Germania abandonează F126 după €2.3bn

Germania a anulat pe 24 iunie programul fregatei F126, reziliind contractul pentru șase nave militare mari după ce cheltuise aproximativ 2,3 mld. euro (BMVg, Euronews). Ministrul apărării, Boris Pistorius, a spus că grupul condus de Damen Naval, din Olanda, nu mai putea respecta calendarul și bugetul convenite. Nu va fi livrată nicio navă.

Planul de înlocuire prevede până la opt fregate MEKO A-200, mai mici, produse de constructorul german TKMS și proiectate pentru lupta antisubmarin, adică detectarea, urmărirea și atacarea submarinelor (Defense News, Bundeswehr). Comanda depinde însă de Bundestag, parlamentul Germaniei, iar pachetul de achiziție pe baza căruia deputații ar urma să voteze nu există încă.

Cum un proiect-fanion a fost înlocuit de un design mai vechi, dar verificat

F126 trebuia să arate că industria europeană de apărare poate construi nave militare prin contracte transfrontaliere. Damen, companie olandeză, a câștigat contractul în 2020 ca antreprenor principal și coordonator al designului. Șantierele navale germane urmau să se ocupe de construcție. Aranjamentul s-a blocat în întârzieri, probleme de interfață software și dificultăți în transferul planurilor tehnice către partenerii industriali germani (Opex360).

Berlinul a analizat o salvare târzie prin divizia navală a Rheinmetall. Ministerul a estimat că această variantă ar fi dus costurile totale peste 18 mld. euro (Handelsblatt). Ar fi obligat Germania și să renunțe la posibile cereri de despăgubire împotriva Damen, despre care Pistorius a sugerat că ar putea avea oricum șanse limitate (MarineLink). Ministerul a ales oprirea programului.

Problema nu a fost doar una de inginerie. A fost una de control: cine proiectează, cine construiește, cine răspunde juridic și cine plătește când calendarul cedează. F126 se înscrie într-un tipar mai larg al proiectelor europene de apărare, tensionate tocmai de aceste întrebări. Când partenerii nu se înțeleg asupra volumului de lucrări atribuit firmelor din fiecare țară sau asupra controlului tehnologiei critice, termenele se prăbușesc și costurile cresc. Damen pierde accesul la piața navală germană într-un contract care fusese cel mai mare program naval postbelic al Germaniei (Deutschlandfunk). Iar Germania, alegând un design național mai vechi și verificat în locul competiției transfrontaliere deschise, transmite viitorilor parteneri că, atunci când contractele comune intră sub presiune, Berlinul va readuce lucrările acasă.

Instrumentele UE încearcă să împingă statele în direcția opusă. SAFE, noul mecanism european de împrumuturi pentru achiziții comune de apărare, și Fondul European de Apărare oferă stimulente pentru cumpărări coordonate. Nu decid însă ce fregată comandă un stat, nu înlocuiesc autoritatea bugetară națională și nu preiau răspunderea atunci când un contract eșuează (European Commission). Distanța dintre încurajările de la Bruxelles și politica națională a întrebării „cine construiește ce” rămâne mare.

Nave care există doar pe hârtie

Anularea contractului contează dincolo de șantierul naval. Ministerul german de externe descrie Marea Baltică drept o rută strategică pentru întăriri și aprovizionare, legând securitatea maritimă de activitatea submarinelor rusești în Nordul Îndepărtat (German Foreign Ministry). Aliații Germaniei se așteaptă ca Berlinul să furnizeze capacități antisubmarin, de la sonar și elicoptere până la nave de patrulare, pentru protejarea rutelor maritime, cablurilor și conductelor. Aceste așteptări depind acum de nave care nu există încă.

Analiștii polonezi formulează verdictul condiționat: dacă trecerea la MEKO aduce nave mai repede decât ar fi putut linia blocată F126, anularea pare dureroasă, dar rațională. Dacă întârzierile din Bundestag, limitele de capacitate ale TKMS sau disputele de configurare încetinesc înlocuirea, episodul va alimenta percepția tot mai răspândită că Berlinul vorbește despre ambiție strategică, dar nu oferă certitudine asupra capacităților pe care le poate livra efectiv (Rzeczpospolita Radar). Publicațiile de specialitate sugerează că prima MEKO ar putea ajunge la sfârșitul lui 2029, deși această dată nu are încă o confirmare parlamentară (Naval News).

Ministerul poate anula un contract. Doar Bundestagul poate finanța ceea ce urmează. Iar NATO poate planifica oricât în jurul capacității antisubmarin germane: cineva trebuie totuși să livreze navele. Pentru aliații Germaniei, testul real va fi dacă Berlinul a ales viteza sau doar o altă formă de întârziere.