UE aprobă ajutorul industrial german de €2.9bn

La Slovalco, singura topitorie de aluminiu din Slovacia, guvernul a promis recent aproape 470 mil. euro până în 2030 pentru acoperirea costurilor cu energia electrică și menținerea producției (Denník E). Măsura a fost prezentată ca o intervenție excepțională de salvare. Germania a obținut apoi aprobarea pentru un sprijin mult mai mare.

La 8 iulie, Comisia Europeană a aprobat extinderea schemei germane de compensare a prețului energiei electrice, un program prin care fabricile mari consumatoare de energie primesc înapoi o parte din costul carbonului transferat de producătorii de electricitate în facturi. Aproximativ 20 de sectoare noi, de la sticlă la baterii, pot cere acum sprijin, iar beneficiarii existenți primesc o acoperire ușor mai mare (Spiegel, BBH Blog). A fost a doua extindere în câteva săptămâni: în iunie, Bruxellesul a permis Germaniei să cumuleze această compensare cu un program separat pentru energia industrială, ceea ce adaugă aproximativ 1 mld. euro la costurile bugetare (Zeit).

Nimic din toate acestea nu încalcă dreptul european. Articolul 107 din TFUE interzice subvențiile de stat care oferă firmelor dintr-o țară un avantaj neloial, dar permite excepții atunci când sprijinul previne un cost mai mare, cum ar fi relocarea fabricilor în afara Europei pentru evitarea costurilor carbonului. Pe această bază a aprobat Comisia schema germană. Problema nu este legalitatea, ci efectul produs când același set de reguli este aplicat unor bugete naționale foarte diferite.

Cum costul carbonului fisurează piața unică

Mecanismul este simplu. În cadrul Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, cunoscut ca ETS, centralele electrice cumpără certificate pentru a polua. Costul este inclus apoi în prețul energiei electrice. Fabricile care consumă mult curent plătesc mai mult, chiar dacă nu poluează direct în aceeași măsură. Guvernele încasează miliarde din licitarea acestor certificate și pot redirecționa o parte din bani către industriile lor, sub formă de compensații.

Diferența apare la cât direcționează fiecare stat înapoi către industrie. Germania intenționează să cheltuiască 2,9 mld. euro pentru compensarea energiei industriale în 2026, adică aproximativ 67 % din veniturile estimate de 4,3 mld. euro din licitațiile ETS (Ariadne). Franța a folosit 44 % din veniturile din licitații pentru același scop, Belgia 33 %, iar Slovacia aproximativ 5 % (Aktuality). Pe hârtie, fiecare guvern are aceeași opțiune. În practică, baza industrială mare a Germaniei generează venituri mai ridicate din certificate, iar bugetul îi permite să cheltuiască o parte importantă din aceste sume. Un stat care se împrumută deja masiv pentru cheltuieli curente nu are aceeași marjă, chiar dacă regulile îi permit să intervină.

Fabricile care simt diferența

Diferența se vede la nivel de uzină. În România, CEO-ul Dacia a spus că țara are cel mai mare preț al energiei industriale din Europa și a legat incertitudinea costurilor de o scădere de 64 % a investițiilor și de aproape o mie de angajați mai puțin într-un singur an (Ziarul Financiar). În Polonia, costul total al energiei pentru cei mai mari consumatori industriali ajunge la aproximativ 170 euro/MWh, cu circa 45 % peste media UE, potrivit unor estimări ale industriei care avertizează asupra unor pierderi anuale de producție manufacturieră de ordinul miliardelor de zloți (WP).

Aceste cifre trebuie citite cu o rezervă. Nu există o bază publică de date care să arate cât plătește efectiv o fabrică germană de sticlă subvenționată sau o oțelărie poloneză necompensată după toate schemele naționale, taxele, tarifele de rețea și contractele de acoperire a riscului. Eurostat publică prețurile energiei electrice pentru consumatorii non-casnici, dar factura finală depinde de straturi de sprijin național pe care niciun tabel unic nu le surprinde complet.

Totuși, direcția este suficient de clară. Țările cu bugete solide pot prelua o parte mai mare din costul tranziției verzi pentru industriile lor. Țările cu deficite mari, cum este România, al cărei deficit a ajuns la 9,3 % din PIB în 2024, potrivit HotNews, nu pot concura cu Berlinul, indiferent ce permite regulamentul. Comisia nu a încălcat piața unică. Dar, aprobând ajutoare naționale de această dimensiune fără un prag comun de protecție, transformă tranziția verde într-un test al finanțelor publice, nu al eficienței industriale. Topitoria din Slovacia a primit colacul de salvare. Pentru fabricile din statele membre care nu pot scrie astfel de cecuri, Comisia nu a oferit încă o alternativă.