Grecia atacă acordul Turciei cu Libia

Cea mai importantă dispută de delimitare din Mediterana de Est se poartă în coordonate maritime, nu pe o frontieră terestră. La 27 iulie, delegațiile Greciei și Libiei au încheiat la Atena a treia rundă de discuții tehnice, comparând argumentele juridice privind locul în care se întâlnesc zonele lor maritime la sud de Creta (ERT, ProtoThema). Formatul este tehnic. Miza nu este. Atena vrea o delimitare maritimă cu Libia care să reducă efectele memorandumului semnat în 2019 între Turcia și Libia, documentul care a tratat insulele grecești ca și cum nu ar conta în harta Mediteranei de Est.

Logica Greciei este clară, dar are o vulnerabilitate la fel de clară: depinde de un partener libian care abia reușește să vorbească unitar.

Memorandumul pe care Creta nu și-l poate permite

În noiembrie 2019, Turcia și guvernul libian de la Tripoli au semnat un memorandum care trata coastele lor ca fiind direct opuse. Linia trasată atunci acorda insulelor grecești, în primul rând Cretei, o greutate maritimă aproape nulă. Potrivit Convenției ONU asupra dreptului mării, principalul tratat care reglementează delimitările maritime, insulele generează în mod normal aceleași zone maritime ca teritoriul continental, cu excepția stâncilor nelocuibile (UNCLOS). Creta este mare și locuită permanent. Memorandumul o tratează ca pe o prezență marginală.

Liderii UE au respins rapid acordul. Consiliul European, instituția în care șefii de stat și de guvern stabilesc direcția politică a Uniunii, a declarat că documentul încalcă drepturile suverane ale unor state terțe și nu poate produce obligații pentru țări care nu sunt parte la el (European Council). Dar respingerea politică, în lipsa unui acord concurent, a lăsat memorandumul în dosarele diplomatice ale Turciei și Libiei, unde continuă să susțină pretențiile Ankarei la sud de Creta.

Strategia Greciei și veriga ei slabă

Răspunsul Greciei este unul de durată: să atragă Libia într-o delimitare bilaterală separată la sud de Creta. Dacă cele două țări convin asupra propriei linii maritime, Turciei îi va fi mai greu să prezinte memorandumul din 2019 drept singurul aranjament existent.

Problema este chiar Libia. Țara este împărțită din 2014 între guverne rivale. Camera Reprezentanților din estul Libiei nu ar fi ratificat memorandumul din 2019 cu Turcia, ceea ce lasă statutul său juridic intern contestat înainte chiar ca discuția să ajungă la dreptul internațional (Ahram Weekly). Grecia are nevoie ca aceste instituții rivale să rămână implicate suficient de mult pentru a produce coordonate care să poată fi folosite într-un tratat sau, eventual, într-un dosar viitor la Curtea Internațională de Justiție.

Comitetul tehnic comun a avut o a doua rundă la Tripoli pe 10 iunie, înaintea întâlnirii de la Atena. Potrivit comunicării grecești, discuțiile nu au dus încă la coordonate agreate sau la un proiect de acord (ERT).

Poziția juridică a Turciei este mai îngustă decât sugerează dezbaterea publică. Ankara nu susține că insulele nu contează niciodată. Argumentul său este că instanțele internaționale au redus uneori efectul maritim al unor insule atunci când acordarea unei greutăți depline ar fi produs rezultate disproporționate, poziție care are sprijin în jurisprudență (ICJ Libya/Malta, Daily Sabah). Însă reducerea efectului unei insule și ștergerea ei din calcul sunt operațiuni juridice diferite. Memorandumul din 2019 este mai aproape de a doua variantă.

De ce privesc Roma și Nicosia

Italia citește dosarul libian prin energie și migrație. Conducta GreenStream leagă zăcămintele de gaze ale Libiei de Sicilia, iar ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, și ministrul de externe, Antonio Tajani, au prezentat stabilitatea sudului Mediteranei drept o miză economică directă (Formiche).

Cipru este cel mai expus. Companii energetice europene dezvoltă zăcăminte offshore în apele cipriote, cu producția vizată din 2028 (Phileleftheros). Dacă harta Turciei câștigă legitimitate într-o zonă a Mediteranei de Est, pretențiile offshore ale Nicosiei devin mai ușor de contestat în alta. Turcia a susținut memorandumul și prin prezență militară în Libia, ceea ce face ca acordul din 2019 să fie mai greu de înlocuit doar prin argumente juridice (Les Clés du Moyen-Orient).

Atena, care în același timp blochează cel mai recent pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei pentru a-și proteja sectorul naval, pariază că delimitarea lentă, tehnică, poate cântări mai mult decât un memorandum politic. Deocamdată, Grecia are o strategie juridică solidă pe hârtie, dar veriga ei slabă rămâne chiar statul de care are nevoie ca partener.