Franța: refinanțarea a 340 de miliarde se scumpește

Franța intenționează să emită în 2027 obligațiuni pe termen mediu și lung în valoare de 340 mld. euro, o sumă pe care presa franceză a numit-o record (RFI). O mare parte din bani va fi folosită pentru rambursarea unor obligațiuni mai vechi, nu pentru a mări datoria statului. Costul se schimbă: Franța plătește acum mai mult pentru fiecare obligațiune emisă, iar efectul se va transmite treptat asupra datoriei, în anii următori.

De ce o emisiune record nu înseamnă o creștere record a datoriei

Agence France Trésor (AFT), agenția care gestionează împrumuturile statului, își calculează programul ținând cont de răscumpărările anticipate. Scade valoarea obligațiunilor pe care le răscumpără înainte de scadență, dar nu și pe cea a titlurilor care ajung pur și simplu la scadență în cursul anului. Potrivit Reuters, ținta crește de la 310 mld. euro anul acesta în mare parte pentru că ajung acum la scadență obligațiuni emise în timpul pandemiei (Reuters via Boursorama).

Când statul emite o obligațiune nouă ca să o ramburseze pe una ajunsă la scadență, refinanțează datoria. Emisiunea este mare, dar suma datorată se schimbă puțin. Astfel, volumul obligațiunilor emise poate crește chiar și când guvernul promite să reducă deficitele.

Deficitul arată doar o parte din situație. El cuprinde toate finanțele publice ale Franței, inclusiv asigurările sociale și autoritățile locale, în timp ce AFT emite obligațiuni doar pentru statul central. Guvernul premierului Sébastien Lecornu estimează că deficitul total, adică diferența dintre cheltuieli și venituri, va scădea de la 5,4 % din produsul intern brut (PIB), valoarea anuală a producției economiei, în 2026 la 5,0 % în 2027 (Les Echos Investir). Cifrele indică direcția, dar nu arată ce parte din programul AFT adaugă datorie nouă; datele publicate analizate aici nu clarifică această împărțire.

Datoria va crește oricum, de la circa 119,3 % din PIB la un nivel estimat, record, de 121,7 % (Le Monde), după cum am relatat (To Brief). La începutul lui 2026, Curtea de Conturi a Franței, auditorul public independent al țării, estima că deficitul ar trebui să scadă la circa 2,8 % din PIB doar pentru ca ponderea datoriei în economie să rămână stabilă (Cour des comptes).

Franța găsește în continuare cumpărători, dar plătește mai mult

Investitorii au cumpărat obligațiuni franceze luna aceasta, însă Franța a plătit mai mult pentru a le vinde. La licitația din 3 septembrie, cererea pentru o obligațiune cu scadența în 2036 a fost de 2,28 ori mai mare decât suma oferită, dar randamentul acceptat, adică dobânda anuală cerută de investitori, a urcat la 4,23 %, față de 3,90 % la licitația din august (Boursorama).

O mare parte din această creștere pare să reflecte evoluția din întreaga zonă euro. La 10 septembrie, BCE (Banca Centrală Europeană) a majorat rata la facilitatea de depozit, reper pentru celelalte costuri de împrumut, la 2,50 % (BCE). Dobânzile mai mari stabilite de banca centrală contribuie la scumpirea împrumuturilor pentru toate guvernele.

Datele BCE susțin această explicație. Buletinul publicat la 24 septembrie arată că randamentul obligațiunilor guvernamentale pe zece ani din zona euro a crescut cu 45 de puncte de bază (0,45 puncte procentuale) în perioada analizată, în timp ce diferențele dintre randamentele fiecărei țări și cele ale Germaniei au rămas, în linii mari, stabile (BCE). Diferențialul Franței față de Germania nu s-a mărit în acea perioadă. El se adaugă totuși creșterii generale a randamentelor și se aplică fiecărei obligațiuni emise de Franța.

Cine plătește și cât durează până se vede efectul

Ratele mai mari afectează treptat bugetul. În rapoarte anterioare, Senatul francez a estimat că obligațiunile Franței au o maturitate medie de peste opt ani. Într-un scenariu în care dobânzile rămân ridicate, costurile cu dobânzile ar crește cu circa 3,2 mld. euro în primul an și cu 23,5 mld. euro în cinci ani (Senatul francez, Senatul francez). Fiecare obligațiune ajunsă la scadență și refinanțată la randamentele de astăzi mai adaugă ceva la factura statului, iar sumele se acumulează.

Nota va reveni contribuabililor în anii următori. Cumpărătorii de obligațiuni franceze noi obțin randamente mai bune. În schimb, cei care dețin titluri mai vechi, cu dobânzi mai mici, pierd: valoarea lor pe piață scade când obligațiunile noi oferă randamente mai mari.

Titlul de emisiune record poate da impresia că datoria Franței crește mai repede decât în realitate, deoarece programul refinanțează o mare parte din împrumuturile contractate în timpul pandemiei. Licitația arată că Franța se poate împrumuta în continuare, dar la un cost mai mare; factura dobânzilor va urca treptat, pe măsură ce datoria veche este înlocuită. O singură licitație nu stabilește evoluția de aici înainte: randamentele vor depinde de politica BCE, de tendințele din zona euro și de măsura în care economiile propuse de Lecornu vor trece de Parlamentul francez (Public Sénat).