Bruxelles pregătește 400 milioane de certificate CO2

Comisia Europeană publică pe 17 iulie evaluarea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii, ETS, principala piață prin care UE pune un preț pe poluare. Alegerea este directă: Bruxellesul poate menține ritmul de reducere a plafonului pentru emisiile industriale sau poate acorda industriei grele mai mult timp și mai multe certificate gratuite (Parlamentul European, Carbon Herald). Discuția despre reguli „prea ambițioase” ascunde însă o problemă mai incomodă: alocările gratuite au redus deja presiunea reală a prețului carbonului asupra unei mari părți din industrie, iar guvernele au folosit veniturile din ETS pentru aproape orice altceva decât pentru a ajuta companiile să se decarbonizeze.

Cum funcționează plafonul

ETS este un sistem de tip „plafon și tranzacționare”. UE stabilește o limită totală pentru emisiile generate de centrale electrice, producători de oțel, fabrici de ciment, companii aeriene și operatori maritimi. Fiecare companie trebuie să dețină câte un certificat tranzacționabil pentru fiecare tonă de CO₂ emisă. Plafonul scade anual cu un procent fix, stabilit în prezent la 4,4 % din 2028 (Argus). În acest ritm, limita ar ajunge la zero în jurul anului 2039.

Comisia Europeană ar urma să prelungească acest calendar. Oficialii au transmis că certificatele vor continua să fie emise „până bine în anii 2040”, iar Polonia cere ca reducerea anuală să fie apropiată de 3 % (Euronews). Propunerea include și un așa-numit Investment Booster: 400 de milioane de certificate noi, care ar urma să fie scoase la licitație pentru a finanța investiții în tehnologii curate, ca primă etapă a unei viitoare Bănci pentru Decarbonizarea Industrială (S&P Global). Mai multe certificate pe piață înseamnă un preț mai mic pentru fiecare certificat. Companiile care au cumpărat deja la prețuri mai ridicate suportă pierderea, în timp ce firmele care au așteptat își reduc costurile de conformare.

Certificatele gratuite au atenuat deja șocul

Prețul de referință al carbonului este de aproximativ 70 € pe tonă, dar majoritatea emitenților industriali nu plătesc nici pe departe această sumă. Datele agenției germane de mediu arată că firmele energointensive au primit gratuit aproape 91 % din certificatele necesare în 2025, în timp ce piața avea încă un excedent de aproximativ un miliard de certificate (Frankfurter Rundschau). Un preț mare pe piață contează mai puțin dacă firmele primesc cea mai mare parte a certificatelor fără plată. Costul efectiv pentru mulți operatori industriali a fost mai aproape de 10 € pe tonă (Aither).

Aceste certificate gratuite au fost introduse pentru a preveni „relocarea emisiilor de carbon”, adică mutarea producției și a locurilor de muncă în țări unde carbonul nu are un preț. Potrivit SteelWatch, însă, trei mari producători de oțel au primit 25,7 mld. euro în certificate gratuite, în timp ce au investit doar 3,2 mld. euro în reducerea emisiilor (Euronews). Protecția împotriva relocării s-a transformat, în acest caz, într-o subvenție pentru amânarea schimbării.

Zece guverne cer mai mult spațiu de manevră; două spun că ar fi penalizați cei care au investit devreme

O declarație semnată de zece state, condusă de Italia și Polonia, susține că actuala traiectorie riscă să împingă industria în afara Europei (Eunews). Argumentul Poloniei este întărit de dependența sa ridicată de cărbune: același preț al carbonului lovește mai dur o fabrică poloneză decât un competitor francez alimentat de electricitate nucleară (Energetyka24). În Italia, sectoarele oțelului și cimentului se confruntă cu costuri în creștere după ce alocările gratuite au început să fie reduse din ianuarie 2026 (Bruegel).

Suedia și Finlanda se opun relaxării. Ministrul suedez al climei, Jessica Rosencrantz, a spus că Stockholmul va respinge orice diluare a regulilor, deoarece companiile care au cheltuit miliarde pentru oțel fără combustibili fosili nu ar trebui să își vadă avantajul șters de producția poluantă devenită mai ieftină (Omni). Saarstahl, producător german de oțel care investește în producție bazată pe hidrogen, a avertizat că reguli mai permisive mențin artificial competitiv oțelul cu emisii ridicate (Zeit).

Unde s-au dus banii din carbon

Felul în care guvernele cheltuiesc veniturile obținute din licitarea certificatelor contează aproape la fel de mult ca plafonul în sine. Polonia a primit peste 200 mld. zloți din ETS din 2012. Totuși, în 2024–2025, peste 26 mld. zloți din venituri totale de 32,5 mld. zloți au mers în bugetul general, în timp ce doar aproximativ 32 mil. zloți au fost direcționați explicit către obiective climatice (Money.pl). Când guvernele încasează banii fără să îi folosească pentru a ajuta firmele și gospodăriile să se adapteze, industria suportă costuri fără investiția publică pe care sistemul trebuia să o finanțeze.

Piața europeană a carbonului a redus emisiile acoperite de sistem cu aproximativ jumătate față de 2005 (Florence School of Regulation). Cea mai mare parte a transformării industriale abia urmează. Dacă mâine Comisia Europeană prelungește alocările gratuite fără să înăsprească obligațiile de investiții, va proteja mai degrabă producătorii de astăzi decât să finanțeze industria de mâine.