Danemarca relansează eolienele offshore

În decembrie 2024, primele trei perimetre eoliene offshore scoase la licitație de Danemarca nu au atras nicio ofertă. Dezvoltatorii au analizat condițiile: să construiască în Marea Nordului, să vândă energia la prețul pieței și să suporte singuri riscul. Au refuzat. La 18 luni distanță, compania suedeză de stat Vattenfall a câștigat contractele pentru două dintre acele zone, cu o capacitate minimă cumulată de 1,8 gigawați și cu livrarea energiei așteptată până la finalul lui 2032 (KEFM, Windtech International). Danemarca nu a găsit dezvoltatori mai curajoși. A schimbat distribuția riscului de preț.

Ce a acceptat statul să preia

Modelul care a eșuat îi obliga pe dezvoltatori să vândă energia la prețurile pieței, asumând integral variațiile prețului angro pe parcursul mai multor decenii. Energia eoliană offshore cere investiții inițiale de ordinul miliardelor, dar are costuri reduse de operare după construcție, astfel că viabilitatea proiectului depinde de prețul la care se va vinde electricitatea peste 20 sau 30 de ani și de dobânzile cerute de finanțatori (IEA, IRENA). Fără venituri previzibile, băncile nu aprobă credite de construcție. Proiectele erau blocate din start.

Soluția Danemarcei a fost un Contract pentru Diferență cu două sensuri. Statul stabilește un „preț de exercitare”, adică un preț garantat pentru fiecare megawatt-oră de electricitate. Când prețul pieței coboară sub acest nivel, statul plătește dezvoltatorului diferența. Când urcă peste el, dezvoltatorul returnează surplusul (Low Carbon Contracts Company). Dezvoltatorul obține venituri suficient de predictibile pentru ca băncile să le accepte drept bază de finanțare. Statul obține parcurile eoliene.

Vattenfall a câștigat Nordsøen Midt la 504 coroane daneze/MWh, iar Hesselø la 542 coroane daneze/MWh, ambele pe contracte de 20 de ani (KEFM, Baird Maritime). Competiția a revenit: Nordsøen Midt a atras două oferte, iar Hesselø cinci (Ocean Energy Resources, BT).

Contribuabilii, dezvoltatorul, băncile

Sprijinul public cumulat este plafonat la 37,6 miliarde de coroane (Politiken, Agenția Daneză pentru Energie via Ritzau). Este un plafon, nu o factură certă. Contribuabilii plătesc doar dacă prețurile angro ale electricității scad sub prețul garantat pe durata contractului. Dacă rămân peste acest nivel, Vattenfall plătește statului diferența. Dacă rămân jos ani la rând, sprijinul se acumulează până la plafon.

Câștigătorii imediați sunt Vattenfall și finanțatorii săi: un prag minim de venituri pe 20 de ani transformă un pariu expus pieței într-un flux de numerar pe care băncile îl pot finanța. Presa suedeză a tratat atribuirea ca pe o victorie comercială, nu ca pe o dispută politică privind riscul preluat de stat (DN). Consumatorii danezi pot câștiga doar dacă proiectele ajung să fie conectate la rețea și adaugă suficientă ofertă pentru a reduce prețurile angro sau nevoia de capacități de rezervă mai scumpe.

Conectarea nu este garantată. Coada de racordare la rețeaua daneză a ajuns la 60 GW de cereri speculative, ceea ce a obligat operatorul Energinet să înghețe noile acorduri de transport (To Brief). Turbinele fără acces la rețea nu produc nimic util.

Modelul se repetă în Europa. A cincea rundă britanică de Contracte pentru Diferență nu a atribuit niciun proiect eolian offshore; a șasea a reușit după ce guvernul a majorat prețurile garantate (UK AR5, AR6). Țările de Jos au organizat licitații prezentate drept „fără subvenții”, dar statul a pregătit amplasamentele, iar operatorul TenneT a construit pe bani publici platformele offshore și cablurile de conectare (TenneT). În Europa, dezvoltatorii revin la licitații atunci când statul preia o parte mai mare din riscul de preț. Întrebarea este cât costă acest sprijin public și ce livrează în schimb.

Alegerea turbinei, decizia pe care Danemarca nu a luat-o încă

Vattenfall nu a anunțat furnizorul de turbine pentru niciunul dintre cele două proiecte (Voice of Renewables). Alegerea are o miză industrială reală. Turbinele eoliene chinezești onshore sunt cu 20-40 % mai ieftine pe piețele de export, potrivit unei estimări Rystad citate de Reuters (Folha/Reuters). Legislația UE nu interzice echipamentele chinezești, dar Regulamentul privind industria net-zero permite guvernelor să ia în calcul securitatea aprovizionării și capacitatea industrială locală, nu doar cea mai ieftină ofertă (NZIA).

Danemarca a făcut din nou finanțabilă energia eoliană offshore punând statul în spatele riscului de preț. Următoarea decizie este dacă acești bani publici vor susține și capacitatea industrială europeană sau vor ajunge la furnizorul global cu cele mai mici costuri. Iar această alegere nu aparține doar Danemarcei.