UE aprobă detenția migranților în străinătate

Parlamentul European și Consiliul, instituția în care guvernele naționale negociază legislația UE, au ajuns la 1 iunie la un acord care permite pentru prima dată statelor membre să rețină solicitanți de azil respinși în țări din afara Uniunii. Noul Regulament privind returnările creează cadrul pentru „centre de returnare”, adică facilități de detenție pe teritoriu străin pentru persoane care au primit ordine definitive de expulzare, și închide reforma legislației europene privind migrația înainte ca Pactul privind azilul și migrația să intre în vigoare la 12 iunie (Parlamentul European, Consiliul).

Legea autorizează și percheziții la domiciliu pentru depistarea migranților fără documente, elimină dreptul automat de suspendare a deportării pe durata apelului și permite detenția pe termen nedeterminat în cazul persoanelor considerate amenințări la adresa securității (EFE). Acordul a fost împins de o majoritate care merge de la PPE, formațiunea de centru-dreapta, până la grupurile Patrioților, de dreapta radicală. Social-democrații, Verzii și stânga au votat împotrivă. Spania a fost singurul guvern care s-a opus acordului (El Español, Euronews).

Un cadru fără destinație

Orice stat membru poate semna acum un acord bilateral cu un guvern din afara UE pentru găzduirea unui centru de detenție. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, echivalentul constituțional al UE în materie de drepturi, continuă să se aplice în aceste centre, pentru că statele membre rămân responsabile juridic pentru persoanele pe care le transferă (Parlamentul European). Minorii neînsoțiți sunt excluși. Familiile cu copii nu sunt.

Nicio țară terță nu a semnat până acum un astfel de acord. Cinci guverne, Germania, Țările de Jos, Austria, Danemarca și Grecia, caută posibili parteneri în Africa și Asia Centrală. Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a mers cel mai departe: a spus că guvernul său se așteaptă să încheie acorduri bilaterale până la sfârșitul anului și este pregătit să ofere ajutor financiar sau concesii în materie de vize statelor dispuse să găzduiască aceste centre. Institutul Clingendael, un think-tank olandez, a avertizat că puține țări vor accepta, iar cele care o vor face ar putea „cere compensații semnificative” (Brussels Signal).

Singurul model funcțional este cel al Italiei, cu două centre în Albania. Diferența dintre ambiție și rezultat este mare: 527 de persoane transferate față de o țintă anuală de 36.000. Instanțele italiene au blocat mai mult de jumătate dintre deciziile de detenție. ActionAid estimează costul sistemului la 153.000 de euro pentru fiecare loc. Albania a transmis că nu va prelungi aranjamentul după 2030.

Blocajul pe care legea nu îl rezolvă

Eșecul Europei în materie de returnări vine în primul rând din diplomația fragmentată: țările de origine refuză să emită documentele de călătorie necesare pentru ca expulzarea propriilor cetățeni să poată avea loc. Franța a emis aproximativ 138.000 de ordine de expulzare în 2025, dar a executat circa 10,5 %. Înghețarea timp de mai multe luni a documentelor de călătorie de către Algeria a blocat sistemul, făcând irelevant golul legislativ invocat (Le Monde).

Germania a deportat 4.807 persoane în primul trimestru din 2026, cu peste 20 % mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce peste 237.000 de persoane se află încă sub incidența unor ordine de deportare. Spania a executat doar 6,3 % dintre ordinele sale de expulzare în 2025.

Un centru de returnare nu schimbă această aritmetică. O persoană reținută în Uganda sau Uzbekistan nu poate fi trimisă acasă fără un pașaport emis de țara sa de origine. Surse diplomatice franceze au declarat pentru Le Figaro că nu văd „cum ar putea funcționa” sistemul (Le Figaro).

Unde intră instanțele

Două garanții slăbite vor ajunge probabil în instanță. Apelurile împotriva deportării nu mai suspendă automat expulzarea; judecătorii trebuie să decidă de la caz la caz dacă intervin (Euronews). Negociatorii Parlamentului și ai Consiliului au eliminat mecanismul independent de monitorizare pentru centrele de returnare pe care Comisia Europeană, executivul UE, îl propusese inițial (Verfassungsblog).

Un dosar aflat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cea mai înaltă instanță a UE, ar putea modifica întreaga construcție. În cauza Sedrata (C-414/25), Curtea urmează să decidă dacă protocolul Italiei cu Albania este compatibil cu dreptul UE. Opinia preliminară a avocatului general, publicată în aprilie, a susținut protocolul, dar hotărârea completă nu a fost încă pronunțată. O decizie negativă ar slăbi baza juridică pe care este construit regulamentul.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg păstrează, separat, puterea de a bloca transferuri individuale prin măsuri urgente, același instrument folosit în 2022 pentru a opri zborurile de deportare ale Regatului Unit către Rwanda.

Regulamentul mai are nevoie de voturile formale ale Parlamentului și Consiliului, așteptate în următoarele săptămâni. Majoritatea politică există. Cadrul juridic va deveni probabil lege în curând. Ceea ce lipsește în continuare este baza operațională: o țară gazdă dispusă să participe și pârghia diplomatică asupra statelor de origine care refuză de ani de zile să coopereze.