UE permite deportările prin centre externe

Parlamentul European a votat pe 17 iunie, cu 418 voturi la 218, primul regulament al UE care creează o bază juridică comună pentru transferarea persoanelor vizate de deportare către centre din țări din afara Uniunii (European Parliament, DW). Textul înlocuiește Directiva privind returnarea din 2008, care stabilea obiective generale pe care fiecare guvern le transpunea apoi în legislația națională, cu un regulament aplicabil identic în toate statele membre. Consiliul, instituția în care sunt reprezentate guvernele naționale, trebuie să adopte formal textul înainte ca acesta să devină obligatoriu, însă votul Parlamentului fixează conținutul politic al noilor reguli (Brussels Times).

Un sistem în loc de douăzeci și șapte

Trecerea de la directivă la regulament mută o parte reală din putere la nivel european. Potrivit tratatelor UE, o directivă spune guvernelor ce rezultat trebuie să obțină; un regulament stabilește cum se aplică regula și nu mai are nevoie de transpunere națională (TFEU Article 288). Directiva din 2008 a produs 27 de sisteme de returnare, cu durate diferite de detenție, drepturi de apel diferite și rate de executare inegale.

Noul regulament standardizează mecanismul. Detenția poate dura până la 24 de luni, cu posibilitatea unei prelungiri de șase luni. Persoanele vizate de deportare trebuie să predea documentele de identificare și datele biometrice. Un Ordin european de returnare, înregistrat în bazele de date Schengen, adică sistemul comun al UE pentru informații de frontieră, permite unui stat să execute decizia de deportare emisă de alt stat și împiedică persoana vizată să treacă o frontieră pentru a relua procedura de la zero (European Parliament, Brussels Times).

Autoritățile primesc și competențe de percheziție asupra locuințelor, bunurilor și dispozitivelor electronice, cu autorizare judiciară sau administrativă. Ordinele de deportare nu vor mai fi suspendate automat în timpul apelurilor; instanțele vor decide de la caz la caz dacă oprirea îndepărtării este justificată (DW).

Centre în afara UE, fără hartă operațională

Cea mai contestată prevedere permite acorduri bilaterale cu țări din afara UE pentru găzduirea unor centre de returnare destinate persoanelor care au primit deja ordin de plecare. Minorii neînsoțiți sunt excluși. Statele-gazdă trebuie să respecte principiul nereturnării, care interzice transferul unei persoane într-un loc unde ar risca persecuția (European Parliament).

Acordul Italiei cu Albania este cel mai apropiat model existent. Premierul Giorgia Meloni a deschis centre la Shëngjin și Gjadër, însă instanțele italiene au blocat primele detenții din cauza îndoielilor privind clasificarea unor țări drept sigure, iar facilitățile au fost ulterior reorientate. Pe 11 iunie, un avocat general al Curții de Justiție a UE a concluzionat că centrele din afara teritoriului UE nu sunt ilegale prin natura lor, dar că standardele europene privind detenția și drepturile la apărare nu pot fi diluate prin simpla mutare geografică (College of Europe).

Regulamentul creează permisiunea juridică pentru returnări în centre din afara UE. Nu oferă însă infrastructură, state-gazdă dispuse să participe sau o arhitectură de monitorizare.

Realitatea națională a trecut peste disciplina de partid

Presiunea de la frontiere a dat peste cap disciplina de grup în Parlament. Toți cei trei eurodeputați laburiști din Malta au rupt linia grupului lor de centru-stânga, S&D, și au susținut regulamentul: un stat insular mic, care absoarbe o presiune migratorie disproporționată, a ales interesul național în locul solidarității de partid (European Parliament). Guvernul Spaniei a ajuns la concluzia opusă, respingând textul din motive de legalitate și proporționalitate, deși continuă să implementeze Pactul european privind migrația. În Germania, coaliția s-a împărțit pe linii deja cunoscute: CDU/CSU și extrema dreaptă AfD au susținut regulamentul, în timp ce SPD și Verzii s-au opus.

Berlinul menține în același timp controalele la frontierele terestre, pentru că presiunea internă de a arăta rezultate în materie de deportări nu așteaptă intrarea în vigoare a noilor reguli europene.

Golul operațional

Întrebarea este dacă un sistem uniform poate livra ceea ce 27 de sisteme separate nu au reușit. Răspunsul depinde de elemente pe care regulamentul nu le rezolvă: contractele cu statele-gazdă, drepturile de inspecție, ratele realiste de returnare și un sistem de monitorizare care nu a fost încă proiectat. Instanțele naționale au arătat deja, în cazurile italiene legate de Albania, că vor verifica detenția în raport cu standardele privind drepturile fundamentale, indiferent de ambiția politică. Curtea de Justiție a UE va face aproape sigur același lucru. Litigiile abia au început.