Ciprul suportă 63% din costurile cablului

Un grup bipartizan de congresmeni americani i-a cerut secretarului de stat Marco Rubio și șefului DFC, Ben Black, să trateze drept prioritar Great Sea Interconnector, cablul electric submarin proiectat să lege Grecia, Cipru și Israel (Schneider House, Protothema). Washingtonul a dat proiectului un impuls politic, dar nu a pus pe masă bani, garanții de împrumut sau autorizații de construcție. Între momentul de acum și energia care ar circula efectiv prin cablu, întrebarea centrală rămâne cine plătește, iar răspunsurile nu sunt încă închise.

Proiectul are deja destui susținători politici. Bruxellesul l-a inclus între proiectele transfrontaliere prioritare și a alocat granturi de aproximativ 657 mil. euro (CINEA, EUR-Lex). Investitorul francez în infrastructură Meridiam a semnat, la 5 august, pentru preluarea unei participații majoritare de 66 % (Greek Prime Minister). Operatorul grec de transport al energiei electrice, ADMIE, care păstrează 34 % și conducerea tehnică, a depus la autoritățile de reglementare, pe 13 august, cererea de investiție pentru tronsonul Cipru-Israel (ADMIE). Așa cum am scris săptămâna trecută, această depunere a pornit calendarul aprobărilor necesare înainte de orice decizie finală de investiție. Nu sprijinul politic lipsește, ci o formulă clară pentru tarifele care vor ajunge la consumatorii de electricitate.

De ce cablul are logică economică

Cipru este unul dintre ultimele state membre ale Uniunii Europene fără o legătură fizică la rețeaua electrică a unui vecin. Izolarea obligă insula să gestioneze singură fiecare pană de curent și fiecare vârf de consum, ceea ce menține ridicate costurile de rezervă și limitează cantitatea de energie solară și eoliană care poate fi integrată în sistem. Cablul ar conecta mai întâi Cipru de Grecia, apoi de Israel. Capacitatea proiectată este de 1.000 MW, pe o distanță de aproximativ 1.200 km (ADMIE, OT).

Pentru Cipru, mecanismul este relativ simplu: ar putea importa energie mai ieftină când producția locală este tensionată și ar putea exporta surplusul din surse regenerabile. Valoarea interconectării ar deveni mai mare după 2029, când insula ar putea pierde o parte importantă din capacitatea convențională de producție (Cyprus Mail).

Logica economică există. Problema este tot ce trebuie să se întâmple între această logică și livrarea efectivă.

Factura vine înaintea electricității

Disputa cea mai dură privește recuperarea costurilor: cine plătește construcția cablului și cât din cost ajunge în facturile la electricitate. Pentru tronsonul Grecia-Cipru, împărțirea este de 63 % Cipru, 37 % Grecia. Cu alte cuvinte, consumatorii ciprioți ar suporta cea mai mare parte a poverii reglementate. Autoritatea cipriotă de reglementare în energie, CERA, contestă însă cifrele. Din cele 251 mil. euro pe care ADMIE susține că le-a cheltuit deja, CERA a recunoscut doar 32 % ca sumă recuperabilă prin tarifele de rețea (Protothema, Politis).

Pe scurt, CERA refuză să permită ADMIE să transfere în facturi cea mai mare parte a cheltuielilor revendicate. Nicosia spune că nu va face plăți suplimentare peste acordul interguvernamental de 125 mil. euro înainte ca interconectorul să fie operațional (Capital.gr).

Investitorilor privați li s-ar fi promis, între timp, un randament permis de 8,3 %, plus o primă de 3,7 %, fixate pentru 17 ani (Kathimerini, Les Echos). Aceste randamente sunt finanțate, în final, tot prin tarifele de rețea plătite de utilizatorii de electricitate. Facturile mai mici nu vin automat. Depind de nivelul la care autoritățile de reglementare permit recuperarea costurilor și de spațiul rămas pentru ca beneficiul importurilor mai ieftine să ajungă la gospodării.

Nici finanțarea nu este complet asigurată. Ministrul cipriot al energiei, Michael Damianos, a descris intrarea Meridiam drept un vot de încredere, dar a spus că orice participare a statului la capital așteaptă analiza de due diligence a Băncii Europene de Investiții (Marine Cyprus, Sigmalive). La câteva zile după semnarea acordului cu Meridiam, prețul achiziției, angajamentul de capital și împărțirea eventualelor depășiri de costuri nu au fost publicate. Partidele cipriote de opoziție AKEL și DISY au cerut transparență înainte ca Cipru să își asume obligații suplimentare (PafosNet, Philenews), iar tranzacția nu a fost notificată formal Comisiei Europene pentru analiza de concentrare economică (CNA).

Pregătirea construcției adaugă un risc separat. Nexans are un contract pentru cablu evaluat, potrivit relatărilor, la aproximativ 1,43 mld. euro plus TVA, cu 251,4 mil. euro deja plătiți și 160 km de cablu produși până la finalul lui 2024, dar fără un ordin complet de începere a lucrărilor (Capital.gr). Studiile pe fundul mării nu au fost reluate, iar informațiile privind o notificare maritimă care ar autoriza lucrările de măsurare nu au fost confirmate (Cyprus Mail). Curtea de Conturi Europeană a avertizat că proiectele electrice transfrontaliere se confruntă frecvent cu întârzieri (European Court of Auditors). Riscul concret este ca utilizatorii să înceapă să plătească tarife de rețea pentru acoperirea costurilor de construcție înainte ca interconectorul să livreze energie mai ieftină sau mai sigură.

Scrisoarea congresmenilor americani vizează DFC, agenția de finanțare pentru dezvoltare a Statelor Unite, dar nu a fost anunțată nicio decizie a consiliului DFC, nicio fișă de termeni și niciun proces de due diligence (Schneider House). Sprijinul politic este real. Banii, deocamdată, nu.

Cine câștigă, cine pierde

Dacă va funcționa conform planului, cablul le oferă consumatorilor ciprioți mai multă siguranță în alimentare și opțiuni de import. Grecia devine puntea din Uniunea Europeană pentru fluxurile de energie din Mediterana de Est. Meridiam și investitorii săi obțin un activ de infrastructură reglementat, cu randamente garantate pentru aproape două decenii.

Coaliția din jurul GSI este acum mai largă decât oricând: Atena, Nicosia, Bruxelles, Paris, Washington, ADMIE, Meridiam și Nexans. Actorul care lipsește din această listă este tocmai cel care decide dacă proiectul devine infrastructură sau dispută tarifară: autoritățile de reglementare care trebuie să aprobe cât vor plăti consumatorii.