Motorina riscă să ajungă la €3

Loviturile americane asupra unor ținte iraniene din 9 iunie, după doborârea unui elicopter Apache în apropierea Strâmtorii Hormuz, au reaprins un conflict în care Europa nu vrea să intre militar și pe care bugetele sale nu îl pot absorbi ușor. Marile guverne din UE au exclus implicarea militară. Riscul imediat este economic: mai multe state se pregătesc să retragă în același timp măsurile de plafonare sau compensare a prețurilor la carburanți, petrolul s-a scumpit mult peste nivelurile de dinaintea conflictului, iar coordonarea europeană lipsește.

Frâna datoriei de la Berlin se lovește de șocul petrolului

Coaliția de la Berlin a decis pe 9 iunie să nu prelungească Tankrabatt, reducerea de 17 cenți pe litru la taxa pe carburant, care expiră la 30 iunie (Focus). Explicația ține de Schuldenbremse, frâna constituțională a datoriei din Germania, care limitează împrumuturile federale anuale. Cum cheltuielile pentru apărare apasă deja pe acest plafon, guvernul a concluzionat că nu poate continua să reducă taxele la pompă în timp ce prețul petrolului urcă. Decizia a venit în aceeași zi cu atacurile americane asupra Iranului. Calendarul fiscal german și criza geopolitică merg pe linii paralele.

Analiștii avertizează că motorina ar putea ajunge la 3 euro pe litru fără subvenție (n-tv). Germania nu este singura în această situație. Și sprijinul pentru carburanți din Spania expiră la 30 iunie. Italia și-a prelungit reducerea de accize până la 3 iulie, dar a înjumătățit-o (Euronews). Mai multe guverne europene retrag sprijinul în aceeași săptămână, fără un mecanism la nivelul UE care să amortizeze efectul cumulat.

Comisia Europeană a oferit pe 3 iunie o anumită marjă fiscală, permițând statelor membre să cheltuiască suplimentar pentru reducerea dependenței de combustibili fosili. Oferta exclude însă explicit subvențiile la carburanți. Țările care continuă să compenseze prețurile la pompă riscă să depășească limitele europene de deficit și să intre în Procedura de deficit excesiv, instrumentul prin care Comisia acționează împotriva guvernelor cu deficite peste 3 % din PIB. Liderii naționali ajung astfel în fața unei alegeri simple și costisitoare: suportă furia alegătorilor la pompă sau presiunea fiscală de la Bruxelles.

Riscul unei lecturi greșite la BCE

Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată pe scară largă să majoreze mâine dobânzile pentru prima dată din septembrie 2023. Inflația din zona euro se află mult peste ținta de 2 % a BCE, în principal din cauza energiei. Prognoza de primăvară a Comisiei a ridicat deja estimarea de inflație pentru 2026, tocmai pentru a reflecta șocul energetic (Comisia Europeană).

Problema apare după 1 iulie. Când mai multe state retrag simultan subvențiile la carburanți, inflația măsurată va urca mecanic. Se scumpește benzina, iar indicele prețurilor de consum se mișcă în sus. Dar acest salt vine dintr-o decizie politică de a încheia o reducere de taxe. Nu spune mare lucru despre cererea reală sau despre capacitatea consumatorilor de a cheltui mai mult. Dacă BCE îl citește drept inflație autentică și majorează din nou dobânzile în septembrie, va înăspri politica monetară pe baza unui indicator care reflectă politica fiscală, nu presiunea economică de fond.

BCE nu a explicat public cum intenționează să separe, în datele din august care vor conta pentru decizia din septembrie, efectul retragerii subvențiilor de dinamica reală a prețurilor. Fără o metodologie clară, un efect secundar al expirării facilităților fiscale riscă să fie tratat drept dovadă că inflația accelerează.

Aceeași majorare de dobândă lovește economiile europene diferit. În Germania, unde o parte din inflație are legătură cu cererea, dobânzile mai mari funcționează în linii mari conform manualului. În Italia, Grecia și Spania, unde presiunea pe prețuri vine aproape integral din energia importată, aceeași decizie scumpește finanțarea guvernelor exact în momentul în care au nevoie de bani pentru măsuri de criză.

Un răspuns simbolic la o problemă structurală

Poziția diplomatică a UE reflectă aceleași constrângeri economice. Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, le-a spus miniștrilor apărării reuniți la Nicosia pe 8 iunie că „regiunea nu are nevoie de o escaladare” și a oferit sprijin european pentru escortarea navelor, dar numai după un armistițiu (SEAE). O poziție mai puternică ar avea nevoie de unanimitatea celor 27 de state membre, potrivit regulilor UE de politică externă, un prag care blochează constant acțiunea decisivă. Sancțiunile adoptate în aceeași zi au vizat două persoane și o unitate navală a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, un gest simbolic fără efect material asupra conflictului (Brussels Times).

Trei crize separate se suprapun în aceeași fereastră de trei săptămâni: tensiunea de pe piața petrolului după escaladarea din zona Hormuz, expirarea sprijinului pentru carburanți în mai multe state europene și o bancă centrală care înăsprește politica monetară pe baza unor date de inflație pe care ar putea să le interpreteze greșit. Fiecare evoluție urmează propriul calendar instituțional. Nu există un mecanism care să le sincronizeze.