Cinci aliați blochează pragul de 0.25% pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus la sfârșitul lunii aprilie ca fiecare aliat să aloce anual cel puțin 0,25 % din PIB pentru apărarea militară a Ucrainei. Cinci țări au blocat inițiativa: Marea Britanie, Franța, Italia, Spania și Canada. Rutte a admis pe 20 mai că planul „nu va obține unanimitate, deci nu va funcționa”. Propunerea este moartă, dar a lăsat în urmă o hartă destul de clară a fisurilor din alianță.

Distanța dintre prima linie și statele aflate la adăpost

Dacă toți cei 32 de aliați ar fi respectat pragul, ajutorul anual pentru Ucraina ar fi ajuns la aproximativ 143 mld. dolari, aproape de trei ori mai mult decât cele 45 mld. dolari livrate în 2025. Țările care l-au blocat sunt, în mare parte, cele care cheltuiesc cel mai puțin raportat la dimensiunea propriilor economii. Contribuția militară cumulată a Franței din 2022 încoace este de circa 0,3 % din PIB pentru întregul război. Ritmul promis de Marea Britanie sub guvernul Starmer, de 3 mld. lire anual, înseamnă aproximativ 0,1 %. Italia contribuie și mai puțin.

Țările care au susținut pragul îl depășesc deja. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Țările de Jos, Danemarca și Norvegia au fost toate de acord cu propunerea (The Telegraph, transcriere NATO, 21 mai). Estonia cheltuiește 5 % din PIB pentru apărare în ansamblu și a lansat ținta de 0,25 % cu ani înainte ca Rutte să o preia. Polonia alocă 4,8 %. Aceste state de frontieră pun bani reali pe masă pentru că evaluează amenințarea ca fiind imediată.

Rutte a numit public această asimetrie la reuniunea miniștrilor de externe de la Helsingborg: șase sau șapte țări duc greul. Restul nu.

Cinci veto-uri, calcule diferite

Franța construiește o arhitectură alternativă. Doctrina „dissuasion avancée” anunțată de Macron în martie 2026 extinde cooperarea nucleară franceză la opt state aliate, fără ca Parisul să renunțe la controlul asupra deciziei de lansare. Franța preferă împrumutul UE de 90 mld. euro pentru Ucraina, aprobat în aprilie, pentru că instrumentele europene îi oferă mai multă influență decât mandatele NATO. Deficitul, de 5,1 % din PIB, mult peste plafonul de la Maastricht, regula UE potrivit căreia deficitul ar trebui să rămână sub 3 %, oferă acoperire politică. Dar Franța a ales să nu activeze clauza derogatorie pentru reînarmare folosită de alte 17 state membre ca să scoată cheltuielile de apărare din calculul acelorași reguli fiscale. Constrângerea este selectivă.

Marea Britanie a avut o altă problemă. Guvernul Starmer a relaxat sancțiunile pentru motorina și combustibilul de aviație de origine rusă printr-o licență generală de comerț în aceeași perioadă în care a blocat pragul de ajutor. Licența, adoptată ca răspuns de criză la închiderea Strâmtorii Hormuz, este formal „pe durată nedeterminată”. Lidera opoziției, Kemi Badenoch, a formulat contradicția în Parlament: „De ce este acceptabil petrolul din Rusia, dar nu și petrolul din Aberdeen?” Ajutorul real acordat de Londra Ucrainei rămâne mult sub linia de 0,25 % pe care a refuzat să o susțină.

Italia a transformat discuția despre ajutor într-un instrument de negociere. Meloni a legat participarea Italiei la SAFE, noul program european de împrumuturi pentru apărare, prin care statele membre pot împrumuta în comun bani pentru achiziții de armament, de acordarea de către Bruxelles a unei flexibilități privind prețurile la energie. Propriul ministru al apărării, Guido Crosetto, a presat public Ministerul Finanțelor să accepte programul în termenii existenți.

Germania, lăudată de Rutte, se află într-o zonă intermediară. Berlinul intenționează să aloce 11,6 mld. euro pentru Ucraina în 2027, adică aproximativ 0,26 % din PIB. Dar traiectoria bugetară coboară la 8,5 mld. euro în 2028, sub pragul propus de Rutte. Lauda privește comportamentul actual, nu un angajament obligatoriu.

Ruta de scăpare

Împrumutul UE de 90 mld. euro creează o zonă gri contabilă. Din prima tranșă, 28,3 mld. euro sunt destinate nevoilor militare, iar prima plată este așteptată în iunie. Statele membre pot susține plauzibil că partea lor din împrumutul european comun reprezintă sprijin pentru Ucraina, mutând costul din bugetele naționale de apărare în bilanțul UE. Tocmai această flexibilitate încerca să o închidă pragul propus de Rutte.

Summitul de la Ankara din 7-8 iulie ajunge astfel în fața unei întrebări pe care alianța ar prefera să nu o discute public: poate NATO să funcționeze ca garanție colectivă de securitate când cei mai mari membri cheltuiesc sistematic prea puțin pentru amenințarea cu care cei mai mici trăiesc zilnic? Rutte ar putea încerca o versiune mai moale, un angajament voluntar sau o țintă susținută politic fără unanimitate. Datele sunt deja pe masă. Statele din prima linie nu mai cer politicos.