UE aprobă centre externe de deportare

Parlamentul European, legislativul ales direct al UE, a votat la 17 iunie pentru a permite statelor membre să creeze „centre de returnare”: spații de detenție în țări din afara Uniunii, unde persoanele cu ordine de expulzare ar urma să aștepte până când guvernele organizează îndepărtarea lor. Noul Regulament privind returnările înlocuiește o directivă din 2008, care a lăsat diferențe mari între sistemele naționale. Textul a trecut cu sprijinul unei coaliții formate din Partidul Popular European, de centru-dreapta, și grupuri de extremă dreapta (Euractiv). Consiliul, instituția în care votează guvernele naționale, trebuie încă să adopte formal regulamentul, dar direcția politică este deja fixată. Singura țară care a testat efectiv acest model, Italia, în Albania, a cheltuit zeci de milioane de euro pentru a returna direct cinci persoane.

Costul modelului albanez

Operațiunea Italiei din Albania este cel mai apropiat lucru de un test real al centrelor externe de returnare. Cifrele sunt severe. Centrele de la Shengjin și Gjader au fost proiectate pentru până la 3.000 de persoane. Gradul recent de ocupare era între 15 și 20. Construcția a costat aproximativ 74 mil. euro, potrivit datelor ActionAid (Internazionale). În total, aproximativ 620 de persoane au fost ținute acolo, iar cinci au fost returnate direct în Egipt (IRC).

Instanțele italiene au refuzat să valideze primele detenții, considerând că desemnările guvernului privind Bangladesh și Egipt drept „țări sigure” nu rezistă juridic (Internazionale). Separat, avocata generală Laila Medina, consilier al Curții de Justiție a Uniunii Europene ale cărei opinii anticipează de obicei direcția hotărârilor Curții, a confirmat că centrele externe nu sunt interzise ca principiu. Dar dreptul UE se aplică integral oriunde un stat membru exercită controlul (CJUE). Mutarea clădirii în afara Uniunii nu scoate persoana din cadrul european de drepturi.

Costul uman a apărut rapid. IRC a documentat 54 de „evenimente critice” la Gjader în primele 48 de zile, inclusiv auto-vătămări și tentative de sinucidere (IRC).

O coaliție fără plan operațional

Alianța politică din spatele centrelor de returnare este mult mai largă decât orice plan operațional prezentat public. Premierul danez Mette Frederiksen vrea centre externe funcționale în timpul actualului mandat (EPRS). Țările de Jos au legat propriile eforturi de un grup care include Germania, Grecia, Austria și Danemarca (WNL). Ministrul german de interne, Dobrindt, susține ceea ce partidul său, CSU, numește o „Abschiebeoffensive”, adică o ofensivă a deportărilor (Deutschlandfunk).

Rolul Danemarcei vine cu o ironie instituțională. În baza Protocolului nr. 22, care îi oferă o derogare de la legislația UE în domeniul justiției și afacerilor interne, regulamentul nu s-ar aplica automat Copenhagăi. Danemarca promovează o politică de care nu va fi legată direct, acționând ca deschizător de drum pentru ceilalți.

Spania este cel mai clar opozant. Madridul susține că aceste centre riscă să încalce principiul nereturnării, regula juridică prin care guvernele nu pot trimite oameni în locuri unde sunt expuși pericolului (RTVE). Oficialii spanioli consideră, de asemenea, disproporționată perspectiva detenției de până la 24 de luni pentru o abatere administrativă. În sistemul votului cu majoritate calificată, unde este nevoie de acordul a 55 % dintre statele membre reprezentând 65 % din populația UE, Spania nu poate bloca singură legea. Madridul nu are suficienți aliați pentru a forma o minoritate de blocaj (El País).

Franța ocupă deliberat o poziție intermediară: Parisul susține aplicarea mai dură a regulilor, dar se distanțează de ideea centrelor externe ca piesă centrală a politicii de returnare (Public Sénat, Ahram/AFP).

Ce nu a numit niciun guvern

Susținătorii regulamentului pleacă de la o problemă reală. Potrivit datelor Comisiei Europene, mai puțin de 30 % dintre ordinele de returnare emise în UE duc la deportări efective (Euractiv). Unele guverne vor acorduri cu țări terțe semnate chiar anul acesta, cu centre operaționale până în 2027 (Reuters via Dawn).

Dar niciun guvern nu a indicat o țară gazdă dispusă să accepte astfel de centre. Nu există un cadru bugetar. Propunerea Comisiei a venit fără o evaluare publică de impact, o absență neobișnuită pentru o legislație cu asemenea consecințe, după cum a remarcat o analiză a College of Europe.

Există un acord larg că sistemul european de returnare nu funcționează. Experimentul Italiei din Albania trebuia să arate că procesarea în afara UE poate funcționa. Până acum, a produs mai ales nota de plată.