UE aprobă centre de deportare fără gazde

Nicio țară din afara Uniunii Europene nu a acceptat până acum să găzduiască un centru de deportare pentru UE. Acesta este blocajul principal al noului Regulament privind returnările, aprobat de Parlamentul European la 17 iunie, care oferă pentru prima dată statelor membre o bază legală pentru facilități de îndepărtare administrativă în afara teritoriului UE (Parlamentul European, DW).

Nouăsprezece lideri europeni au semnat o scrisoare prin care cer Comisiei Europene să sprijine rapid aceste centre, inclusiv prin finanțare UE (Statsministeriet). Austria, Danemarca, Grecia și Țările de Jos ar explora deja posibile amplasamente. Consiliul UE, instituția în care guvernele naționale colegiferează, trebuie încă să dea aprobarea formală. Dar pârghia reală o are statul care ar accepta efectiv persoane reținute pe propriul teritoriu, iar până acum nimeni nu a spus da.

De ce majoritatea ordinelor de deportare nu duc nicăieri

Susținătorii reformei pornesc de la o problemă reală. Doar aproximativ 28 % dintre deciziile de returnare din UE duc efectiv la plecarea persoanei vizate, potrivit raportorului parlamentar al regulamentului, Malik Azmani (interviu PE). Noile reguli creează un Ordin european de returnare, valabil în toate statele membre, și permit transferul persoanelor în centre de detenție din afara frontierelor UE.

Motivele pentru care cele mai multe deportări eșuează țin însă mai puțin de locul în care este ținută o persoană. Țările de origine refuză să emită documente de călătorie. Consulatele întârzie procedurile. Instanțele intervin. O analiză a College of Europe identifică obstacolul central: obținerea cooperării țărilor de origine, astfel încât acestea să accepte persoanele returnate (College of Europe). Parlamentul poate autoriza instrumentul juridic. Nu poate obliga o țară terță să accepte un centru și nici un stat de origine să își primească cetățenii înapoi.

Italia a încercat. Cinci persoane au fost returnate.

Italia este singurul guvern care a testat ceva apropiat de acest model. Două facilități din Albania, una pentru identificare la Shëngjin și una pentru detenție la Gjadër, funcționează potrivit legislației italiene. După ce instanțele au respins primele detenții la sfârșitul lui 2024, Roma a mutat accentul de la procesarea offshore a cererilor de azil spre reținerea persoanelor care aveau deja ordin de plecare (EFE).

Rezultatele sunt foarte reduse. Internazionale, citând documente obținute de Altreconomia, a relatat că cinci migranți au fost returnați direct din Albania în Egipt. Alte persoane transferate în Albania au ajuns înapoi în Italia. Aceeași investigație a numărat 54 de incidente care au necesitat intervenții de urgență în primele zile de funcționare ale centrului de la Gjadër (Internazionale).

Problema juridică este separată și rămâne nerezolvată. Potrivit unei actualizări ECRE/ELENA, modelul albanez urmează să fie examinat de Curtea de Justiție a UE în cauzele conexate C-706/25 și C-707/25, care testează dacă aceste facilități respectă dreptul european al azilului (ECRE/ELENA). Giorgia Meloni susține că votul Parlamentului European îi validează abordarea (La Nación). Instanțele nu s-au pronunțat încă.

Disputa privind finanțarea și problema drepturilor

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a formulat cel mai concret calendar: acorduri până la sfârșitul lui 2026, centre funcționale din 2027 (Le Monde). Germania, deși s-a alăturat unui grup de lucru privind posibilele amplasamente, nu a semnat scrisoarea celor 19 lideri (EUobserver).

Franța și Spania nu pot bloca regulamentul în sistemul votului cu majoritate calificată, unde este necesară o supermajoritate de state și de populație, astfel încât un singur stat nu are drept de veto. Emmanuel Macron a spus însă că Franța se va opune finanțării acestor centre din bugetul UE, iar Pedro Sánchez le-a descris drept ineficiente și dăunătoare relațiilor cu țările de tranzit de care Europa depinde (Euronews, El País). Nu pot îngropa legea. Pot face finanțarea și apărarea ei politică mult mai dificile.

Regulamentul elimină și o garanție: contestațiile împotriva deportării nu ar mai suspenda automat îndepărtarea, judecătorii urmând să decidă de la caz la caz (Parlamentul European, Politis). Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a avertizat că guvernele nu își pot externaliza responsabilitatea atunci când o persoană este deținută ilegal sau nu are acces la o cale efectivă de atac (European Times). Amnesty a semnalat riscul ca oamenii să fie ținuți în țări cu care nu au nicio legătură și unde nu au acces la avocați (Amnesty).

Parlamentul European a aprobat cadrul. Consiliul trebuie încă să îl valideze. O țară gazdă trebuie încă să accepte. Instanțele de la Luxemburg și Strasbourg trebuie încă să decidă dacă protecțiile europene ale drepturilor urmează persoanele și în afara frontierelor UE. Impulsul politic există. Răspunsurile practice lipsesc.