Acordul de readmisie UE–Nigeria așteaptă votul

Comisarul european pentru migrație Magnus Brunner și ministrul nigerian de externe Bianca Odumegwu-Ojukwu au semnat marți, 10 noiembrie, la Abuja primul acord de readmisie dintre UE și Nigeria, a relatat postul austriac ORF (ORF). Acordul ar urma să accelereze returnarea nigerienilor care nu au dreptul să rămână în Europa. Deocamdată, nu are forță juridică, prevederile sale nu sunt publice, iar returnările depind în continuare de documente de călătorie pe care le pot emite numai autoritățile nigeriene.

Un text semnat pe care publicul nu-l poate consulta

Un acord de readmisie obligă o țară să primească înapoi persoane care nu au drept de ședere pe teritoriul celeilalte părți, după emiterea unei decizii legale de returnare. Acordul nu stabilește cine poate primi azil; regulile în acest domeniu rămân neschimbate.

Semnarea de marți este primul dintre cei trei pași. Consiliul, unde sunt reprezentate guvernele statelor membre, a autorizat semnarea doar „sub rezerva încheierii”, ceea ce înseamnă că aprobarea finală va veni ulterior (decizia Consiliului privind semnarea). Urmează ca eurodeputații să își dea mai întâi acordul, după care miniștrii vor putea adopta aprobarea finală (nota Consiliului).

Publicul nu poate evalua ce anume ar aproba aceste voturi. Textul semnat, ST 12944/26, poartă marcajul LIMITE, eticheta folosită de Consiliu pentru documentele cu acces restricționat. Consiliul va publica documentul doar odată cu decizia de aprobare finală (Parlamentul austriac).

Singura prezentare publică a proiectului a venit de la Colm Brophy, ministru de stat în Irlanda. El le-a spus deputaților din Dáil, camera inferioară a parlamentului irlandez, că proiectul stabilește termene pentru emiterea documentelor de călătorie și se aplică și unor apatrizi și cetățeni ai unor țări terțe, adică persoane care nu sunt nici nigeriene, nici cetățeni ai UE (dezbaterea din Dáil). Aceste termene ar putea schimba rezultatul procedurilor. Brophy a rezumat însă un proiect, nu clauzele textului semnat.

De ce au fost necesari zece ani

Miniștrii au mandatat Comisia să negocieze acordul la 12 septembrie 2016. În 2024, raportul de progres al Consiliului menționa încă o întrebare care aștepta răspunsul Ministerului Justiției din Nigeria (raportul Consiliului din 2024).

Abuja a cerut mai mult decât un tratat privind returnările. Ministerul nigerian de Externe a solicitat sprijin pentru reintegrarea persoanelor returnate, ajutor pentru infrastructură și căi legale mai largi prin care nigerienii să poată munci în Europa (Ministerul nigerian de Externe). Când negociatorii au parafat textul, la 23 martie 2026, comunicatul comun a lăsat discuțiile despre migrația legală și vize pentru o etapă ulterioară (comunicatul din martie).

Fiecare parte are astfel ceva de care cealaltă are nevoie. Solicitările Nigeriei depind de decizii europene ulterioare, multe luate în capitalele naționale. Statele europene au în continuare nevoie de cooperarea Nigeriei când o persoană returnată ajunge fără pașaport valabil.

Diferența dintre deciziile de returnare și plecările efective

Returnările au loc și fără acest tratat. Un zbor charter monitorizat de organismul italian de supraveghere a detenției a aterizat la Lagos pe 26 septembrie, cu 58 de persoane la bord, dintre care 46 din Italia (monitorul italian al returnărilor).

Amploarea problemei se vede în evaluarea Comisiei, cu acces restricționat, publicată de Statewatch. În 2023, statele UE au emis 11.120 de decizii de returnare pentru nigerieni, dar au efectuat 1.175 de returnări; în aceeași perioadă, au trimis Nigeriei 1.873 de cereri de readmisie și au fost emise 857 de documente de călătorie de urgență (Statewatch). Aceste cifre nu urmăresc aceleași persoane în timp. Ele arată o diferență mare între deciziile de returnare și plecările efective, dar nu arată în ce etapă se blochează fiecare caz.

Experiența anterioară oferă puține motive să credem că simpla semnare va elimina această diferență. Curtea de Conturi Europeană a constatat că, între 2014 și 2018, rata medie de returnare către Nigeria a fost de aproximativ 25% și că ratele nu au crescut în mod direct odată cu progresul negocierilor privind readmisia (Curtea de Conturi Europeană).

Unele relatări au mers mai departe decât permit dovezile. Cotidianul olandez De Telegraaf a scris că migranții respinși ar urma să fie trimiși înapoi în 30 de zile (De Telegraaf). Termenul de 30 de zile provine din Acordul Samoa, tratatul de parteneriat al UE cu statele din Africa, Caraibe și Pacific. Acolo, el se referă la termenul pentru a răspunde unei cereri de returnare, nu la trimiterea unei persoane cu avionul (Acordul Samoa).

Tratatul semnat de Brunner consemnează în scris un proces pe care Italia și alte state îl aplică deja, de la caz la caz. Singurul avantaj posibil constă în termene comune și reguli privind documentele, pe care nimeni din afara negocierilor nu le-a putut consulta. Înaintea votului eurodeputaților, Consiliul trebuie să le pună textul la dispoziție și ar trebui să îl publice odată cu aprobarea finală, așa cum a promis. Comisia, de la care provin cifrele din evaluarea pentru 2023, poate arăta dacă numărul cererilor, al documentelor și al returnărilor efectuate crește ulterior. Până când se întâmplă ambele lucruri, accelerarea returnărilor către Nigeria rămâne o promisiune oficială, iar semnarea acordului nu demonstrează, prin ea însăși, că procedurile vor fi mai rapide.