Europa, exclusă de la discuțiile din Abu Dhabi

În 10–11 noiembrie, la Abu Dhabi încep negocierile pentru încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cu Statele Unite, Kievul și Moscova la masă (postarea lui Kushner). Washingtonul spune că se va consulta cu partenerii europeni „în marja discuțiilor” și că va deschide un format mai larg doar „dacă se înregistrează progrese” (RFE/RL).

Absența Europei pune însă o problemă simplă: forța care ar trebui să mențină în vigoare orice acord este europeană. Franța și Regatul Unit conduc împreună cartierul general al Multinational Force Ukraine, planificată pentru perioada de după încetarea ostilităților, la cererea Kievului (Ministerul francez al Apărării). Olanda se pregătește să participe, dar a transmis parlamentului că trimiterea efectivă a trupelor va depinde de o decizie politică ulterioară, deoarece termenii păcii nu sunt încă limpezi (Guvernul olandez). Indiferent ce va prevedea proiectul de acord, militarii pot fi trimiși doar cu aprobarea parlamentelor naționale.

O schiță fără garanții

Ceea ce a publicat Casa Albă este o listă de obiective, nu un plan. În textul său, Kushner enumeră cinci obiective, de la o comunicare fiabilă în situații de criză la un „cadru durabil” pentru securitatea europeană. Mai prevede că NATO va rămâne centrală și că niciun stat nu va putea avea drept de veto asupra alianțelor altuia (postarea lui Kushner, RFE/RL). Textul nu precizează ce forțe ar fi vizate de „măsurile reciproce”, cine le-ar verifica, ce s-ar întâmpla în cazul unei încălcări sau cum ar contribui Europa la aplicarea acordului (Le Grand Continent).

La 5 noiembrie, Trump l-a primit la Casa Albă pe Kirill Dmitriev, emisarul lui Vladimir Putin, și a anticipat un acord „important”, care să privească „mai mult decât Ucraina” (Politico). Volodimir Zelenski a răspuns cerând garanții scrise, care să precizeze cine va reacționa la un nou atac rusesc, cu ce mijloace și în cât timp (Ukrinform). Schița publicată săptămâna aceasta nu răspunde la niciuna dintre aceste întrebări, iar Zelenski spune că știa puține lucruri despre detaliile ei înainte de publicare (CNN).

Cine vorbește în numele Europei

Prima problemă a Europei este să decidă cine negociază în numele ei. Într-o scrisoare din 5 noiembrie, premierul Italiei, Giorgia Meloni, l-a întrebat pe António Costa, președintele Consiliului European, instituția în care se reunesc liderii UE, „cine stă la masa negocierilor în numele Uniunii Europene și cu ce mandat”. Meloni a spus că este urgent ca Europa să vorbească pe o singură voce despre Ucraina (Corriere della Sera). Costa a răspuns că interesele europene trebuie reprezentate prin instituțiile UE și a pus întrebarea pe agenda reuniunii liderilor din 13 noiembrie, la Dublin (La Stampa). Nu a desemnat niciun emisar.

După o reuniune a miniștrilor statelor riverane Mării Baltice, la Varșovia, șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a spus că orice acord care privește garanțiile de securitate, sancțiunile sau aderarea Ucrainei la UE va necesita participarea Uniunii pentru a putea fi pus în aplicare (SEAE). Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a formulat o condiție mai strictă: armistițiul trebuie să preceadă orice discuție despre arhitectura de securitate a Europei. El a avertizat capitalele occidentale să nu negocieze „peste capetele” celor aproximativ 120 de milioane de oameni de pe flancul estic (Euronews).

Cerințele publice ale Moscovei explică de ce Varșovia insistă asupra acestei succesiuni. Rusia continuă să revendice Crimeea și patru regiuni ucrainene, cere ca Ucraina să rămână în afara NATO și să-și reducă armata (AP). Proiectele de tratat prezentate de Rusia în decembrie 2021 mergeau mai departe: propuneau blocarea extinderii NATO și limitarea prezenței militare a Alianței în statele care au aderat după 1997 (NATO). Refuzul de a redesena securitatea Europei înainte de încheierea războiului este o măsură de precauție, menită să împiedice revenirea acestor condiții într-un proiect ulterior. Acestea sunt condițiile pe care capitalele estice le aud în formula „mai mult decât Ucraina”.

Absența Europei de la prima rundă de negocieri este reală, dar consecințele ei sunt mai limitate decât par. Guvernele europene pot lipsi de la primele discuții, însă Washingtonul nu poate angaja în numele lor trupe europene și nici nu poate lua decizii ale UE. Până acum, nimic din ce a fost publicat nu creează obligații juridice; detaliile vor da acordului forma sa reală. Europenii controlează în continuare angajamentele de care ar depinde aplicarea unui acord: trupele și deciziile UE. Rămân două obstacole: stabilirea persoanei care vorbește în numele Uniunii și convingerea Washingtonului să o așeze la masa negocierilor. Scrisoarea lui Meloni pune prima problemă pe agenda liderilor reuniți la Dublin. A doua depinde de o decizie pe care o poate lua doar Statele Unite.