UE acceptă plafonul american de 15%

Înainte de războiul comercial declanșat de Trump, bunurile europene intrau în Statele Unite cu taxe vamale de 2-5 %. Acordul de la Turnberry, aprobat pe 2 iunie de comisia pentru comerț a Parlamentului European, rescrie acest cadru: Europa elimină toate taxele pentru bunurile industriale americane, iar SUA plafonează taxele aplicate exporturilor europene la 15 %.

Rezultatul este o relație comercială structural mai proastă pentru UE. Europa renunță la întregul său tarif vamal pentru a obține un plafon de trei până la șase ori mai mare decât nivelurile de dinainte de 2018. Calculul este defensiv: Trump amenințase cu taxe de cel puțin 25 %, iar 15 % a fost considerat pierderea mai mică. Întrebarea este dacă acest calcul rezistă.

Ce a acceptat Europa

Acordul, negociat în iulie 2025 între președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Trump la resortul său de golf din Scoția, acoperă majoritatea produselor industriale. Utilajele, electronicele și produsele chimice americane intră în Europa fără taxe vamale. Produsele europene echivalente, trimise în sens invers, sunt taxate uniform cu 15 %. UE s-a angajat, de asemenea, să cumpere mai mult gaz natural lichefiat american (GNL) și să încurajeze investițiile europene în industria din SUA, deși dimensiunea exactă a acestor promisiuni rămâne disputată.

Oțelul și aluminiul sunt excluse complet. Rămân taxate la 50 % în baza tarifelor americane justificate prin securitate națională, un mecanism juridic care îi permite președintelui să ocolească regulile comerciale obișnuite prin declararea importurilor drept amenințare la adresa apărării naționale (Consiliul UE, 20 mai 2026).

Parlamentul European a atașat condiții. Reducerile tarifare ale UE intră în vigoare numai după ce Washingtonul face primul pas. Dacă tarifele de 50 % pentru metale nu sunt reduse până la sfârșitul lui 2026, Comisia Europeană poate suspenda întregul aranjament. Acordul expiră oricum la finalul lui 2029.

Bernd Lange, președintele comisiei pentru comerț, l-a numit „un acord nu bun”. Cancelarul german Merz a spus, în schimb, că a fost „cel mai bun rezultat care putea fi obținut”. Ambele afirmații pot fi adevărate: acordul este mai prost decât regimul anterior, dar un război comercial complet ar costa mai mult.

Unde se văd costurile

Constructorii auto germani primesc lovitura cea mai dură. Tariful pentru automobile a urcat de la 2,5 % la 15 %, adică de șase ori. Germania a exportat aproximativ 409.000 de vehicule în SUA în 2025 (Stern). Center Automotive Research din Bochum estimează că majorarea costă producția auto germană circa 2,5 mld. euro pe an (Handelsblatt).

Chiar și în interiorul sectorului, povara nu este distribuită egal. Porsche și Audi, care nu au fabrici în SUA, suportă integral tariful de 15 %. BMW și Mercedes, care au uzine de asamblare în America, pot muta producția pentru a evita o parte din cost. Această dinamică creează o presiune discretă: acordul împinge companiile să transfere mai multă producție în America, subțiind treptat baza industrială europeană.

Organizațiile industriei germane spun direct că efectul este negativ. BDI, federația industriei germane care reprezintă cei mai mari producători ai țării, VDA, asociația industriei auto, și VDMA, organizația constructorilor de mașini și echipamente, au avertizat că acordul slăbește competitivitatea europeană fără să obțină concesii suficiente. Institutul ifo și IfW Kiel, două dintre cele mai importante centre germane de cercetare economică, indică un dezavantaj structural de durată pentru exportatorii dependenți de accesul la piața americană.

O relație cu sens unic

Producătorii americani primesc acces fără taxe la piața europeană de 450 de milioane de consumatori. Producătorii europeni plătesc 15 % pentru a ajunge pe piața americană. Pentru oțel și aluminiu, plătesc 50 %.

Exportatorii europeni de alimente și băuturi se lovesc de același zid. Vinurile franceze, produsele italiene de specialitate, whiskey-ul irlandez: toate rămân la tariful integral de 15 %, fără un traseu clar către exceptare. Comerțul agricol nu a făcut parte din negociere. Produsele agricole americane primesc acces îmbunătățit în Europa; alimentele europene exportate în SUA nu primesc nimic echivalent.

Testul real vine în decembrie. Washingtonul are șapte luni să reducă tarifele de 50 % pentru metale, altfel UE își poate suspenda concesiile. Dar pârghia este fragilă. La începutul lui mai, Trump vorbea deja despre tarife auto de 25 %, peste plafonul prevăzut chiar de acord. Dacă activează clauza de suspendare, Comisia Europeană riscă exact escaladarea pe care acordul trebuia să o evite. Singura amenințare credibilă de ieșire a Europei este și rezultatul pe care vrea cel mai mult să-l prevină, iar durabilitatea acordului depinde de faptul că nimeni nu va testa această limită.