Croația cere poliție europeană mai conectată

În Anvers, rețelele criminale au ajuns să scoată containere cu cocaină din port printr-un mecanism aproape banal: deturnarea unui cod PIN. Un angajat din port, un contact corupt în lanțul logistic, un număr de șase cifre, iar drogurile plecau dintr-unul dintre cele mai aglomerate porturi ale Europei ascunse într-un transport legal. Vama belgiană și Portul Anvers-Bruges au înlocuit ulterior sistemul cu un proces digital securizat de eliberare a containerelor. Problema de fond, însă, nu era securitatea unui singur port, ci faptul că vama, poliția, operatorii portuari și Europol dețineau fiecare câte o parte din informație, fără ca legea să le ofere un mod suficient de rapid de a pune cap la cap tabloul complet.

Ministrul croat de Interne, Davor Bozinovic, presează acum Europa să închidă această breșă practică. Bozinovic a cerut statelor membre să introducă mai multe date în sistemele Europol și Schengen și să folosească integral tehnologiile de frontieră, precum Entry/Exit System, care înregistrează intrările și ieșirile cetățenilor din afara UE la frontierele externe, și ETIAS, sistemul de verificare înainte de călătorie pentru vizitatorii scutiți de viză (Avaz). Nu propune o nouă bază europeană de date a poliției, ci cere guvernelor să folosească mai intens instrumentele existente. Până acum, demersul nu a fost însoțit de un proiect legislativ public.

Ce arată cazul Anvers

Belgia transformă discuția într-un caz concret. Europol a avertizat că rețelele criminale infiltrează marile porturi europene prin angajați corupți și intermediari din logistică, vizând oamenii și punctele de acces mai mult decât marfa propriu-zisă. Autoritățile belgiene ar fi confiscat anul trecut 55 de tone de cocaină, în timp ce oficialii admit că volume mai mari trec nedetectate (Brussels Times). Vama belgiană susține că sechestrările din Anvers au scăzut cu aproape 70 % în prima jumătate a anului 2026, dar acest indicator măsoară ce este prins, nu ce reușește să treacă (21News).

Alianța Europeană a Porturilor, lansată în ianuarie 2024 ca parteneriat public-privat între state membre, operatori portuari și agenții ale UE, este principalul răspuns al Comisiei Europene (Comisia Europeană, Consiliul UE). Logica este simplă: dacă controalele mai dure din Anvers îi împing pe traficanți spre Rotterdam sau Pireu, soluțiile strict naționale produc relocare, nu securitate. Elveția a intrat în alianță din același motiv: logistica drogurilor nu se oprește la frontierele UE (Tio.ch).

Infrastructura există. Guvernele naționale țin cheia.

Europa operează deja baze de date polițienești și de frontieră care pot acoperi mare parte din ceea ce cere Bozinovic. Sistemul de Informații Schengen, SIS, este o rețea în timp real de alerte privind persoane și obiecte căutate. Prüm II permite polițiilor naționale să facă automat căutări în bazele de date cu ADN, amprente și imagini faciale deținute de alte state membre, detaliile fiind transmise abia după apariția unei potriviri (Regulamentul Prüm II). Europol analizează informații și coordonează operațiuni, dar nu poate da ordine forțelor naționale (Regulamentul Europol).

Aceste sisteme pot comunica deja tehnic între ele, însă fiecare funcționează în limite juridice precise: cine poate folosi datele, în ce scop și în ce condiții. O bază de date de frontieră nu poate deveni pur și simplu un instrument general de supraveghere polițienească (Regulamentul privind interoperabilitatea).

Blocajul nu este lipsa tehnologiei. Polițiile, vămile și autoritățile de frontieră naționale decid ce date introduc în aceste sisteme, cât de repede și cât de complet. Ținta reală a lui Bozinovic este distanța dintre capacitatea sistemelor și disponibilitatea guvernelor de a le alimenta.

Germania arată limita formulei „mai mult schimb de date”

Germania arată de ce închiderea acestei breșe este mai complicată decât pare. Berlinul promovează o reformă a poliției federale care ar introduce recunoaștere facială în timp real, asistată de AI, în gări, aeroporturi și zone de frontieră (DW). Organizațiile germane pentru drepturi digitale au legat aceste propuneri de contestări constituționale anterioare, în care instanțele au considerat disproporționate competențe largi de agregare a datelor polițienești (Digitalrechte). Regulamentul UE privind inteligența artificială permite identificarea biometrică în timp real în spații publice doar în excepții înguste de aplicare a legii (AI Act), iar utilizările naționale extinse riscă să ajungă în instanță (T-Online).

Obiecția germană nu vizează Europol sau SIS în sine, ci fișierele poliției naționale și instrumentele de supraveghere care alimentează cooperarea europeană. Când guvernele extind pe plan intern potrivirea biometrică și analiza cu AI, apoi conectează rezultatele la canale transfrontaliere de cooperare, garanțiile juridice care fac puterea poliției controlabilă sunt puse sub presiune.

O absență traversează întreaga dezbatere: aproape nicio voce publică nu îi reprezintă pe oamenii ale căror date susțin aceste sisteme. Angajații portuari supuși verificărilor de securitate, călătorii înregistrați prin sistemele de intrare și ieșire, suspecții semnalați prin potriviri automate apar în arhitectură ca surse de date, nu ca participanți la discuția despre guvernanță.

Bozinovic are dreptate că rețelele criminale traversează frontierele mai repede decât își transmit polițiile informațiile. Experiența porturilor belgiene arată costul fragmentării. Dar dezbaterea constituțională din Germania arată o problemă la fel de importantă: întrebarea europeană nu mai este doar câte date polițienești circulă peste frontiere, ci cine controlează garanțiile atunci când aceste date încep să circule mai repede.