Deficitul UE-China ajunge la 360 mld. euro

Comisia Europeană a descris la 29 mai relațiile comerciale și de investiții dintre UE și China drept „nesustenabile”, cel mai dur limbaj folosit până acum de Bruxelles față de Beijing. Declarația vine după un an în care deficitul comercial al UE cu China a crescut cu 18 %, până la 359,8 mld. euro (Eurostat, Courthouse News). Exporturile europene către China au scăzut, importurile au crescut, iar Comisia avertizează că 29 mil. de locuri de muncă europene sunt expuse riscului creat de supracapacitatea industrială chineză (Le Monde).

Declarația a rămas însă la nivelul unei poziționări politice, nu al unei decizii legislative. Nu au fost adoptate măsuri obligatorii. Iar dependența economică reală a Europei față de China s-a adâncit de când UE a anunțat, acum trei ani, strategia de „de-risking”, adică reducerea riscurilor fără ruperea relațiilor comerciale.

Dependența care s-a adâncit

Un studiu al Fundației Friedrich Naumann, publicat în aceeași săptămână, a pus cifre pe acest eșec. Dependența Germaniei de importurile chineze a crescut în toate categoriile critice analizate între 2023 și 2025: bateriile cu litiu, de la 49,7 % la 66,5 %; antibioticele, de la 65,3 % la 72,9 %; panourile solare, de la 89 % la 92,6 % (n-tv). Volumele importurilor de pământuri rare s-au triplat.

Modelul se vede la nivelul întregului continent. Importurile Italiei din China au crescut cu 91 % între 2019 și 2025, cea mai abruptă creștere dintre marile economii ale UE (Corriere della Sera). În UE, 98 % din importurile de panouri solare vin din China, iar aproximativ 70 % din lanțurile de aprovizionare pentru baterii și tehnologii curate trec prin producători chinezi (Bruegel, EU JRC). Europa încearcă să reducă dependența de un furnizor de care are, în practică, mai multă nevoie ca oricând.

Franța presează, Germania ezită

Cinci state, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos și Lituania, au transmis la 25 mai un document comun prin care cer instrumente de apărare comercială mai rapide (Corriere della Sera). Comisarul european pentru comerț, Stéphane Séjourné, a venit apoi cu un plan în trei puncte: limitarea ponderii oricărei țări la 60 % dintr-un lanț de aprovizionare, înlocuirea investigațiilor lente produs cu produs cu garanții sectoriale și înăsprirea regulilor privind subvențiile străine (Le Monde).

Germania nu a semnat documentul. Berlinul nu respinge apărarea comercială, dar preferă instrumente precise, compatibile cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului, nu plafoane generale pentru lanțurile de aprovizionare care ar putea declanșa represalii chineze (Handelsblatt). Ministra economiei, Katherina Reiche, a mers la Beijing în aceeași săptămână, însoțită de o delegație de 40 de oameni de afaceri, pentru a cere „reciprocitate” și acces sigur la pământuri rare. S-a întors fără acorduri (Deutschlandfunk).

Prudența Germaniei reflectă expunerea sa. Comerțul bilateral cu China a ajuns la 250 mld. euro în 2025, deși exporturile auto germane s-au înjumătățit din 2022 (Euronews, Krone). Contradicțiile nu se opresc la Berlin. Italia a semnat documentul dur, în timp ce primește constructorul auto chinez Dongfeng pentru a coadministra o fabrică Stellantis la Cassino (Il Fatto Quotidiano). Ungaria, care a absorbit 44 % din investițiile străine directe chineze intrate în UE, se lovește direct de conflictul dintre strategia sa industrială, bazată pe fabrici chineze, și plafoanele propuse pentru lanțurile de aprovizionare, care ar putea afecta uzinele BYD și CATL aflate în construcție (Portfolio).

Retorica avansează mai repede decât aplicarea

Cei trei piloni ai lui Séjourné nu au încă text legislativ. Un posibil „instrument anti-supraproducție”, care ar permite UE să blocheze preventiv importurile vândute sub costul de producție, este încă în consultare, iar o propunere formală este așteptată cel mai devreme în trimestrul al treilea din 2026 (Atlantic Council). Regulamentul actualizat privind verificarea investițiilor străine directe, adică evaluarea de către guverne a achizițiilor externe în sectoare sensibile, a ajuns la un acord politic în decembrie 2025, dar nu se va aplica înainte de sfârșitul lui 2027 (Consilium).

Singura schimbare concretă care intră curând în vigoare este eliminarea, de la 1 iulie, a pragului de 150 € sub care coletele intră fără taxe vamale (European Commission). În prezent, milioane de micro-livrări de pe platforme chineze de comerț online, precum Temu și Shein, intră în UE fără taxe și pun presiune pe retailerii locali. Aplicarea tarifelor la fiecare colet lovește direct marjele acestui model de afaceri.

China nu așteaptă ca Europa să se decidă. Beijingul a impus deja tarife de 42,7 % pentru produsele lactate din UE (Euronews), a întârziat certificările Airbus, a restricționat exporturile de pământuri rare și a sancționat șapte companii europene din domeniul apărării (Radio Free Europe).

Consiliul European se reunește la 18 iunie pentru a stabili direcția. Contradicția de fond este aritmetică: Europa are nevoie de panouri solare, baterii și pământuri rare chinezești pentru a-și atinge propriile ținte climatice. Protejarea industriei interne încetinește decarbonizarea; importurile necontrolate erodează baza industrială de care UE are nevoie pentru autonomie pe termen lung (CER). La trei ani după lansarea strategiei de reducere a riscurilor, dependența s-a adâncit. Pe 18 iunie, Europa trebuie să aleagă costul pe care îl poate suporta: să-și frâneze tranziția verde sau să lase baza industrială să se subțieze în continuare.