Fondurile UE intră în criză de termen

Miniștrii de finanțe ai UE au avansat săptămâna aceasta două dosare diferite, dar legate de aceeași problemă: câtă disciplină acceptă statele membre în schimbul banilor și al unei piețe europene mai integrate.

Primul dosar este urgent: aprobarea planurilor de redresare revizuite pentru nouă state membre, între care Cipru, Lituania, Finlanda, Germania, Ungaria și alte patru țări (Cyprus Mail). Al doilea este mai lung și mai politic: vicepremierul irlandez Simon Harris, care a prezidat reuniunea în cadrul președinției irlandeze a Consiliului UE, a obținut ceea ce a descris drept sprijin unanim pentru stabilirea, până în octombrie, a unei poziții de negociere privind centralizarea unor părți din supravegherea financiară europeană (RTÉ).

Contractul este aprobat. Banii nu sunt.

Mecanismul de redresare și reziliență al UE, cunoscut prin abrevierea RRF, funcționează ca un contract, nu ca un cec. Un stat trimite un plan de reforme, Comisia Europeană și Consiliul îl aprobă, iar banii sunt virați abia după îndeplinirea unor jaloane concrete: legi adoptate, instituții create, proiecte livrate (EUR-Lex, ECA). Aprobarea unui plan revizuit schimbă lista angajamentelor. Nu eliberează automat finanțarea.

Diferența contează acum deoarece RRF se închide. Toate jaloanele rămase trebuie finalizate până la 31 august 2026, cererile de plată trebuie depuse până la 30 septembrie, iar plățile finale trebuie făcute până la sfârșitul anului. După acest termen, banii necheltuiți se pierd definitiv (European Parliament Research Service).

Cipru arată distanța dintre aprobare și execuție. Ministrul finanțelor, Makis Keravnos, a mers la Bruxelles cu un plan actualizat, dar parlamentul de la Nicosia trebuie încă să adopte legea prin care se creează o nouă instituție pentru dezvoltarea afacerilor. Fără un consiliu de administrație numit până la sfârșitul lunii august, granturi de aproximativ 50–69 mil. euro sunt în risc (Philenews).

România nu se află între cele nouă state ale căror planuri revizuite tocmai au fost aprobate, dar este exemplul relevant pentru ce se întâmplă când blocajul capătă scară mare. Bucureștiul a pierdut deja aproximativ 500 mil. euro dintr-o cerere de plată eșuată, iar alte 8,7 mld. euro depind de capacitatea parlamentului de a adopta nouă legi restante înainte de termenul de la sfârșitul lunii august (Digi24, Romania Insider). La începutul lunii iunie, atât România, cât și Cipru aveau mai puțin de jumătate dintre jaloane evaluate ca îndeplinite (European Parliament Research Service).

Cine încasează taxele și cine primește puterea?

Al doilea dosar va rămâne pe masă după termenul-limită al RRF. Obiectivul este simplu: o companie dintr-un stat membru să poată atrage mai ușor bani de la investitori din alt stat membru. În prezent, piețele de capital europene sunt împărțite în 27 de sisteme naționale, fiecare cu propriul reglementator, propriile reguli și propriile taxe. Pachetul privind integrarea piețelor și supravegherea, MISP, este încercarea legislativă de a le conecta (Irish Presidency).

Principiul are sprijin larg. Disputa reală privește supravegherea. MISP ar putea muta controlul asupra marilor grupuri de fonduri de la autoritățile naționale către ESMA, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, instituția cu sediul la Paris care coordonează reglementarea piețelor de capital în UE (WealthBriefing). O asemenea mutare înseamnă că taxele de reglementare, plătite de firme către supraveghetor, ar merge la ESMA, nu la autoritățile naționale.

Pentru emitenții transfrontalieri și investitorii mari, fragmentarea mai redusă înseamnă costuri mai mici de conformare și date de piață mai bune (European Parliament Research Service). Pentru centrele financiare mici, pierderea taxelor este o problemă bugetară directă. Autoritatea financiară din Malta, MFSA, a avut anul trecut un deficit de 1,3 mil. euro, la venituri din reglementare de aproximativ 25,6 mil. euro (The Shift News). Dacă ESMA preia supravegherea celor mai mari grupuri de fonduri, taxele aferente se mută la Paris, în timp ce costul funcțiilor rămase la nivel național nu dispare. CSSF din Luxemburg, care supraveghează una dintre cele mai mari industrii de fonduri din Europa, are aceeași problemă privită din direcția opusă: dispune de scară pentru a absorbi schimbarea, dar fiecare competență transferată la Paris îi reduce rolul (CSSF).

Harris a prezentat luna octombrie drept termenul până la care guvernele ar trebui să convină o poziție comună, ceea ce ar deschide negocierile cu Parlamentul European pentru forma finală a legii (Council). Acel termen va arăta dacă statele membre acceptă schimbul: piețe de capital mai adânci în schimbul transferului de putere de reglementare din capitalele naționale către Paris.

Aprobarea planurilor europene este partea mai simplă. Execuția cere statelor să renunțe fie la bani, fie la control național. În cazul fondurilor de redresare, nouă guverne au aproximativ șapte săptămâni pentru a demonstra că au livrat, altfel finanțarea dispare. În cazul supravegherii financiare, 27 de guverne au susținut săptămâna aceasta integrarea, dar păstrează încă pârghiile care mențin piețele naționale. Prima cursă are un termen fix. A doua se lovește de o rezistență mai durabilă.