Bugetul de €2tn dezbină capitalele

Negocierea bugetului UE a ajuns într-un blocaj în care toate guvernele văd problema, dar fiecare vrea ca altcineva să facă primul pas înapoi. Germania poate opri următorul buget multianual, însă dificultatea reală nu este juridică, ci politică: Berlinul are nevoie de aliați care resping aceleași compromisuri, iar această coaliție începe deja să se fisureze.

Presiunea se vede în cifre. Actualul buget multianual este de aproximativ 1.200 mld. euro, în timp ce noul proiect al Comisiei Europene este descris de Curtea de Conturi Europeană ca fiind de aproape 2.000 mld. euro. Primul text de compromis al Ciprului ar reduce suma cu circa 2 %. Tăierea este mică, dar obligă guvernele să răspundă la întrebarea principală: apărarea, Ucraina, competitivitatea și extinderea vin peste vechiul buget sau sunt finanțate prin reducerea lui?

Tabăra frugalilor este mai puțin solidă decât pare

Ciprul poate scrie textele de compromis. Nu poate face guvernele să își dorească același rezultat. Când cifrele apar pe hârtie, capitalele nu mai apără formule generale, ci propriile pierderi.

Aici se îngustează marja Germaniei. Un veto funcționează doar dacă alții pot sta lângă el. Suedia oferă Berlinului sprijin pe plafonul bugetar: Jessica Rosencrantz a numit propunerea de 1,23 % din VNB-ul UE „helt oacceptabelt”, adică total inacceptabilă. Dar Stockholmul tratează și Ucraina, și cooperarea în apărare ca priorități reale, așa cum arată declarația nordico-baltico-ucraineană privind apărarea.

Pentru statele care cer cheltuieli mai mici, problema devine practică. Multe guverne pot accepta ideea unui buget mai redus. Mult mai puține pot cădea de acord asupra programului care ar trebui tăiat primul.

Italia adaugă o altă fisură. Roma este contributor la buget, dar Giorgia Meloni a redeschis disputa privind rabaturile, susținând prin Euronews Italia că reducerile acordate altora nu pot fi tratate ca permanente, în timp ce Italia plătește fără o protecție echivalentă. Asta nu mai opune simplu contributorii beneficiarilor. Îi face pe contributori să negocieze între ei înainte să ajungă la discuția cu statele care primesc mai mult decât plătesc.

Cifra mare ascunde presiunea reală

Bugetul utilizabil este mai mic decât sugerează plafonul total. Presa portugheză scrie că propunerea cipriotă echivalează cu 1,23 % din VNB-ul UE, sau 1,13 % dacă rambursarea NextGenerationEU este exclusă. Plata datoriei poate face plafonul să pară generos, dar lasă mai puțin spațiu pentru cheltuieli efective.

Spania refuză să finanțeze noile priorități prin tăierea celor vechi. Declarația Madridului privind cadrul financiar multianual susține apărarea, competitivitatea și autonomia strategică, însă nu în detrimentul coeziunii, agriculturii sau pescuitului. Mesajul este direct: dacă Europa vrea un buget geopolitic, are nevoie de bani noi, venituri noi, rambursări mai lente ale datoriei sau împrumut comun.

România pornește de la o teamă diferită. HotNews scrie că agricultura și coeziunea rămân la aproximativ 770 mld. euro într-un pachet de circa 2.000 mld. euro, dar reduceri apar totuși în textul aflat în circulație. Cererea Bucureștiului pentru agricultură, relatată de Agrointel, este ca sprijinul pentru fermieri să rămână separat, stabil și fără cofinanțare națională obligatorie pentru plățile directe.

Sprijinul pentru estul Europei este, prin urmare, una dintre cele mai sensibile linii din proiect. Polonia și România vor o justificare mai puternică pentru regiunile expuse războiului Rusiei și presiunii create de extindere. Guvernele din sud vor întreba dacă acești bani vin din același fond de coeziune pe care se bazează și ele. Dacă promisiunea rămâne doar la nivel de formulare, cumpără liniște acum și tensiune mai târziu.

Cheltuielile externe arată dimensiunea schimbării. International Crisis Group spune că proiectul ar ridica finanțarea externă la 200,3 mld. euro, cu 75 % mai mult. O asemenea creștere poate fi justificată de mediul de securitate mai dur. Dar avantajează și țările cu industrie de apărare, administrații puternice și proiecte gata de finanțare, pentru că pot absorbi bani noi mai repede decât regiunile mai sărace, dependente de fluxurile tradiționale de fonduri europene.

Întrebarea este cine plătește noua agendă europeană când fiecare capitală are frâna la îndemână, iar factura datoriei este deja în buget. Următorul cadru financiar va arăta dacă ambiția geopolitică vine ca finanțare suplimentară sau dacă fermierii, regiunile și statele membre mai sărace sunt chemate să o suporte.