Berlinul intră în exercițiile pentru Ucraina

Berlinul a spus mai întâi nu, apoi da. Succesiunea arată bine atât potențialul, cât și fragilitatea celei mai ambițioase încercări europene de a construi garanții militare de securitate pentru Ucraina în afara structurii de comandă a NATO. O coaliție de state dispuse să participe, condusă de Franța și Regatul Unit, cu Germania intrată acum în dispozitiv, va repeta în această toamnă, pe teritoriul Poloniei, planurile de desfășurare ale unei forțe multinaționale (guvernul britanic, Notes from Poland).

Exercițiile țin de Forța Multinațională pentru Ucraina, MNF-U, un aranjament militar temporar pe care summitul de la Paris al coaliției l-a declarat „gata să opereze”. Nu este o operațiune NATO și nici o misiune de apărare a Uniunii Europene. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a participat la reuniunea de la Paris, dar ca invitat, nu ca șef al lanțului de comandă (NATO).

Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz coprezidează coaliția, însă fiecare stat își păstrează propria procedură constituțională pentru aprobarea oricărei desfășurări. Palatul Élysée prezintă forța drept una defensivă, gândită să ofere garanții de securitate după un armistițiu credibil (Élysée). TF1 Info a relatat formularea franceză potrivit căreia forța nu ar urma să monitorizeze un eventual armistițiu, o distincție care contează direct pentru cine își asumă riscul și în baza căror reguli (TF1 Info). Nu există un declanșator automat, nu există o forță permanentă, iar regulile comune de angajare nu au fost publicate.

Corecția Berlinului peste noapte

Pe 14 iulie, surse guvernamentale germane au transmis că Berlinul nu va participa la exercițiile din toamnă, descrise atunci drept un exercițiu restrâns de planificare (MDR). A doua zi, purtătorul de cuvânt al guvernului, Stefan Kornelius, a confirmat participarea Germaniei, cu detaliile încă în discuție înaintea Consiliului franco-german pentru securitate și apărare (n-tv). Merz a păstrat formularea în registru politic: Germania este pregătită să joace un rol important în viitoarele garanții de securitate, dar Bundestagul, parlamentul german, va decide „tipul și amploarea” implicării (Bundesregierung).

De ce s-a răzgândit Berlinul? Documentele publice nu arată o cauză certă. Interpretarea cea mai simplă este că guvernul german a tratat inițial exercițiul ca pe un eveniment tehnic minor. În momentul în care absența de la o repetiție de securitate găzduită de Polonia și susținută de Franța și Regatul Unit a început să arate ca o autoexcludere politică din cea mai vizibilă inițiativă europeană pentru Ucraina, calculul s-a schimbat rapid.

Berlinul nu a spus dacă va trimite trupe combatante, ofițeri de stat major, unități logistice sau personal de legătură. Dat fiind că exercițiul este descris ca având o amploare redusă, rolurile de planificare par mai probabile decât o desfășurare mare de trupe (Tagesspiegel).

Polonia devine terenul de probă

Donald Tusk a pus la dispoziție teritoriul Poloniei, sprijin logistic și sprijin financiar pentru exerciții (NV). Mișcarea mută Varșovia din postura de stat de frontieră care cere reasigurare în cea de organizator regional de securitate. Găzduirea unor forțe din Franța, Regatul Unit și Germania înseamnă alegerea terenului, testarea legăturilor de comandă și acceptarea unei expuneri politice pe flancul estic.

Amprenta exercițiului ar putea depăși Polonia. Președintele finlandez Alexander Stubb a spus că Finlanda va contribui cu aproximativ zece ofițeri de stat major și a descris activitatea drept un antrenament normal într-o nouă realitate de securitate, în timp ce Yle a relatat că exercițiile sunt legate de Polonia, România și Turcia (Yle). Zece ofițeri înseamnă puțin numeric. Dar ofițerii de stat major sunt cei care fac munca de planificare care separă o repetiție reală de o fotografie politică. Contribuția Finlandei arată discret că statele serioase introduc personal în pregătirea efectivă.

Problema mozaicului

Nu toți participă. Robert Fico, premierul Slovaciei, respinge explicit continuarea ajutorului militar pentru Ucraina (SITA). Tocmai această neuniformitate explică existența formatului de coaliție. Structurile formale ale NATO vin cu limite legate de escaladare. Deciziile de politică externă ale Uniunii Europene cer unanimitate, ceea ce permite oricărui stat să blocheze acțiunea. Când ambele canale sunt prea lente sau prea constrânse, statele dispuse să meargă mai departe creează coaliții laterale: unele acționează, altele sprijină, iar altele rămân în afară.

Exercițiile din Polonia sunt primul test concret al capacității acestui format de a produce ceva operațional. Europa a trecut de la discuții generale despre garanții la numirea unei forțe, programarea exercițiilor și atribuirea unui teritoriu. Coaliția a depășit momentul summitului. Nu a demonstrat încă dacă membrii săi pot livra oamenii, aprobările și regulile de comandă care fac ca o garanție să însemne ceva înainte de următoarea fereastră de armistițiu.