UE amână votul pe taxa CO2

O amânare de două zile în calendar spune mai mult decât pare. Comisia Europeană a mutat evaluarea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii, ETS, de pe 15 pe 17 iulie (Argus). Statele membre au împins până în septembrie votul privind regulile de import pentru mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, CBAM (Sendeco2). Împreună, cele două întârzieri scot la suprafață disputa politică reală: dacă industria grea europeană va continua să primească certificate gratuite de poluare și după 2030, respectiv cine va plăti costul dacă acest lucru se întâmplă.

De ce certificatele gratuite merită o luptă politică

Piața europeană a carbonului, ETS, obligă centralele electrice și fabricile să cumpere un certificat pentru fiecare tonă de CO₂ emisă. Prețul certificatului devine, în practică, costul carbonului. Pentru a împiedica mutarea producției în afara UE doar pentru evitarea acestui cost, Uniunea a introdus CBAM, mecanismul care taxează importurile de oțel, ciment, aluminiu și alte produse cu o sumă comparabilă. CBAM a început să colecteze efectiv bani la 1 ianuarie 2026 (EUR-Lex).

Suma nu este marginală. Certificatele CBAM au costat 75,28 € pe tona de CO₂ în trimestrul al doilea din 2026 (Argus, SteelOrbis). La acest nivel, fiecare decizie privind alocările gratuite mută bani reali între companii, state și consumatori.

Înaintea votului din septembrie, disputa s-a împărțit în două tabere. Aproximativ 40 de grupuri industriale, printre care BASF, thyssenkrupp și ArcelorMittal, au cerut intervenție politică împotriva creșterii costurilor ETS, avertizând asupra închiderii unor capacități și relocării producției (Finanzen.net). Partidul Popular European le susține poziția și îi cere comisarului pentru climă, Wopke Hoekstra, să prelungească alocările gratuite după 2030 (Euronews).

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a votat pe 6 iulie, cu 56 de voturi la 11, pentru o versiune mai dură a CBAM. Textul extinde mecanismul la aproximativ 180 de produse din aval, precum componente auto și electrocasnice, și respinge creditele internaționale de carbon ca substitut pentru certificatele europene (European Parliament). Această poziție plasează comisia parlamentară în conflict direct cu lobby-ul industrial înaintea votului din septembrie.

Emisiile Germaniei au scăzut pentru că fabricile au produs mai puțin

Industria energointensivă din Germania a emis 97 mil. tone de CO₂ în 2025, cu 5,5 % mai puțin decât înainte. Agenția germană de mediu a atribuit însă scăderea reducerii producției și cererii slabe, nu investițiilor curate (Umweltbundesamt). Producția a scăzut, deci au scăzut și emisiile. O investigație jurnalistică a arătat că numai BASF a beneficiat, din 2013, de 4,7 mld. € în certificate gratuite și de încă 800 mil. € din venituri de tranzacționare (Correctiv). Certificatele gratuite nu au declanșat transformarea industrială, ci au subvenționat modelul existent.

Suedia oferă cazul opus. SSAB investește aproximativ 6 mld. € pentru a înlocui cărbunele cu hidrogen în producția de oțel (Cyprus Mail/Reuters). Fiecare an în care concurenții continuă să primească alocări gratuite reduce randamentul acestei investiții. Suedia a plătit prima, iar acum privește cum Bruxellesul ia în calcul să-i recompenseze pe cei care nu au făcut același efort.

Italia arată că ruptura există și în interiorul industriei. Producătorii primari de oțel vor protecția CBAM împotriva competitorilor străini mai ieftini. Producătorii din aval, din industria auto, electrocasnice și utilaje, vor amânarea extinderii CBAM până în 2030, pentru că mecanismul le scumpește oțelul și aluminiul folosite ca materii prime (SteelOrbis). Polonia, cu prețuri industriale la electricitate de circa 170–194 €/MWh și cu o rețea energetică încă puternic dependentă de cărbune, cere cel mai insistent reducerea mai lentă a plafonului de emisii și prelungirea certificatelor gratuite (WP, RMF24).

Septembrie va decide dacă taxa la frontieră funcționează

Votul din septembrie va stabili cât pot deduce importatorii atunci când susțin că au plătit deja un preț al carbonului în țara de origine. Dacă regulile de deducere sunt prea generoase, importatorii pot exploata sistemul, iar taxa la frontieră devine aproape irelevantă. Dacă sunt prea stricte, exportatorii din țări cu forme parțiale de taxare a carbonului vor vedea măsura ca pe un tarif mascat.

UE a ajuns să aleagă între două categorii de companii: cele care au cheltuit deja miliarde pentru decarbonizare și cele care au primit certificate gratuite continuând să emită. Investigația nu a găsit dovezi publice că prelungirea alocărilor gratuite ar veni la pachet cu obligații ferme de investiții în producție curată. În Germania, emisiile au coborât pentru că cererea a scăzut. Datele arată că relaxarea costurilor protejează companiile instalate, nu le transformă.