Franța îngheață cheltuielile fără cifre

Premierul Sébastien Lecornu le-a cerut miniștrilor, la 14 septembrie, ca în 2027 să mențină cheltuielile statului la nivelul nominal din anul precedent, cu excepția apărării. Instrucțiunea redeschide discuția asupra lettres-plafonds, plafoanele provizorii în jurul cărora fiecare minister își construiește cererea de buget, și arată că reducerea deficitului a devenit criteriul principal al planificării guvernamentale (Le Monde). Mesajul politic este clar, însă lipsesc datele bugetare. Scrisoarea nu permite deocamdată calcularea niciunei reduceri a deficitului, deoarece guvernul nu a precizat volumul cheltuielilor vizate, baza de comparație și măsurile pe care Parlamentul ar trebui să le aprobe.

O instrucțiune pentru elaborarea bugetului, nu bugetul propriu-zis

O lettre-plafond este un instrument al executivului, nu un act normativ. Direcția Bugetului din Franța o definește drept una dintre etapele elaborării proiectului legii finanțelor, înainte ca Parlamentul să autorizeze cheltuielile (Budget Directorate). Bugetul propriu-zis trebuie votat conform legii organice care reglementează pregătirea și adoptarea legilor finanțelor (LOLF). Guvernul nu a publicat un nou tabel cu alocările ministerelor, o sumă totală sau o anexă semnată. Instrucțiunea cere ca nivelul cheltuielilor să rămână neschimbat, fără să spună care este acesta și față de ce reper se aplică înghețarea.

Distincția contează deoarece „cheltuielile statului” acoperă în Franța mai puține categorii decât ar putea presupune cititorul. Bugetul administrației centrale include salariile din ministere, achizițiile publice, investițiile și subvențiile, în timp ce majoritatea pensiilor, cheltuielilor medicale și prestațiilor familiale sunt cuprinse într-o lege separată a finanțării securității sociale, reglementată prin propria lege organică (LOFSS). Municipalitățile și regiunile își votează propriile bugete. Înghețarea nominală a anvelopei ministerelor nu controlează direct aceste fonduri, dar poate transfera presiunea asupra lor: dacă subvențiile acordate autorităților locale sau transferurile către sistemul de protecție socială cresc mai lent decât prețurile, reducerea ajunge în bugetele beneficiarilor.

Dobânzile datoriei publice nu pot fi reduse prin simpla limitare a cheltuielilor ministerelor. Agence France Trésor a estimat la 59,3 mld. euro costul dobânzilor suportat de stat în 2026 (AFT). Nivelul acestuia este stabilit de piețe, nu de miniștri.

Cine suportă costul plafoanelor

Dacă inflația rămâne aproape de nivelurile actuale, menținerea aceleiași sume în termeni nominali înseamnă o reducere reală a bunurilor și serviciilor pe care le poate cumpăra fiecare minister. Un plafon agregat nu presupune însă că toate ministerele și programele vor fi tratate identic: unele ar putea suporta tăieri mai mari, în timp ce altele ar putea primi suplimentări. Până la publicarea alocărilor pentru fiecare minister, economiile în euro nu pot fi calculate.

Singura economie importantă cuantificată public până acum este contribuția propusă de 6 mld. euro din partea pensionarilor, obținută fie prin indexarea pensiilor sub rata inflației, fie prin modificarea facilității lor la impozitul pe venit (LCP). Măsura aparține bugetului securității sociale și nu are legătură cu înghețarea alocărilor ministeriale. Diferența dintre cele 6 mld. euro și pachetul total de aproximativ 30 mld. euro pregătit de guvern este acoperită în continuare de variante aflate în discuție, nu de decizii (To Brief).

Primii afectați atunci când bugetele pentru achiziții și transferuri nu țin pasul cu prețurile sunt furnizorii statului, asociațiile dependente de subvenții și serviciile locale. Cei aproximativ 2,5 milioane de funcționari ai administrației centrale franceze s-ar putea confrunta cu mai puține angajări, creșteri salariale mai mici sau servicii publice restrânse, în funcție de modul în care fiecare minister își repartizează alocarea (DGAFP). Apărarea este exceptată de la înghețare, însă această protecție îi conservă bugetul, fără să garanteze fonduri suplimentare.

O ecuație bugetară care încă nu se închide

Piețele nu așteaptă detaliile lui Lecornu. Diferența dintre costurile de împrumut ale Franței și Germaniei, adică prima plătită de Paris față de Berlin, ajunsese până la 10 septembrie la aproximativ 94 de puncte de bază (0,94 puncte procentuale), cel mai ridicat nivel din 2012 (Banque de France market data, Le Monde). Creșterea a precedat scrisoarea premierului și reflectă problema mai largă de credibilitate a finanțelor publice franceze, nu o evaluare a acestei instrucțiuni.

Potrivit celei mai recente prognoze a Comisiei Europene, bazată pe ipoteza că nu vor fi adoptate măsuri noi, deficitul Franței va ajunge la 5,7 % din PIB în 2027, iar datoria publică la 120,2 % din PIB (European Commission). Nici măcar o ajustare integrală de 30 mld. euro nu ar coborî deficitul pe traiectoria cerută de regulile fiscale ale UE. Cour des comptes, instituția franceză de audit public, estimează că stabilizarea datoriei ar necesita un deficit de aproximativ 2,8 % din PIB (Cour des comptes). Distanța dintre 5,7 % și 2,8 % este considerabilă, iar o ajustare prea rapidă are propriile riscuri: în condițiile în care INSEE anticipează o creștere economică de numai 0,4 % în 2026 (INSEE), tăierile nediferențiate ar reduce veniturile, profiturile și consumul impozabile, erodând tocmai încasările necesare pentru diminuarea deficitului.

Instrucțiunea lui Lecornu răspunde unei probleme reale de credibilitate, dar recâștigarea încrederii presupune un plan multianual adoptat, ale cărui costuri să fie evaluate de o instituție fiscală independentă și pe care Parlamentul să îl voteze. O Assemblée nationale fragmentată poate bloca sau dilua fiecare măsură. Până când guvernul va publica baza de calcul și va preciza măsurile, Franța are o direcție declarată, dar nu și un traseu bugetar sau o țintă clară.