Interdicția UE sub 13 ani: doar propunere

La 17 septembrie, Comisia Europeană a propus EU KIDS Act, un regulament care ar stabili reguli de acces diferențiate în funcție de vârstă pentru rețele sociale, jocuri online, servicii cu însoțitori bazați pe AI și platforme de partajare video. Mai multe publicații au prezentat inițiativa drept o interdicție a UE deja în vigoare. Nu este. Propunerea (COM(2026) 681) trebuie să treacă mai întâi prin Parlamentul European și Consiliu, unde miniștrii statelor membre negociază și pot rescrie textul, înainte să devină lege (Anunțul Comisiei). În centrul negocierilor se află două întrebări: dacă statele pot impune limite mai stricte decât cele propuse la Bruxelles și cum pot platformele verifica vârsta unui copil fără să creeze o nouă problemă privind protecția vieții private.

Ce ar prevedea propunerea

KIDS Act ar crea patru categorii de vârstă. Copiii sub 13 ani nu ar avea acces. La 13 și 14 ani, un părinte ar putea deschide un cont cu acces restricționat, limitat la o oră pe zi, doar cu contacte aprobate și cu camerele dezactivate implicit. De la 15 ani, adolescenții și-ar putea administra singuri conturile. Setările obligatorii de siguranță, precum profilurile setate ca private în mod implicit și limitele pentru derularea fără sfârșit, s-ar aplica tuturor utilizatorilor sub 18 ani (Pachetul Comisiei).

Obligațiile legale ar reveni platformelor, nu familiilor. Furnizorii ar trebui să construiască mecanismele de control al accesului, să aplice setările implicite și să transmită rapoarte de conformitate unor auditori independenți, iar autoritățile naționale de reglementare ar lua apoi măsuri pe baza constatărilor acestora (DG CONNECT). Domeniul de aplicare este mai larg decât rețelele sociale: include jocuri online care prezintă riscuri relevante, chatboți AI și magazine de aplicații (COM(2026) 681, BiometricUpdate).

Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) interzice deja publicitatea direcționată către utilizatorii despre care platformele știu, prin profilare, că sunt minori, dar nu stabilește o vârstă minimă de acces (DSA). KIDS Act ar transforma obligația generală privind siguranța copiilor în reguli precise: praguri concrete de vârstă, setări implicite pentru produse și dovezi pe care platformele ar trebui să le furnizeze autorităților de reglementare.

Miniștrii naționali nu au aceeași poziție asupra pragurilor

Danemarca, Spania și Franța susțin o intervenție la nivelul UE, dar propun praguri diferite. Ministrul danez al digitalizării, Christina Egelund, vrea o interdicție generală pentru utilizatorii sub 15 ani, fără ca părinții să poată crea conturi pentru adolescenții mai mici (DR). Proiectul de lege organică aflat încă în procedură în Spania ar stabili pragul la 16 ani (La Moncloa). În Franța, propria încercare de a introduce reguli naționale a eșuat în 2026, când Conseil constitutionnel, curtea constituțională a Franței, a declarat neconstituțională o lege privind vârsta de acces la rețelele sociale, considerând că restrângea în mod disproporționat libertatea de exprimare și nu definea garanții adecvate pentru protejarea vieții private (Conseil constitutionnel).

Acestea sunt poziții naționale preliminare, nu blocuri de negociere consolidate în Consiliu. Ele devin pârghii legislative numai dacă miniștrii formează coaliții în timpul negocierilor. Divergența scoate însă la iveală o ambiguitate mai profundă în textul Comisiei. Bruxelles-ul descrie propunerea drept instituirea „unei singure vârste în întreaga Uniune Europeană”, dar numește în același timp pragul de 15 ani „vârsta minimă la nivelul UE” (Artículo14, Berlingske). Cele două formulări indică direcții diferite. Dacă regulamentul nu le lasă statelor membre nicio posibilitate de a impune un prag mai ridicat, pragurile de 15 ani din Danemarca și 16 ani din Spania ar fi incompatibile din punct de vedere juridic. Dacă stabilește doar un nivel minim, statele ar putea merge mai sus. Mesajele publice ale Comisiei nu au clarificat deocamdată ce variantă urmărește.

Verificarea vârstei rămâne punctul slab al propunerii

Orice regulă privind vârsta depinde de posibilitatea de a ști câți ani are în realitate un utilizator. Comisia a publicat un instrument de verificare menit să confirme că o persoană depășește un anumit prag de vârstă fără să-i dezvăluie identitatea (Soluția Comisiei pentru verificarea vârstei). Asociația germană a industriei digitale Bitkom a avertizat că identitatea electronică națională nu este, în general, disponibilă înainte de 16 ani, ceea ce face impracticabil pentru copiii vizați un sistem bazat exclusiv pe portofelul european de identitate digitală (Bitkom). Autoritatea franceză pentru protecția datelor CNIL consideră inutilă autodeclararea vârstei, riscantă încărcarea documentelor și nesigură estimarea vârstei pe baza trăsăturilor faciale (CNIL). Testarea tehnologiilor de verificare a vârstei realizată de guvernul australian a constatat că nicio metodă nu funcționează în mod fiabil în toate cazurile (Testarea australiană).

Decizia instanței constituționale franceze arată mai clar miza juridică. Consiliul constituțional al Franței a verificat o lege națională prin prisma drepturilor fundamentale și a constatat că aceasta nu respecta suficient aceste drepturi. Un regulament al UE ar fi supus unui control comparabil în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a UE, care protejează libertatea de exprimare (articolul 11), viața privată (articolul 7) și datele cu caracter personal (articolul 8) (Carta UE). Orice contestație ar ajunge la Curtea de Justiție a UE, la Luxemburg, care ar aplica un test similar al proporționalității.

Comisia a trasat pragurile de vârstă. Parlamentul European și miniștrii naționali trebuie să decidă acum dacă aceste praguri vor fi uniforme în toate statele membre și cum le vor putea aplica platformele fără să colecteze mai multe date cu caracter personal decât ar fi necesar pentru aplicarea unor reguli menite să le protejeze.