Eli Lilly taie investiția germană de $2.5 billion

Eli Lilly va finaliza doar „perimetrul minim” al fabricii sale de 2,5 mld. dolari de la Alzey, în Germania, ceea ce înseamnă practic reducerea proiectului la jumătate. Structura clădirii este aproape terminată, iar 300 de angajați au fost deja recrutați, dar extinderea până la 1.000 de locuri de muncă nu mai este pe masă. Câteva ore mai târziu, Boehringer Ingelheim a anulat investiții de 900 mil. euro planificate în Germania pentru perioada 2027–2030. Ambele companii au indicat aceeași cauză: noua lege prin care Berlinul încearcă să reducă presiunea asupra asigurărilor de sănătate.

Colțul fiscal în care se află Berlinul

Legea, GKV-Beitragssatzstabilisierungsgesetz, adică actul pentru stabilizarea contribuțiilor la asigurările publice de sănătate, răspunde unei probleme reale. Contribuția medie la asigurările de sănătate din Germania a ajuns în 2026 la un nivel record de 17,5 % din salariul brut. Consiliul experților economici estimează că, fără reforme, contribuțiile sociale totale ar putea ajunge la 49,7 % până în 2040. Legea urmărește economii de 16,3 mld. euro în sistemul de sănătate până în 2027.

Pentru industria farmaceutică, mecanismul decisiv este „rabatarea dinamică a producătorului”, o reducere obligatorie aplicată prețurilor medicamentelor, care crește automat pe măsură ce cheltuielile asiguratorilor se majorează. Organizațiile industriei au estimări foarte diferite: vfa, principalul lobby farmaceutic german, anticipează un nivel de aproximativ 20 % din prețurile de listă până în 2030, în timp ce Pharma Deutschland, care reprezintă producători de medicamente generice și companii medii, avertizează că nivelul ar putea ajunge la 50 %. Această escaladare inclusă în lege, mai mult decât rabatul actual, este argumentul prin care companiile spun că planificarea pe termen lung devine imposibilă. Medicamentele reprezintă aproximativ 3,3 % din cheltuielile asigurărilor de sănătate, dar suportă circa 12 % din economiile planificate.

Parisul are banii pregătiți

Mutarea Boehringer către Franța nu este un caz izolat. La 1 iunie, compania a promis 500 mil. euro pentru patru unități de producție franceze, în cadrul summitului de investiții „Choose France” organizat de Emmanuel Macron. Două zile mai târziu a venit anularea investițiilor de 900 mil. euro din Germania. Investițiile farmaceutice totale anunțate la Choose France au ajuns la 600 mil. euro, de trei ori mai mult decât în anul precedent.

Potrivit barometrului EY privind atractivitatea investițională, numărul proiectelor de investiții străine în Germania a scăzut cu 44 % față de 2019, în timp ce declinul Franței a fost de 28 %. Șeful Boehringer pentru Germania a formulat direct problema: „Următoarea inovație, în condițiile actuale, nu va merge în Germania”.

Marje de 84 % și rabaturi obligatorii

Eli Lilly a raportat venituri de 65,2 mld. dolari în 2025, în creștere cu 45 % într-un singur an, cu marje brute de 84,3 %, ceea ce înseamnă că 84 de cenți din fiecare dolar de venit au rămas după costurile de producție. Boehringer a raportat venituri de 27,8 mld. euro, în creștere cu 7,3 %. Prețurile germane pentru medicamentele brevetate sunt deja la 114 % din media europeană. La aceste marje și la aceste niveluri de preț, argumentul că rabaturile mai mari din Germania ar fi imposibil de suportat comercial este greu de împăcat cu datele financiare.

Rearanjarea investițiilor arată și limitele puterii Bruxellesului. UE a ajuns în mai 2026 la un acord provizoriu privind Critical Medicines Act, legislație gândită să readucă producția farmaceutică pe teritoriul european. Dar stabilirea prețurilor în sănătate rămâne competență națională în tratatele UE: fiecare guvern își fixează propriile prețuri pentru medicamente, iar Bruxellesul nu le poate anula. UE poate oferi stimulente pentru construirea de fabrici în Europa. Nu poate împiedica un stat membru să facă investiția mai puțin atractivă.

Ponderea Europei în producția globală de API, adică ingredientul farmaceutic activ, compusul chimic care face ca un medicament să funcționeze, a scăzut de la 63 % în 1981 la aproximativ 6 % astăzi. Fondul de 5 mld. euro propus prin Critical Medicines Act este deocamdată o linie într-un viitor buget al UE, nu bani angajați.

Berlinul este prins între două presiuni. Trebuie să controleze costurile din sănătate, care apasă asupra angajaților și angajatorilor prin contribuții record. Dar dacă investițiile se duc la Toulouse și Cork, nu la Alzey și Ingelheim, suveranitatea farmaceutică europeană este slăbită din interior, prin urgențele fiscale ale propriilor state membre.