Neptun Alpha dublează gazul românesc

La 120 de metri adâncime, în largul coastelor României, a fost instalată o platformă de producție mai înaltă decât majoritatea zgârie-norilor europeni. Neptun Alpha cântărește 16.500 de tone, are 225 de metri înălțime și este proiectată să funcționeze în mare parte fără personal la bord (OMV, Trend). Operatorii proiectului, OMV Petrom și Romgaz, companie controlată de statul român, spun că gazoductul de 160 km până la țărm este finalizat, iar primele gaze sunt așteptate în 2027 (The Diplomat, Agerpres).

La capacitate maximă, zăcământul ar urma să producă aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze pe an, aproape cât actuala producție anuală a României, estimată la 9–10 miliarde de metri cubi (GTAI, Enerdata). Rezervele recuperabile sunt estimate la circa 100 de miliarde de metri cubi, iar costul total al dezvoltării, de 4 mld. euro, este împărțit egal între cei doi operatori (OMV). Volumul este suficient pentru a schimba echilibrul aprovizionării în Europa de Sud-Est. Nu este suficient pentru a muta prețurile la nivelul întregii Uniuni Europene.

Traderii rezervă conductele înainte ca gazul să ajungă pe piață

Cel mai clar semnal comercial vine de la granița cu Ungaria. La interconectorul Csanádpalota, punctul prin care gazul românesc intră în Ungaria, toată capacitatea rămasă până în 2032 a fost rezervată. Alte 30–40 % din capacitatea disponibilă până în 2036 este deja contractată (Portfolio). În iulie, fluxurile de gaze din România către Ungaria au atins un record de 7,7 milioane de metri cubi pe zi (Világgazdaság). Nu a apărut public niciun contract de achiziție legat explicit de Neptun Deep. Dar traderii își asigură transportul ca și cum gazul va veni.

Și Bulgaria se pregătește. Bulgartransgaz vrea să dubleze capacitatea rutei Grecia–Bulgaria–România, de la 5 la 10 miliarde de metri cubi pe an până în 2027–2028 (Mediapool, News.bg). Acest coridor leagă terminalele grecești de GNL, adică gaz natural lichefiat, de Europa Centrală și oferă gazului o rută sud-nord care până acum era slab dezvoltată. Pentru Grecia, efectul este dublu: gazul offshore românesc confirmă utilitatea infrastructurii pe care companiile grecești au sprijinit-o, dar ar putea reduce cererea viitoare pentru GNL grecesc în Bulgaria și România, dacă ajunge pe piață la un preț mai mic (iefimerida).

Cine câștigă, cine plătește și ce nu apare încă în calcule

Guvernul României estimează venituri bugetare de aproximativ 20 mld. euro pe durata proiectului (Știripesurse). Acționarii OMV obțin un activ major de producție în Uniunea Europeană, într-un moment în care noile surse europene de gaze sunt rare. Ungaria și Bulgaria capătă o alternativă plauzibilă la gazul rusesc, deși „plauzibilă” și „contractată” nu înseamnă același lucru.

Scăderea facturilor pentru consumatori rămâne nedemonstrată. Gazul se tranzacționează pe piețe interconectate, astfel că o producție mai mare în România nu reduce automat prețurile interne. România arată deja această limită: chiar și în zilele în care producția internă a depășit consumul, prețurile day-ahead, adică prețurile pentru livrarea din ziua următoare, au crescut, influențate de condițiile din piața europeană mai largă (Energy Focus Romania).

Există și un cost de securitate care lipsește din economia publică a proiectului. Platforma se află în aceeași Mare Neagră în care, la începutul lunii, atacurile cu drone asupra unor petroliere de la terminalul rusesc Novorossiisk au forțat Kazahstanul să suspende livrările de țiței (To Brief). România doboară deja drone în apropierea frontierelor sale. Bucureștiul spune că are nevoie de radare, drone și senzori mai performanți pentru a proteja platforma înainte de startul producției în 2027 (Marketscreener, Antena 3). Acest cost nu apare în nicio proiecție publică de venituri.

GTAI estimează că România ar putea avea după 2027 un excedent exportabil de 3–5 miliarde de metri cubi pe an (GTAI). Este suficient pentru a influența aprovizionarea cu gaze în Europa de Sud-Est. Nu este suficient pentru a reseta sistemul de prețuri al continentului. Platforma arată că România poate aduce gazul la țărm. Ce nu a arătat încă nimeni este cine îl va cumpăra prin contracte pe termen lung, la ce preț și cât va costa protejarea unei structuri uriașe, aproape fără personal, într-o mare disputată.