Genoa: muncitori obligați să returneze 60% din salarii

Muncitorii care construiau chesoane de beton pentru noul dig de larg al portului Genova ar fi fost obligați să le dea intermediarilor de forță de muncă între 40 % și 60 % din salariu. La 26 iunie, Parchetul din Savona și Carabinierii au arestat opt persoane și au plasat două companii sub control judiciar (Il Fatto Quotidiano, La Voce di Genova). Acuzațiile vizează intermediere ilegală de muncă și exploatare la o unitate din Vado Ligure, unde erau produse secțiunile prefabricate ale digului. Potrivit anchetatorilor, muncitorii ar fi fost obligați să își cumpere singuri echipamentele de protecție, iar certificatele de siguranță pentru lucrări de construcții cu risc ridicat ar fi fost falsificate (IVG).

Deocamdată este vorba despre acuzații dintr-o anchetă în curs, nu despre fapte stabilite de o instanță. Cazul arată însă o problemă pe care arhitectura cheltuielilor europene de după pandemie nu a fost construită să o rezolve.

Noul dig de la Genova este un proiect de infrastructură de 1,3 mld. euro, finanțat prin fondo complementare al PNRR, fondul național care completează planul italian de redresare (Port of Genoa). Acest plan intră, la rândul său, sub umbrela Mecanismului de redresare și reziliență, programul post-pandemie prin care Bruxelles-ul alocă bani statelor membre în schimbul unor reforme și investiții măsurabile prin jaloane și ținte (EUR-Lex). Finanțarea digului este națională, nu trasă direct din granturi europene, dar proiectul funcționează în același cadru de livrare. Italia este cel mai mare beneficiar al mecanismului, cu un plan de 194,4 mld. euro în granturi și împrumuturi (European Commission). La această scară, întrebarea controlului nu poate fi evitată.

Bruxelles-ul verifică jaloanele, nu șantierele

Mecanismul de redresare și reziliență a fost conceput pentru a orienta reformele și pentru a proteja bugetul UE. Nu a fost conceput ca un sistem de inspecție pe șantiere. Bruxelles-ul verifică dacă Italia a îndeplinit jaloanele agreate: o reformă adoptată, un proiect lansat, o țintă atinsă. Dacă evaluarea este pozitivă, plata este autorizată. Conform regulamentului mecanismului, statele membre au prima responsabilitate de a preveni frauda, corupția și conflictele de interese (EUR-Lex).

UE are instituții specializate. OLAF, Oficiul European de Luptă Antifraudă, investighează fraudele care afectează banii europeni. Parchetul European poate urmări penal infracțiuni care ating interesele financiare ale UE (EPPO). Niciuna dintre aceste instituții nu funcționează însă ca inspectorat al muncii. Zona oarbă apare între lista de verificare a plăților de la Bruxelles și muncitorii aflați cu trei niveluri de subcontractare sub contractul principal. În arhitectura europeană, nimeni nu verifică în mod curent dacă omul de la capătul lanțului a primit salariul datorat sau instruirea de siguranță prevăzută.

Un tipar, nu o excepție

Acuzațiile de la Genova se înscriu într-un traseu deja documentat. Reuters a descris cum lanțurile de subcontractare și intermediarii de forță de muncă din construcții, logistică și modă, în Italia, comprimă salariile și reduc protecțiile angajaților (MarketScreener/Reuters). Cotidianul danez Politiken a abordat cazul prin prisma drepturilor lucrătorilor migranți, vorbind despre „condiții asemănătoare sclaviei” și mutând accentul de la procedura penală la costul uman (Politiken).

Italia nu este singura țară care se confruntă cu această problemă. Cercetări suedeze despre economiile infracționale din achizițiile publice au arătat că abuzurile intră prin monitorizarea slabă a contractelor și a plăților, nu prin preluări spectaculoase ale proiectelor (ESF Sweden). Un raport recent al Curții de Conturi Europene a semnalat lacune în strategiile antifraudă legate de controalele mecanismului de redresare, punând sub semnul întrebării măsura în care plățile bazate pe jaloane produc o trasabilitate reală a banilor (ECA SR 2026-18). Vulnerabilitatea este structurală: aceeași logică a jaloanelor care împiedică Bruxelles-ul să gestioneze în detaliu cheltuielile naționale îi limitează și capacitatea de a vedea ce se întâmplă în lanțurile de execuție.

Termenul-limită mărește presiunea

Italia trebuie să finalizeze jaloanele și țintele până în august 2026, pentru a depune ultima cerere de plată din mecanism până în decembrie 2026 (CGIL). Presiunea termenului-limită favorizează finalizarea vizibilă a proiectelor. Poate face însă și mai greu de urmărit ce se întâmplă la nivelurile cele mai joase ale subcontractării.

Ce lipsește încă este harta completă a subcontractorilor, lanțul plăților și o decizie privind eventuala extindere a cazului dincolo de dosarul penal național. Mecanismul de redresare poate certifica faptul că un dig a fost construit. Dacă oamenii care l-au construit au fost plătiți și protejați corect rămâne, deocamdată, problema altcuiva.