Cipru deschide datele fiscale corporative

Parlamentul din Cipru a votat în unanimitate ca autoritatea fiscală să poată transmite automat date privind impozitul pe profit către toate celelalte state membre ale UE (Stockwatch). Legea transpune DAC9, directiva europeană care construiește infrastructura de schimb de informații în jurul impozitului minim global pe profit. Privită izolat, pare o regulă de raportare. În realitate, intră într-o schimbare mai largă: pentru cele mai mari grupuri de companii din Europa, cota nominală mică nu mai decide singură nota de plată. Contează tot mai mult sistemul care verifică cât impozit au plătit efectiv.

Trei pași de la regula globală la fiscul național

Lanțul are trei verigi. Mai întâi, OCDE a conceput Pilonul 2: un cadru prin care grupurile de companii cu venituri anuale de cel puțin 750 mil. euro trebuie să suporte o cotă efectivă minimă de impozitare de 15 % în fiecare jurisdicție în care operează (OCDE). Cuvântul-cheie este „efectivă”. Testul nu privește cota scrisă în lege, ci suma plătită după deduceri, credite fiscale și scutiri.

UE a transformat apoi cadrul OCDE într-o obligație juridică prin Directiva privind impozitul minim, pe care toate statele membre trebuie să o aplice (EUR-Lex). Dacă rata efectivă a unui grup într-o țară coboară sub 15 %, un impozit suplimentar acoperă diferența. Statul cu impozitare redusă are prima șansă să colecteze această sumă. Dacă nu o face, statul în care se află compania-mamă poate încasa diferența (OCDE).

A treia verigă este DAC9, directiva pe care Cipru tocmai a adoptat-o. Ea creează canalul de date. O multinațională depune o declarație standardizată, în care prezintă structura grupului, profiturile și calculele fiscale pentru fiecare jurisdicție. O singură autoritate fiscală primește declarația și transmite fragmentele relevante celorlalte state membre (EUR-Lex, Consiliul UE). Fără acest strat, fiecare țară vede doar propria felie. Cu el, autoritățile pot verifica dacă un grup respectă cu adevărat pragul de 15 % în UE.

Irlanda arată cum se adaptează vechiul model

Irlanda este cel mai clar exemplu al efectului practic. Dublinul nu a renunțat la cota sa de 12,5 % pentru impozitul pe profit, dar pentru companiile acoperite de Pilonul 2 aplică acum un minim efectiv de 15 % și colectează diferența prin propriul impozit suplimentar intern (Irish Statute Book). Logica este simplă: dacă cineva urmează să încaseze diferența dintre 12,5 % și 15 %, Irlanda preferă să fie ea, nu Germania sau alt stat membru.

Primul termen de plată al Irlandei pentru Pilonul 2 a trecut la 30 iunie 2026. Încasările din impozitul pe profit în primul semestru au ajuns la aproximativ 13,7 mld. euro, în creștere cu 4,7 % față de anul anterior (Irish Times, Deloitte). Datele publice nu separă încă suma provenită din impozitul suplimentar. Dar sistemul funcționează deja.

Ungaria arată reversul. Cota sa nominală de 9 % rămâne cea mai mică din UE (Consiliul UE). Pentru companiile locale mici, ea se aplică în continuare. Pentru marile multinaționale intrate sub Pilonul 2, cifra de 9 % nu mai garantează un avantaj, pentru că mecanismul de completare ridică povara fiscală efectivă la 15 % indiferent de cota nominală (PwC). Comentariile fiscale din Ungaria descriu reforma mai ales ca pe o sarcină administrativă: termene, calcule și schimburi de date (Adóvilág).

Țările de Jos sunt expuse într-un alt fel. Structurile corporative olandeze au fost folosite de mult timp pentru a direcționa redevențe și plăți de dobânzi prin entități cu activitate reală redusă, mutând profiturile impozabile departe de țări cu fiscalitate mai ridicată. Pilonul 2 reduce economia fiscală obținută prin astfel de aranjamente, iar DAC9 le face vizibile pentru autoritățile din alte state (Rijksoverheid). Companiile-conduit nu vor dispărea peste noapte, dar stimulentul de a crea altele noi slăbește.

Cine câștigă, cine plătește

Bugetele naționale câștigă două lucruri: vizibilitate asupra modului în care multinaționalele își organizează fiscalitatea și, acolo unde introduc impozite suplimentare interne, dreptul de a colecta venituri care altfel ar putea merge către o altă jurisdicție. Marile multinaționale pierd o parte din avantajul oferit de țările cu cote mici, pentru că o cotă nominală de 12,5 % sau 9 % nu mai închide discuția despre suma datorată. Consultanții fiscali și firmele de conformitate câștigă de lucru: calculele privind rata efectivă și declarațiile standardizate devin servicii noi, peste fiscalitatea corporativă obișnuită (Alvarez & Marsal). Firmele mici și mijlocii aflate sub pragul de 750 mil. euro sunt, în mare parte, neafectate (OCDE).

Consiliul UE prezintă DAC9 drept o simplificare: o singură raportare în locul mai multor declarații duplicate (Consiliul UE). Companiile vor simți această simplificare doar dacă declarația centrală înlocuiește raportările locale, nu dacă se adaugă peste ele. Concurența fiscală nominală între statele membre nu a dispărut. Pentru companiile suficient de mari încât să intre sub Pilonul 2, competiția se mută însă pe alt teren: ce țară poate administra sistemul de conformitate fără să sufoce exact afacerile pe care vrea să le atragă.