UE permite Germaniei să cumuleze subvenții energetice

Comisia Europeană îi permite Germaniei, discret, să cumuleze două forme de sprijin pentru același consum de electricitate industrială. Din 2026, fabricile eligibile vor putea combina compensația pentru prețul electricității cu noul preț industrial al energiei electrice introdus de Berlin. Pentru industria grea germană, efectul este o factură mai mică la energie; pentru piața unică, testul este dacă regulile concurenței mai sunt comune sau depind de capacitatea bugetară a fiecărui stat.

Extinderea schemei germane ar putea adăuga circa 1 mld. euro la costurile bugetare. Prețul industrial intră într-un program german evaluat la aproximativ 3,8 mld. euro pentru 2026-2028, cu o țintă de aproape 50 euro/MWh pentru consumul eligibil. Spațiul legal vine din cadrul temporar de criză al Comisiei, care menține posibilitatea ajutoarelor de urgență până la 31 decembrie 2026.

Cum funcționează reducerea

Compensația pentru prețul electricității rambursează o parte din costul carbonului inclus în facturile la energie. Prețul industrial al electricității reduce direct factura. Câștigul Germaniei este că firmele nu mai trebuie să aleagă între cele două: aceeași unitate de electricitate poate primi ambele forme de sprijin, o structură descrisă de industria germană a oțelului drept mecanism dublu de reducere pentru marii consumatori de energie.

Calculul contează, dar mecanismul contează mai mult. Berlinul acoperă suficient din costul angro al electricității pentru a împinge consumul eligibil spre 50 euro/MWh. În baza regulilor de criză, ajutorul pentru companiile energointensive poate crește de la 50 % la 70 % din costurile eligibile cu electricitatea, fără condiții suplimentare de investiții verzi.

Germania are o problemă industrială reală. Sectoarele sale energointensive au aproape 1 milion de angajați și generează circa 17 % din valoarea adăugată brută industrială. Producția rămâne cu aproximativ 12 % sub nivelul de dinaintea pandemiei, iar producția energointensivă din aprilie 2026 era cu doar 0,9 % peste nivelul din urmă cu un an. Berlinul cumpără timp pentru fabrici slăbite, nu recompensează o economie industrială în expansiune.

Costul trece granițele

Primele câștigă uzinele germane. Primii plătesc contribuabilii germani. Presiunea ajunge apoi în piața unică, pentru că rivalii vând în aceleași lanțuri europene de aprovizionare, dar fără aceeași susținere fiscală.

Factura de electricitate a unei fabrici nu înseamnă doar prețul angro al energiei. Include tarife de rețea, taxe, contribuții și contracte de acoperire a riscului, adică acorduri încheiate în avans pentru a proteja companiile de variațiile pieței. Franța arată bine problema: tarifele de rețea pentru înaltă tensiune, aplicabile inclusiv marilor consumatori industriali, vor crește în medie cu 3,34 % de la 1 august 2026. O uzină chimică sau siderurgică franceză poate avea acces la electricitate cu emisii reduse, dar concurează tot cu unități germane a căror factură finală poate fi tăiată din bani federali.

Italia are de gestionat compromisul mai dur. Companiile italiene au plătit deja costuri medii cu electricitatea de 278 euro/MWh în 2025, față de 242 euro/MWh în Germania, 183 euro/MWh în Franța și 171 euro/MWh în Spania. Roma poate copia ideea, dar nu la fel de ușor și anvergura: Oficiul Parlamentar pentru Buget al Italiei estimează deficitul din 2026 la 2,9 % din PIB și datoria publică la 138,6 % din PIB. A ține pasul cu Germania riscă să adauge datorie publică pentru a rezolva o problemă de cost energetic.

Polonia se află de ambele părți ale ecuației. Industria germană cumpără de la furnizori polonezi, deci menținerea fabricilor germane în funcțiune susține comenzile peste graniță. Dar firmele poloneze care consumă între 500 și 2.000 MWh au deja costuri cu electricitatea de 19,15 euro per 100 kWh, peste media UE de 18,37 euro. O subvenție germană poate proteja cererea pentru furnizorii polonezi din amonte, dar poate lovi producătorii polonezi care concurează mai departe în lanț.

Pentru Suedia, miza este regula jocului. Zona de preț SE4 din sudul Suediei are tarife aproximativ la nivelul Germaniei, în timp ce industria suedeză cere electrificare sub reguli europene stabile. Dacă prețuri similare sunt întâmpinate cu subvenții inegale, avantajul nu mai vine din productivitate, ci din bugetul public.

Ce trebuie verificat în continuare

Documentul-cheie care lipsește rămâne decizia completă a Comisiei prin care este autorizată cumularea ajutorului pentru același volum de electricitate. Cadrul general al ajutoarelor de stat este public, dar garanțiile aplicate Germaniei, perimetrul beneficiarilor și mecanismele de control nu sunt clare din materialele disponibile.

Nu există nici o hartă curată, fabrică cu fabrică, a beneficiarilor care primesc sprijin cumulat. Eurostat avertizează că prețurile electricității pentru consumatorii non-casnici variază în funcție de tranșa de consum și includ energia, furnizarea, costurile de rețea, taxele și contribuțiile, astfel că mediile naționale pot ascunde aproape la fel de mult pe cât arată.

Industria germană a oțelului cere deja un preț industrial durabil, all-in, de 50 euro/MWh. Dacă ajutorul temporar de criză se transformă într-o pretenție permanentă a Germaniei, balanța pieței unice se mută dinspre disciplina comună spre statul membru care poate cheltui cel mai mult.