Cinci state testează hub-ul din Rwanda

Miniștrii imigrației din Germania, Austria, Danemarca, Grecia și Țările de Jos se vor întâlni la Copenhaga, pe 4 septembrie, pentru a testa o idee pe care niciun guvern european nu a reușit până acum să o pună în practică: un centru în afara Europei unde să fie ținute persoanele care și-au pierdut definitiv dosarele de azil, înainte de deportare. Grupul își spune die Umsetzer, „cei care implementează”, iar Rwanda este principala variantă discutată (Spiegel, UIM).

Discuțiile sunt reale, dar nu există semnături

Coaliția s-a mișcat rapid după luna iulie. Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a confirmat existența grupului de lucru format din cele cinci state și a spus că obiectivul este identificarea unei țări partenere până la finalul anului (OTS/BMI). Oficialii germani și austrieci admit că au loc discuții, dar refuză să numească statul partener, invocând un acord de confidențialitate (n-tv). Rwanda a rupt această tăcere: purtătoarea de cuvânt a guvernului, Yolande Makolo, a spus la începutul lunii august că discuțiile continuă, dar că nu s-a luat nicio decizie (ECRE).

Până acum nu a apărut public niciun memorandum de înțelegere, niciun aranjament de finanțare și nicio semnătură din partea unui stat gazdă (Jux.news). Comisia Europeană nu participă la negocieri.

Nu este schema britanică

Diferența față de planul britanic eșuat privind Rwanda este importantă. Londra intenționa să trimită solicitanți de azil la Kigali, pentru ca cererile lor să fie analizate acolo. Modelul celor cinci state funcționează altfel: deciziile de azil ar rămâne în Europa. Centrul ar găzdui persoane ale căror cereri au fost deja respinse și care nu mai au drept legal de ședere, înainte de îndepărtarea lor către țările de origine (ZEIT, Copenhagen Post).

O nouă lege europeană privind returnările, susținută în iunie de Parlamentul European, legislativul ales direct al UE, ar permite guvernelor să transfere migranți respinși într-o țară terță înainte de trimiterea lor acasă (European Parliament). Aceasta este deschiderea juridică pe care se bazează coaliția.

Logica politică este ușor de înțeles. În Europa, guvernele emit ordine de deportare care rămân neexecutate deoarece țările de origine nu cooperează, lipsesc documentele de identitate sau expiră termenele de detenție. În teorie, un centru în Rwanda ar rupe acest blocaj ținând persoanele în afara Europei până când dosarele administrative sunt completate.

Italia-Albania arată problema instanțelor

Centrele de detenție ale Italiei din Albania sunt cel mai apropiat precedent, iar lecția este una de prudență. Între octombrie 2024 și ianuarie 2025, judecătorii italieni au refuzat în mod repetat să valideze detențiile, blocând transferurile după doar trei operațiuni (Adnkronos). După o redesenare a mecanismului în 2025, potrivit Amnesty International, monitorii independenți au continuat să aibă dificultăți de acces la centrul de la Gjadër și au documentat preocupări serioase privind drepturile persoanelor reținute (Amnesty Italia).

Un centru în Rwanda ar fi expus acelorași riscuri judiciare. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cere statului care trimite o persoană să evalueze dacă aceasta riscă persecuții în Rwanda și, din nou, după o eventuală îndepărtare ulterioară din Rwanda către țara de origine. Dacă o instanță consideră că una dintre evaluări este insuficientă, transferul se oprește. Dreptul UE garantează accesul la un judecător înainte de îndepărtare, ceea ce transformă fiecare caz individual într-un posibil blocaj.

Think tank-ul CEPS formulează problema centrală direct: centrele din afara Europei nu deportează, prin simpla lor existență, pe nimeni. Ele mută oamenii mai departe de controlul public, în timp ce blocajul real, obținerea acordului țărilor de origine pentru reprimire, rămâne în același loc (CEPS).

Ce poate și ce nu poate produce Copenhaga

Impulsul celor cinci state este real. Miniștri nominalizați îl susțin, Rwanda a confirmat contactele, iar Danemarca a fixat o dată. Asta îl duce dincolo de limbajul obișnuit al comunicatelor despre „explorarea opțiunilor”. Dar un centru în Rwanda ar putea muta detenția în afara Europei fără să creeze cooperarea țărilor care refuză deja să accepte deportări din Europa. Instanțele și monitorii independenți ar putea opri modelul înainte ca acest test mai profund să fie atins. Copenhaga poate produce, pe 4 septembrie, o solicitare către Rwanda. Nu poate elimina obstacolele care au blocat deportările din Berlin, Viena și chiar din Copenhaga.