CDU condiționează noile cheltuieli

Fiecare euro cheltuit în plus trebuie să reducă ponderea datoriei publice în PIB. Nu doar să o stabilizeze, ci să o reducă. Aceasta este condiția CDU pentru reformarea „frânei datoriei” din Germania, plafonul constituțional care limitează împrumuturile statului. Friedrich Merz a spus explicit care este prețul politic: orice modificare are nevoie de majorități de două treimi în ambele camere ale parlamentului (FAZ, Reuters). Pentru Europa, miza depășește bugetul federal german. Germania este cea mai mare economie a zonei euro, iar decizia sa privind spațiul de îndatorare se transmite rapid dincolo de granițe.

Cum funcționează raportul datorie/PIB și pe cine avantajează

„Frâna datoriei” din Germania, Schuldenbremse, limitează deficitul structural federal, adică deficitul ajustat pentru fazele de creștere sau contracție economică, la 0,35 % din PIB (German Basic Law, Bundesbank). CDU vrea ca acest plafon să rămână în vigoare atât timp cât datoria publică depășește 60 % din PIB. Cheltuielile pentru apărare, tratate acum ca excepție, ar urma să reintre în bugetul obișnuit la începutul anilor 2030 (t-online).

Ponderea datoriei, calculată ca datorie publică totală împărțită la PIB, poate să scadă chiar dacă împrumuturile cresc în euro, cu condiția ca economia să crească mai repede decât datoria. De aceea, testul propus de CDU nu blochează automat orice cheltuială nouă. Însă obligă fiecare propunere să treacă prin aceeași întrebare: reduce sau nu reduce raportul datorie/PIB?

Germania poate trece mai ușor acest test. Se împrumută ieftin, are o economie suficient de mare pentru ca o creștere moderată să absoarbă datorie suplimentară și și-a creat deja excepții naționale masive pentru apărare și infrastructură. BNP Paribas a estimat că impulsul investițional german din 2025 ar putea adăuga circa 0,7 puncte procentuale la creșterea economică din 2026 (BNP Paribas).

Italia nu are aceeași marjă. Potrivit LeaseNews, ponderea datoriei sale este estimată la 138,5 % din PIB în 2026, cu un deficit de peste 3 %, ceea ce o menține sub supraveghere fiscală europeană. Principalul său instrument de investiții este planul de redresare de 194,4 mld. euro, PNRR, din care peste 63 % sunt împrumuturi, nu granturi (Business.it). Germania investește folosindu-și propriul bilanț. Italia împrumută de la Europa și rambursează.

Unde apasă această constrângere asupra investițiilor europene

Prudența fiscală germană afectează restul Europei prin două canale principale. Primul este lanțul de aprovizionare. Germania se află în centrul industriei europene, iar când amână investițiile publice, furnizorii din alte state membre pierd comenzi (European Commission).

A doua constrângere este mai importantă: cine are voie, politic, să se împrumute pentru proiecte europene. Dacă Berlinul tratează disciplina datoriei ca principiu constituțional intern, este puțin probabil să susțină împrumuturi comune europene de amploare. Bugetul multianual propus de Comisia Europeană pentru perioada 2028–2034 are nevoie de aprobare unanimă, ceea ce oferă Germaniei un drept de veto efectiv asupra acestei teme (European Commission). Analiștii francezi de la Ifri formulează contradicția direct: Germania deschide spațiu fiscal național pentru prioritățile germane, dar se opune unei ambiții comparabile la nivelul UE (Ifri).

Raportul Draghi privind competitivitatea estimează nevoile suplimentare de investiții ale Europei la aproximativ 800 mld. euro pe an (Draghi report). Ajustările marginale de buget nu pot acoperi o asemenea sumă. Împrumutul la nivelul UE, care ar permite unor țări precum Italia să investească fără să-și adâncească propria datorie publică, ar putea reduce o parte din decalaj. Răspunsul actual al Germaniei este, în esență: nu, dacă asta ridică ponderea datoriei.

Cuvântul care poartă toată greutatea

Formula CDU nu este greșită în termenii săi. FMI subliniază că rezervele fiscale contează într-o perioadă în care costurile cu dobânzile cresc, iar șocurile viitoare rămân probabile (IMF). Cercetarea IMK arată că împrumuturile pentru investiții publice pot reduce în timp ponderea datoriei, dacă acele cheltuieli ridică suficient producția economică (Finanznachrichten/IMK).

Totul depinde de un singur cuvânt: investiție. Testul Germaniei întreabă dacă o cheltuială reduce raportul datorie/PIB. Răspunsul depinde de capacitatea acelei cheltuieli să crească PIB-ul viitor. Nici Berlinul, nici Parisul, nici Roma nu au prezentat o contabilitate pe proiecte care să arate ce euro se califică drept investiție și ce cheltuială curentă este doar redenumită astfel. Testul german al datoriei este defensabil economic doar dacă Berlinul aplică propriilor excepții aceeași rigoare pe care o cere cheltuielilor la nivelul UE. Până acum, nu a făcut-o.