Cinci state fixează ținta centrelor de returnare

Danemarca, Germania, Austria, Țările de Jos și Grecia s-au întâlnit la Copenhaga pe 4 septembrie și au convenit asupra unor principii pentru trimiterea solicitanților de azil respinși în centre din afara Europei. Ținta este clară: un acord cu o țară parteneră în jurul Anului Nou și primele transferuri până la sfârșitul lui 2027. După luni de discuții, vizite ale delegațiilor și turnee ministeriale, însă, niciun stat gazdă nu a semnat ceva. Reuniunea de la Copenhaga a apropiat miniștrii de negocierea unui acord. Nu a produs acordul.

Trei principii, niciun contract

Cei cinci miniștri au aprobat trei principii directoare: centrele trebuie să reducă migrația neregulamentară și traversările periculoase, să respecte dreptul UE și dreptul internațional, inclusiv drepturile omului, și să fie construite prin parteneriate reciproc avantajoase cu țări din afara UE (SN, Kleine Zeitung). Ministrul olandez Bart van den Brink a descris centre deschise, unde oamenii ar putea să lucreze, nu centre de detenție. Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a numit grupul „die Umsetzer”, adică „cei care pun în aplicare”, și a cerut cel puțin o țară parteneră până la sfârșitul anului (Heute). Eticheta lui Karner spune mai mult decât acordul propriu-zis.

Nicio țară gazdă nu a fost numită la conferința de presă. Căutarea s-a restrâns public la zvonuri și dezmințiri. Ministrul de externe al Rwandei a confirmat pentru AFP că reprezentanți europeni au vizitat țara la sfârșitul lui august și că negocierile sunt în desfășurare, dar nu a oferit detalii sau un calendar (Euractiv). Uganda, prezentată anterior drept favorită, ar putea să fi ieșit din discuție: Ministerul olandez de Externe a spus că cooperarea cu Kampala a fost înghețată după represiunea legată de alegeri (n-tv). Niciuna dintre cele două țări nu și-a asumat public vreun angajament.

Legea lasă fără răspuns întrebările-cheie

Cea mai dificilă întrebare, cine răspunde pentru o persoană după transfer, a fost împinsă către etapa cea mai puțin transparentă a procesului: viitoarele acorduri bilaterale, pe care nimeni nu le-a văzut.

Cele cinci guverne încearcă să folosească rapid o cale juridică abia conturată. Parlamentul European a aprobat pe 17 iunie noul Regulament al UE privind returnarea, cu 418 voturi pentru și 218 împotrivă, înlocuind regulile mai vechi cu prevederi care permit explicit transferarea migranților respinși către centre din țări terțe (Parlamentul European). Minorii neînsoțiți sunt excluși. Familiile cu copii nu sunt, lacună criticată de Consiliul European pentru Refugiați și Exilați, care a notat că propunerea inițială a Comisiei le excludea și pe acestea (ECRE).

Regulamentul mai așteaptă adoptarea formală de către Consiliu, unde guvernele statelor membre trebuie să îl aprobe, și publicarea. Chiar și după intrarea în vigoare, legea cere statelor gazdă să respecte drepturile omului și principiul nereturnării, potrivit căruia nimeni nu poate fi trimis într-un loc unde riscă persecuție sau tortură. Nu precizează însă cine verifică respectarea acestor condiții și după ce criterii (EU Law Analysis). Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei a avertizat că transferurile au nevoie de evaluări obligatorii ale riscului, temeiuri juridice obligatorii, căi efective de atac, limite pentru detenție și monitorizare independentă în fiecare etapă (Consiliul Europei).

Institutul german SWP susține că statul care trimite persoana trebuie să rămână responsabil juridic până când se verifică o soluție sustenabilă pentru fiecare caz, nu doar pentru centrul în ansamblu (SWP). Principiile de la Copenhaga nu spun nimic despre acest lucru. Acordurile bilaterale ar urma să dea răspunsul.

O coaliție cu opozanți și monitori încă ipotetici

Ideea are susținere la vârf: 19 șefi de stat din UE au semnat în iunie o declarație care cere soluții în țări terțe (Euronews). Franța și Spania se opun însă deschis. Emmanuel Macron a spus că nu a văzut niciodată un astfel de centru funcționând și că se va opune finanțării din bugetul UE a centrelor din Africa. Pedro Sánchez a numit conceptul „trampantojo”, adică o iluzie înșelătoare (Le Monde). Comisia Europeană le-a spus jurnaliștilor pe 13 august că nu este implicată în negocieri și că nu știe de nicio propunere concretă pentru un centru într-o anumită țară (Comisia Europeană).

Lanțul de autoritate arată astfel: cele cinci guverne pot negocia singure acorduri bilaterale, Consiliul trebuie încă să finalizeze regulamentul UE, instanțele pot verifica transferurile individuale, iar organismele de monitorizare nu pot fi prezentate drept supraveghetori înainte să accepte acest rol. Pe acest ultim punct, ministrul danez Morten Bodskov a spus că OIM și UNHCR vor supraveghea centrele. UNHCR a declarat pentru AP că nu a fost abordat cu detalii. OIM a spus că nu a fost luată nicio decizie și că discuțiile rămân exploratorii (WCAX/AP). Miniștrii invocă o supraveghere pe care organismele respective spun că nu au acceptat să o ofere.

Copenhaga a produs un calendar și principii pe care nimeni nu le contestă în abstract. Nu a produs partea esențială: o țară gazdă dispusă să semneze, o structură de răspundere care să reziste în instanță și dovezi că mutarea oamenilor într-o țară terță duce la mai multe returnări, nu la o zonă gri mai puțin vizibilă. Până când „cei care pun în aplicare” vor numi țara și vor publica termenii, pun încă în aplicare o idee.