Berlin ocolește frâna datoriei

Auditorii federali ai Germaniei au avertizat Parlamentul, la 3 septembrie, că guvernul intră pe o traiectorie periculoasă a datoriei. Datoria federală ar putea să se dubleze, de la circa 1,5 trilioane de euro la sfârșitul lui 2020 la cel puțin 3 trilioane de euro până în 2030, dacă Berlinul își menține actualele planuri de cheltuieli (FAZ, Bundestag). Miza depășește cu mult politica internă germană. Cea mai mare economie a Europei împrumută masiv pentru apărare și infrastructură, în timp ce cere reducerea cu circa 400 mld. euro a următorului buget al UE (Investir/Les Echos). Cu cât Berlinul devine mai îndatorat, cu atât scade spațiul politic pentru generozitate față de restul continentului.

Cum trec 200 mld. euro pe an pe lângă frâna datoriei

Bundesrechnungshof, instituția care verifică legalitatea și eficiența cheltuielilor federale, nu anticipează o criză de finanțare a Germaniei. Avertismentul vizează felul în care împrumuturile sunt mutate în afara frânei datoriei, regula constituțională care limitează deficitul structural federal la 0,35 % din PIB (Bundestag). Regula fusese concepută pentru a împiedica deficitele mari în bugetele obișnuite. Amendamentul constituțional din martie 2025 a deschis însă două excepții majore: cheltuielile de apărare peste 1 % din PIB sunt scutite, iar un nou fond de 500 mld. euro pentru infrastructură și climă poate să se împrumute separat, pe o perioadă de 12 ani (BMF).

Rezultatul este o creștere abruptă a datoriei noi. Împrumuturile nete din bugetul federal de bază urcă de la 98 mld. euro în 2026 la 167,3 mld. euro în 2030. Dacă sunt incluse și fondurile speciale, datoria nouă contractată doar în 2027 ajunge la aproximativ 203 mld. euro (Bundestag, Onvista/Reuters).

Costul dobânzilor arată momentul în care împrumutul devine o pierdere de opțiuni bugetare. Proiecțiile guvernului estimează cheltuieli cu dobânzile de 80,7 mld. euro în 2030, la cheltuieli federale totale de 635,4 mld. euro (Bundestag). Aproape un euro din opt ar merge către serviciul datoriei. Sunt bani care trebuie plătiți înainte ca bugetul să finanțeze școli, căi ferate sau reduceri de taxe.

Bani împrumutați, poduri neconstruite

Argumentul pentru împrumuturi există. Bundesbank a arătat că investițiile fixe nete ale Germaniei au devenit negative în 2024 și 2025 pentru prima dată de la reunificare, ceea ce înseamnă că drumurile, căile ferate și rețelele energetice s-au uzat mai repede decât au fost înlocuite (Bundesbank).

Problema este că autorizarea datoriei e mai simplă decât construirea infrastructurii. Institutul ifo a calculat că, în 2025, guvernul a împrumutat 24,3 mld. euro prin fondul de infrastructură, în timp ce investițiile federale au crescut cu doar 1,3 mld. euro (ifo). Cea mai mare parte a datoriei noi a înlocuit bani pe care bugetul i-ar fi cheltuit oricum, în loc să finanțeze capacitate suplimentară. Zeit a relatat că doar aproximativ 10 % din fondul de infrastructură fusese folosit până acum (Zeit). Ministerul Finanțelor susține că impactul real al fondului trebuie evaluat pe intervalul 2025–2028 (BMF), dar deocamdată acesta este un angajament, nu un rezultat.

Cine plătește în Europa

Când Germania se împrumută mai mult, costul finanțării crește pentru întreaga zonă euro. Obligațiunile germane sunt reperul pentru datoria considerată sigură în Europa. Dacă acest reper urcă, investitorii cer randamente mai mari și de la celelalte guverne. Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani a depășit deja 3,36 %, atingând maxime ale ultimilor 15 ani (Euronews, Le Monde). Franța, cu o datorie publică de 115,6 % din PIB (Insee), se află deja în procedura de deficit excesiv a UE, mecanismul formal care obligă guvernele cu deficite prea mari să reducă cheltuieli sau să majoreze taxe. Senatul francez estimează că participarea Franței la următorul buget al UE ar putea crește de la 26 mld. euro la 36 mld. euro pe an (Sénat). Dobânzile mai mari fac această constrângere și mai dură.

Efectul politic se vede în negocierile pentru următorul cadru bugetar al UE, aferent perioadei 2028–2034, pe care Comisia Europeană l-a propus la circa 2 trilioane de euro (European Commission). Șase state contributoare nete, inclusiv Germania și Țările de Jos, cer reduceri consistente (NOS). Polonia se teme că presiunea bugetară germană va duce la tăieri ale fondurilor de coeziune, instrumentele prin care UE finanțează reducerea decalajelor de dezvoltare între regiuni. În același timp, aproximativ 28 % din exporturile poloneze merg către Germania, astfel că stagnarea germană devine un risc direct pentru producătorii polonezi (Rzeczpospolita).

Partenerii Germaniei au acum argumente pentru o suspiciune veche: Berlinul găsește mai repede spațiu fiscal pentru prioritățile germane decât pentru cele europene comune. Răspunsul depinde de ceea ce raportul auditorilor nu poate încă demonstra: dacă fondul de infrastructură va produce investiții reale sau va rămâne o metodă prin care cheltuieli vechi sunt redenumite și finanțate cu datorie nouă.