Danemarca își păstrează suveranitatea, SUA își extind accesul

Danemarca își păstrează suveranitatea asupra Groenlandei în baza acordului semnat la New York la 22 septembrie (Biroul premierului danez). Dacă parlamentele danez și groenlandez îl aprobă, Statele Unite vor primi drepturi permanente de extindere a prezenței militare pe insulă. Washingtonul va avea, de asemenea, un rol oficial în viitoarele decizii de securitate privind Groenlanda (Casa Albă).

Suveranitate recunoscută, acces în schimb

Donald Trump a semnat acordul împreună cu premierul danez Mette Frederiksen și cu premierul groenlandez Jens-Frederik Nielsen. Textul modifică pactul de apărare din 1951, prin care Washingtonul și-a creat prima poziție strategică în Arctica (US Statutes at Large).

Noul acord recunoaște suveranitatea Danemarcei, integritatea teritorială și dreptul groenlandezilor la autodeterminare — limita pe care cele două guverne o stabiliseră drept nenegociabilă (Ministerul danez de Externe). Trump susține însă că acordul conferă Statelor Unite „control permanent” asupra securității insulei (Deutsche Welle).

Accesul militar a fost prețul înțelegerii. Acordul permite Statelor Unite să modernizeze și să extindă baza spațială Pituffik și obligă cele trei guverne să creeze noi zone de apărare la Narsarsuaq și Mestersvig. Navele, aeronavele și forțele americane s-ar putea deplasa între aceste obiective pe uscat, pe mare și pe calea aerului, inclusiv prin apele groenlandeze (Casa Albă).

Textul publicat nu stabilește o dată de expirare, iar modificarea lui necesită acordul tuturor părților (Ministerul danez de Externe). Aceste reguli se referă la amendarea acordului. Posibilitatea ca unul dintre guverne să se retragă ulterior este o chestiune separată, pe care parlamentele vor trebui să o examineze.

Cine poate bloca o nouă bază

Pactul din 1951 era un acord bilateral între Washington și Copenhaga. De această dată, Nuuk semnează „împreună cu” Danemarca, iar orice propunere pentru o nouă facilitate americană va fi analizată de un comitet tripartit. Dacă acesta nu ajunge la un acord în termen de 90 de zile, propunerea este înaintată adjuncților miniștrilor și apoi miniștrilor, fără ca aprobarea să opereze automat (Casa Albă).

În practică, o nouă facilitate poate fi creată doar dacă toate cele trei guverne sunt de acord, ceea ce îi permite Groenlandei să o respingă. Influența sa se oprește însă la limita zonei respective. În interiorul unei zone de apărare aprobate, cadrul din 1951 îi permite deja Washingtonului să construiască, să staționeze forțe și să desfășoare operațiuni cu o marjă largă de acțiune (US Statutes at Large).

Clauza cu cea mai lungă bătaie privește independența. Dacă Groenlanda se desprinde de Danemarca, textul prevede că ar trebui să rămână în NATO sau să adere la alianță și să preia drepturile și obligațiile prevăzute de acord (Ministerul danez de Externe, TV5Monde). Clauza încearcă să transfere actuala aliniere strategică într-un posibil viitor stat independent. O Groenlandă suverană ar putea totuși să ceară renegocierea acordului, iar textul, în sine, nu poate stabili dacă ar rămâne obligată de el.

Opțiuni, nu desfășurări de trupe

Descrierea acestor obiective drept „două noi baze americane” exagerează ceea ce prevede acordul. Narsarsuaq este un aeroport civil amenajat pe locul unui fost aerodrom american din timpul războiului, iar Mestersvig este un punct logistic izolat de pe coasta estică. Acordul nu menționează efective militare, bugete sau un calendar al lucrărilor (BBC).

Baza Pituffik asigură deja avertizarea privind rachetele și urmărirea sateliților, ceea ce înseamnă detectare, nu interceptare (US Space Force). Niciun articol semnat nu adaugă o unitate militară sau interceptoare. Washingtonul primește însă permisiunea de a construi ulterior, fără să redeschidă pactul.

Această opțiune de extindere explică și miza europeană. Copenhaga susține că, în baza acordului, NATO își asumă o responsabilitate comună pentru securitatea Arcticii. Alianța nu a semnat însă documentul și nu primește niciun rol de comandă sau mecanism de finanțare comună (Reuters via Internazionale). Orice facilitate nouă pe flancul nord-atlantic ar fi un activ american de care aliații s-ar putea folosi, nu o infrastructură comună.

Acordul îi oferă Washingtonului și un cuvânt de spus atunci când Groenlanda verifică investițiile străine sensibile. Investitorii legați de state din afara UE, NATO și a grupului de parteneri recunoscuți vor fi supuși unor verificări de securitate în minerit, infrastructura critică și gestionarea datelor sensibile, iar autoritățile daneze se vor consulta cu Statele Unite (Sermitsoq, Ministerul danez de Externe). Statele din afara NATO nu vor putea deține instalații militare sau menține o prezență permanentă decât cu acordul tuturor părților (Politico).

Investitorii europeni nu sunt excluși. Uniunea Europeană, care încearcă să atragă Groenlanda în proiecte privind materiile prime, nu are însă un loc la aceste consultări (EU Perspectives). Statele Unite au acum unul.

Acordul păstrează suveranitatea Groenlandei, dar le oferă Statelor Unite opțiuni militare durabile și un rol în verificarea investițiilor străine sensibile. Documentul a fost semnat, dar nu a intrat în vigoare, deoarece trebuie mai întâi parcursă procedura parlamentară din Danemarca și Groenlanda (Biroul premierului danez). Până atunci, aceste avantaje rămân condiții convenite, nu control operațional. Folketingul, parlamentul Danemarcei, și Inatsisartut, parlamentul Groenlandei, trebuie să decidă dacă un acord fără termen de expirare, care se proiectează asupra unui posibil stat groenlandez independent, este un preț pe care alegătorii lor îl acceptă.