Bugetul Franței supraestimează creșterea cu 0,5 puncte

Puterea de cumpărare a gospodăriilor franceze pe unitate de consum, un indicator al bunurilor și serviciilor pe care și le poate permite o familie după plata taxelor și ajustarea la inflație, a scăzut cu 0,6 % în trimestrul al doilea, potrivit conturilor naționale revizuite publicate de INSEE, institutul de statistică al Franței (conturile INSEE pentru trimestrul al doilea). În același timp, INSEE a redus prognoza de creștere economică pentru 2026 aproape la jumătate, de la 0,7 % la 0,4 % (evaluarea INSEE din septembrie, prognoza INSEE din iunie). Guvernul și-a construit însă bugetul pe o creștere de 0,9 % (Trezoreria franceză), iar diferența de 0,5 puncte procentuale față de estimarea actuală este suficientă pentru a dezechilibra calculele privind veniturile și deficitul.

Mai puține locuri de muncă, consum mai slab, încasări fiscale mai mici

Revizuirea prognozei reflectă deteriorarea datelor, nu doar o evaluare mai prudentă. Cifrele trimestriale publicate la sfârșitul lunii august arată că economia s-a contractat cu 0,2 % în primul trimestru și a stagnat în al doilea, în ambele cazuri evoluțiile fiind mai slabe decât anticipase INSEE în iunie (conturile INSEE pentru trimestrul al doilea). Franța a intrat astfel în toamnă aproape fără impuls economic.

Efectele cele mai vizibile apar pe piața muncii. INSEE estimează că economia va pierde 52.000 de locuri de muncă salariate în 2026, după alte 48.000 dispărute în 2025. Rata șomajului, de 8,1 % în primul trimestru, ar urma să ajungă la 8,6 % până la sfârșitul anului (documentul INSEE din septembrie). Pierderea unui loc de muncă sau teama de șomaj determină gospodăriile să reducă cheltuielile, iar rata de economisire, aflată deja în jurul valorii de 17,6 %, arată că familiile preferă să păstreze lichiditățile în loc să le reintroducă în economie (prognoza Comisiei Europene pentru Franța).

Consumul mai slab reduce încasările din impozitul pe venit, TVA și impozitul pe profit, în timp ce creșterea șomajului majorează cheltuielile cu indemnizațiile. Ambele mecanisme adâncesc deficitul într-un moment în care Franța se află deja sub procedura UE de deficit excesiv, procesul formal prin care trebuie să coboare deficitul sub 3 % din PIB până în 2029. În prezent, acesta este de aproximativ 5 % (decizia Consiliului privind traiectoria fiscală, prognoza Comisiei Europene pentru Franța).

Costurile de finanțare restrâng și mai mult opțiunile Parisului

Banca Centrală Europeană (BCE), care stabilește ratele dobânzilor pentru cele 20 de țări din zona euro, le-a majorat cu 0,25 puncte procentuale la 10 septembrie (decizia BCE). Creșterea nu se transferă imediat asupra întregii datorii franceze, deoarece obligațiunile statului au o maturitate medie de aproximativ opt ani (Agence France Trésor). Presiunea se acumulează treptat, pe măsură ce titlurile ajunse la scadență sunt înlocuite cu unele noi, emise la dobânzi mai mari. Randamentul obligațiunilor franceze pe zece ani a urcat deja peste costurile la care se refinanțează în prezent Spania și Italia (statisticile BCE privind obligațiunile guvernamentale, To Brief).

Majoritatea francezilor cu credite ipotecare au contracte pe termen lung, cu dobândă fixă, astfel că nu resimt deocamdată majorarea, potrivit datelor Banque de France privind împrumuturile noi (statisticile Banque de France privind creditarea). Costurile suplimentare sunt suportate mai întâi de cumpărătorii care contractează acum un credit, de întreprinderile mici care își refinanțează împrumuturile cu dobândă variabilă și de statul francez.

Germania oferă cel mai clar termen de comparație. Creșterea sa economică este la fel de modestă, probabil în jurul valorii de 0,5 %, dar Berlinul dispune de suficient spațiu bugetar pentru investiții ample în infrastructură și apărare, despre care Bundesbank estimează că ar putea adăuga 1,3 puncte procentuale creșterii până în 2028 (prognoza Bundesbank). Franța nu are aceeași marjă de manevră: deficitul este deja prea mare pentru un program de stimulare, iar regulile UE îi cer să-și consolideze finanțele publice.

Parisul trebuie, prin urmare, să decidă atât componența ajustării bugetare, cât și ritmul acesteia. Reducerea abruptă a cheltuielilor sau creșterea taxelor într-o economie aproape stagnantă riscă să restrângă baza de impozitare de care depind veniturile statului. Amânarea ajustării, în lipsa unui buget construit pe o estimare realistă de creștere și care să identifice reduceri concrete de cheltuieli ori venituri suplimentare, poate împinge dobânzile și mai sus, dacă investitorii își pierd încrederea în plan. La o creștere de 0,4 %, Franța nu poate respecta fără costuri traiectoria de reducere a deficitului convenită cu UE. Povara care va reveni gospodăriilor și pieței muncii depinde de decizii pe care Parisul nu le-a anunțat încă, iar singura evoluție care ar putea reduce presiunea, scăderea costurilor de finanțare, nu se află sub controlul său.