rafale franceze înarmate nuclear (n-tv). Sunt roluri convenționale de sprijin, nu misiuni de livrare nucleară.

Germania are deja mai mult în cadrul NATO. La baza aeriană Büchel, piloții germani se antrenează pentru livrarea bombelor nucleare americane B61 și participă la Grupul de planificare nucleară, principalul organism al alianței pentru politica nucleară. IPG-Journal a evaluat aranjamentul francez drept „mai puțin substanțial”, fără un „câștig credibil de descurajare” în absența unei contribuții reale la planificare (IPG-Journal).

Motivul este asigurarea politică. Fiabilitatea Statelor Unite este pusă sub semnul întrebării constant, iar Parisul și Berlinul au nevoie de un succes bilateral vizibil. Grupul director îl oferă. Valoarea sa ține de acoperirea riscului politic, nu de o capacitate militară nouă.

Nouă democrații, fără proces legislativ

Grupul director a fost creat prin declarație comună în baza articolului 4 din Tratatul de la Aachen, pactul de cooperare franco-german semnat în 2019, fără să fie nevoie de o nouă ratificare parlamentară. Günter Sautter, consilierul pentru securitate al lui Merz, a condus reuniunea de la Paris, iar o nouă întâlnire este planificată înaintea vacanței parlamentare de vară din Germania (Stern, Deutschlandfunk).

Același model, bazat doar pe executiv, se regăsește în întregul cadru. Polonia a intrat în exercițiile nucleare franceze după summitul de la Gdańsk din aprilie. Norvegia a semnat Aranjamentul de la Narvik la 27 mai. Finlanda a depus un proiect legislativ care ridică interdicția de a găzdui arme nucleare și este singura dintre cele nouă țări în care partidele de opoziție au cerut un proces legislativ. În rest, parlamentele au fost cel mult informate, nu consultate.

Trei state membre ale UE — Austria, Irlanda și Malta — sunt obligate juridic prin Tratatul privind interzicerea armelor nucleare să se opună oricărei forme de asistență nucleară. Nu au însă un canal instituțional prin care să conteste cadrele bilaterale care se construiesc în jurul lor.

Linii juridice netestate

Mai multe întrebări rămân fără răspuns juridic. Nu a fost testat niciodată dacă realimentarea de către un avion-cisternă german a unui Rafale înarmat nuclear constituie „asistență” în sensul Tratatului de neproliferare nucleară, acordul din 1968 care interzice statelor nenucleare să dobândească sau să controleze arme nucleare. Tratatul Doi Plus Patru, acordul din 1990 care a permis reunificarea Germaniei, interzice Germaniei „controlul asupra” armelor nucleare. Modelul francez este construit atent pentru a rămâne sub acest prag, dar pragul însuși nu a fost definit juridic într-un context operațional.

Până la exercițiul „Poker” din septembrie, acest cadru va fi trecut prin două runde de discuții bilaterale, o misiune de observare și zero voturi parlamentare. Substanța militară este modestă: Germania primește de la Franța mai puțin decât are deja prin NATO. Schimbarea democratică este mai mare: nouă țări europene normalizează autoritatea exclusivă a executivului asupra participării la operațiuni nucleare, tratând cele mai periculoase arme existente drept prea sensibile pentru dezbatere legislativă. Unde se termină participarea convențională la operațiuni nucleare?