Germania refuză să elimine controalele de frontieră

Comisia Europeană a cerut nouă țări să înceapă demontarea controalelor la frontierele interne. Ministrul german de interne a respins solicitarea în aceeași săptămână. Avizele emise de Comisie pe 2 iunie sunt obligatorii din punct de vedere procedural după 12 luni de controale neîntrerupte, dar nu obligă statele să acționeze (EU Law Live, Brussels Signal). Zona Schengen, principalul spațiu european al liberei circulații, funcționează acum în mare măsură pe conformare voluntară, iar statele vizate nu se grăbesc să se conformeze.

Excepția permanentă

Cele nouă state, Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Slovenia și Suedia, au menținut controalele la frontieră cu mult peste limitele de urgență pentru care a fost gândit Schengen. Germania, Franța și Austria aplică, sub o formă sau alta, controale încă din 2015, invocând de fiecare dată motive noi, de la migrație și terorism până la criminalitate transfrontalieră, pe măsură ce notificările anterioare expirau. Reforma din 2024 a Codului frontierelor Schengen, regulamentul care stabilește când sunt permise controalele interne, trebuia să introducă un plafon ferm. În practică, a extins durata maximă legală de la șase luni la trei ani, trecând peste o hotărâre din 2022 a Curții de Justiție a UE, care declarase ilegale controalele prelungite (European Sting).

Comisia Europeană nu a declanșat niciodată proceduri de infringement, instrumentul formal prin care poate obliga statele membre să respecte dreptul UE, împotriva vreunei țări care și-a prelungit excesiv controalele la frontieră. Cercetători de la Cambridge descriu situația drept o „subaplicare” sistematică a regulilor, determinată de teamă politică. Sancționarea Germaniei sau a Franței pentru controalele la frontieră ar alimenta narativul potrivit căruia Bruxelles-ul împiedică statele să se protejeze (Euronews).

Trei forme de rezistență

Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a dat tonul la reuniunea miniștrilor de interne ai UE de la Luxemburg, pe 4 iunie. Controalele vor fi „dezvoltate flexibil”, a spus el, nu eliminate. Cele două condiții invocate pentru o eventuală reconsiderare, o frontieră externă a UE „semnificativ îmbunătățită” și dovada că noile reguli de azil funcționează efectiv, sunt formulate astfel încât să fie greu de măsurat (Tagesschau, Spiegel). Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a ales o variantă mai discretă, mutând punctele de control de la frontieră în „Hinterland”, adică spre patrule mobile în interiorul țării, care reduc vizibilitatea măsurii fără să oprească aplicarea ei. Franța nu a transmis niciun răspuns public.

Doar Țările de Jos au semnalat o schimbare reală. Ministrul azilului, Bart van den Brink, a anunțat în mai că, după septembrie, punctele fixe de frontieră vor fi înlocuite cu supraveghere mobilă realizată de Marechaussee Regală, poliția militară, pe baza unor profiluri de risc și nu prin opriri generalizate (Rijksoverheid). Abordarea olandeză este cea mai apropiată de ceea ce recomandă efectiv Comisia.

Costurile sunt suportate de comunitățile de frontieră. Un tribunal german din Koblenz a decis în aprilie că verificările de la frontiera cu Luxemburg au încălcat Codul Schengen, constatând că nu exista o justificare credibilă legată de o amenințare reală (Ground News). Potrivit JEF Luxembourg, organizația Tinerilor Federaliști Europeni, aproximativ 223.000 de lucrători transfrontalieri trec zilnic această frontieră și se confruntă cu întârzieri de până la 45 de minute la orele de vârf (Chronicle.lu). Germania a atacat decizia și a menținut controalele.

Pactul care nu este încă pregătit

Comisia și-a programat avizele astfel încât să coincidă cu intrarea în vigoare, pe 12 iunie, a Pactului UE privind migrația și azilul, o reformă amplă a procedurilor de azil, a verificărilor la frontieră și a împărțirii responsabilităților între state. Argumentul politic al Comisiei este că noua infrastructură a pactului face inutile controalele interne. Problema este că această infrastructură abia există. La începutul lunii mai, doar 11 dintre cele 27 de state membre aveau conexiuni funcționale la baza biometrică reformată Eurodac (EUObserver). Alte 11 state nu dispuneau încă de facilități adecvate pentru verificările la frontieră. Ungaria nici măcar nu a solicitat fondurile alocate pentru implementare (ETIAS).

Rezultatul este un blocaj din care niciuna dintre părți nu poate ieși ușor. Dobrindt susține că verificările interne rămân necesare pentru că frontierele externe nu sunt suficient de sigure. Comisia susține că pactul va rezolva această problemă. Dar lacunele operaționale ale pactului mențin exact fluxurile de migrație secundară pe care Germania le invocă drept justificare. Ambele părți au argumente tehnice valide, iar niciuna nu poate demonstra complet că cealaltă greșește. Prin urmare, controalele continuă.

Poziția Poloniei arată absurdul situației. La aceeași reuniune a miniștrilor la care Dobrindt a respins solicitarea Comisiei, Varșovia a cerut Bruxelles-ului să acționeze mai ferm împotriva Berlinului. Polonia menține, la rândul ei, controale Schengen la frontierele cu Germania și Lituania și a suspendat de șapte ori dreptul de a cere azil la frontiera cu Belarus. Comisia a exclus Polonia din cele nouă avize, fără o explicație publică.

În lipsa unei acțiuni din partea Comisiei, tribunalele naționale din Koblenz și München umplu golul, declarând ilegale controale și făcând ceea ce Bruxelles-ul evită să facă. Dacă această presiune judiciară fragmentată va forța până la urmă o clarificare politică sau dacă excepțiile „temporare” ale Schengen vor deveni pur și simplu arhitectura sa permanentă depinde de un pas pe care Comisia îl evită de 11 ani: aplicarea propriilor reguli.