Costurile datoriei publice a Franței ating maximul ultimilor 17 ani după blocada petrolieră din Orientul Mijlociu

Randamentul obligațiunilor guvernamentale franceze a urcat la 3,97 % la jumătatea lunii mai, cel mai ridicat nivel din 2009. În Germania, obligațiunile statului au atins 3,18 %, un nivel nevăzut din 2011. Cauza imediată este scumpirea petrolului spre 109 dolari pe baril, după ce blocada Strâmtorii Hormuz a blocat aproximativ o cincime din comerțul mondial cu țiței. Dar saltul randamentelor scoate la suprafață o problemă mai veche: Europa încearcă să se reînarmeze pe datorie, exact când costul acelei datorii crește.

De la prețul petrolului la prețul obligațiunilor

Legătura dintre o perturbare petrolieră și costuri mai mari de împrumut pentru state trece prin așteptările privind inflația. Energia mai scumpă împinge în sus inflația generală, indicatorul care include componente volatile precum combustibilii și alimentele. În SUA, prețurile de consum au ajuns la 3,8 % în aprilie, pe fondul unei creșteri de 17,9 % a energiei. Randamentele titlurilor americane de Trezorerie pe 10 ani au trecut astfel de 4,44 %, iar piețele globale de obligațiuni au urmat aceeași direcție.

În Europa, traderii atribuie acum o probabilitate de 87 % unei majorări a dobânzii de către BCE (Banca Centrală Europeană) în iunie. Așteptările privind dobânzi mai ridicate împing în sus randamentele tuturor tipurilor de datorie publică. BCE indică prima de termen, adică randamentul suplimentar cerut de investitori pentru obligațiuni pe termen lung într-un mediu incert, drept principalul motor al creșterii randamentelor la maturități lungi. Înainte de această criză, așteptările de inflație pe termen lung erau încă ancorate aproape de 2 %. Investitorii nu și-au pierdut încrederea în BCE. Cer doar o compensație mai mare pentru o lume devenită brusc mai riscantă.

Franța: unde șocul global întâlnește slăbiciunea internă

Toate guvernele din zona euro plătesc mai mult ca să se împrumute. Franța are însă o problemă dublă: șocul global al randamentelor se suprapune peste riscul politic intern. Diferența dintre obligațiunile franceze și cele germane a crescut la aproximativ 85 de puncte de bază (0,85 puncte procentuale), față de o medie istorică de 53 înaintea crizei politice din 2024.

Factura dobânzilor Franței a crescut cu 37 % în primul trimestru din 2026, la peste 6 mld. euro. Pentru întregul an, Trezoreria estimează 59,3 mld. euro pentru serviciul datoriei, sumă care depășește acum bugetul educației. Dobânzile au devenit cea mai mare cheltuială individuală a statului francez.

Cel mai grăitor semnal de piață vine din comparația cu Italia. Franța și Italia se împrumută acum la rate aproape identice, diferența dintre obligațiunile lor coborând vara trecută la doar 5,5 puncte de bază. Ierarhia de piață din ultimul deceniu, în care Franța era considerată sigură, iar Italia riscantă, s-a prăbușit. BCE însăși numește Italia o „excepție pozitivă” datorită disciplinei fiscale de la Roma, în timp ce fragmentarea politică de la Paris erodează încrederea.

Arme și o aritmetică ce nu se închide

În acest context tensionat, NATO împinge aliații spre cheltuieli de apărare de 5 % din PIB până în 2035. Franța cheltuiește acum 2,4 %. Închiderea acestui decalaj ar însemna încă 75 mld. euro pe an, exact în momentul în care guvernul tocmai a dispus reduceri de cheltuieli de 6 mld. euro pentru a compensa costurile mai mari cu dobânzile. Banii necesari reînarmării și banii consumați de serviciul datoriei vin din același spațiu fiscal, care se îngustează.

Franța nu este singura prinsă în această constrângere. Autoritatea fiscală independentă a Spaniei, AIReF, a avertizat că Madridul are nevoie de ajustări de 15 mld. euro până în 2028 pentru a respecta regulile bugetare ale UE. Cheltuielile Poloniei pentru apărare ajung deja la 4,8 % din PIB, cel mai ridicat nivel din NATO, dar 37 % sunt finanțate prin datorie. În Germania, noul fond de infrastructură de 500 mld. euro, adăugat peste împrumuturile nelimitate pentru apărare, i-a determinat pe economiști să avertizeze asupra unor posibile încălcări ale regulilor fiscale ale UE.

BCE se reunește pe 11 iunie. Christine Lagarde a descris situația drept un „tort în straturi de șocuri”: fiecare poate fi gestionat separat, dar combinația lor nu are precedent recent. Combaterea unui șoc de ofertă la petrol prin dobânzi mai mari este manualul clasic al băncilor centrale. Întrebarea pe care nimeni de la Frankfurt nu vrea să o pună primul este dacă poți face asta fără să fisurezi poziția fiscală a celei de-a doua economii din zona euro.