Deficitul Franței alarmează FMI

Deficit de 5,2 % din PIB (FMI). Datorie publică de 3,54 trilioane euro (Eurostat, INSEE). Cost de împrumut pe zece ani aproape de 4 % (IG). FMI a publicat pe 22 iulie evaluarea anuală a economiei franceze și concluzia este directă: diferența dintre cât cheltuie statul și cât încasează nu se închide (Bloomberg). Fondul estimează pentru 2026 un deficit de 5,2 % din PIB, peste ținta de 5 % a guvernului și aproape neschimbat față de nivelul de 5,1 % din 2025.

Datoria publică a crescut cu 75,6 mld. euro doar în primul trimestru, până la 117,6 % din PIB. Acum doi ani, raportul era de 112,6 %. Problema ar fi mai ușor de gestionat dacă Franța s-ar mai putea împrumuta ieftin. Dar costurile de finanțare au urcat vizibil.

Cum mănâncă dobânzile mai mari bugetul

Randamentul obligațiunilor franceze pe zece ani, adică dobânda cerută de investitori pentru a împrumuta statul francez pe un deceniu, este în jur de 3,93 %. Spreadul față de Germania, diferența dintre costul de finanțare al Parisului și cel al Berlinului, s-a lărgit la aproximativ 80 de puncte de bază, de la circa 60 de puncte de bază anterior (FAZ). Cu alte cuvinte, investitorii cer deja o primă de risc mai mare pentru datoria franceză.

Această scumpire se întoarce rapid în buget. BNP Paribas estimează că, dacă dobânzile rămân la acest nivel, factura suplimentară cu dobânzile ar consuma aproximativ 60 % din creșterea de cheltuieli prevăzută în bugetul pe 2027 (BNP Paribas). Din fiecare zece euro pe care Franța ar fi vrut să-i aloce suplimentar pentru spitale, școli sau apărare, șase ar merge către deținătorii de obligațiuni.

Guvernul recunoaște presiunea. Ministrul economiei, Roland Lescure, a spus că ținta de deficit de 5 % este dificilă, iar ministrul bugetului, David Amiel, a indicat nevoia unor tăieri suplimentare de 3 mld. euro, peste economiile de urgență de 6 mld. euro deja adoptate (Euronext/Reuters). FMI cere însă mai mult: reduceri de cheltuieli sau majorări de taxe echivalente cu aproximativ 0,8 % din PIB în fiecare an până în 2029, după eliminarea efectelor ciclului economic, ceea ce economiștii numesc ajustare structurală (FMI). Cu o economie care ar urma să crească doar cu 0,6 % anul acesta (Boursorama), atingerea țintei înseamnă tăieri în servicii de care oamenii depind.

De ce urmărește zona euro cazul francez

Franța este a doua economie a zonei euro. Dobânzile mai mari plătite de Paris nu cresc automat costurile de finanțare ale Madridului sau Romei. Dar schimbă felul în care investitorii evaluează riscul în întregul bloc și limitează spațiul de manevră al BCE, Banca Centrală Europeană, care stabilește politica monetară pentru cele 20 de state din zona euro.

BCE a creat în 2022 un instrument de protecție pentru situațiile în care tensiunile de pe piața obligațiunilor împiedică transmiterea politicii monetare (BCE). Spreadurile Franței nu au activat acest mecanism. Totuși, capacitatea BCE de a reduce dobânzile devine mai restrânsă atunci când credibilitatea fiscală a unui stat membru mare se deteriorează.

Franța se află din iulie 2024 în procedura de deficit excesiv a UE, mecanismul formal declanșat când deficitul unei țări depășește 3 % din PIB, alături de alte șase state membre (Consiliul UE). Comparația cea mai sensibilă este cu Italia. Costurile de finanțare ale Franței și Italiei se apropie, iar ministrul italian al economiei, Giancarlo Giorgetti, se așteaptă ca Italia să iasă din propria procedură de deficit înaintea Franței (Il Messaggero). Pentru o țară care s-a împrumutat mult timp mai aproape de Germania decât de Italia, această schimbare arată cum reevaluează piețele riscul fiscal francez.

Discuția despre locul unde vor cădea tăierile devine deja concretă: coplăți medicale mai mari, rambursări mai mici pentru medicamente, măsuri care ar transfera costuri către gospodăriile cu cele mai mari nevoi de sănătate (Le Figaro). Economistul Olivier Blanchard susține că stabilizarea datoriei Franței cere reducerea diferenței dintre venituri și cheltuieli, înainte de plata dobânzilor, cu aproximativ 120 mld. euro, și că procesul bugetar francez crește el însuși riscul unei crize a datoriei (Le Monde).

Franța negociază în interiorul regulilor fiscale obișnuite ale UE, nu se află în fața unui program de salvare. Dar are o problemă de credibilitate care face amânarea tot mai scumpă. Fiecare trimestru fără corecție menține deficitul ridicat, mărește factura dobânzilor și împinge decizia spre alegeri mai dure: pacienți care plătesc mai mult pentru servicii medicale, angajați publici care lucrează cu bugete mai strânse sau contribuabili viitori care vor moșteni o datorie mai mare.