Exporturile de gaz ale Greciei se triplează

Exporturile grecești de gaze către Europa de Sud-Est s-au triplat în prima jumătate a anului 2026, ajungând la 8,72 TWh, față de 2,86 TWh cu un an înainte, potrivit DESFA, operatorul sistemului de transport al gazelor din Grecia (Reporter/DESFA). În mai, Grecia a trimis și 874,2 GWh de electricitate netă în rețelele vecine, două treimi către Bulgaria (Serbia Energy). Volumele confirmă că ruta funcționează. Testul comercial este însă dacă firmele sunt dispuse să plătească acces pe termen lung la aceste coridoare.

Cum se mișcă gazul

Două terminale aduc gaz natural lichefiat, răcit până devine lichid pentru a putea fi transportat cu nave, în Grecia. Revithoussa, lângă Atena, rămâne terminalul principal: a procesat 18,61 TWh în prima jumătate a anului 2026, acoperind 43 % din importurile grecești de gaze. Alexandroupolis, unitatea plutitoare mai nouă din nord-estul țării, crește rapid de la o bază mai mică, cu 3,46 TWh procesate, de peste trei ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut (Reporter/DESFA).

După ce gazul natural lichefiat este regazificat, intră în rețeaua de conducte a DESFA și poate trece în Bulgaria prin Sidirokastro, principalul punct de măsurare de la frontieră. De acolo, operatorii îl pot trimite spre nord, prin România, către Moldova și Ucraina, pe ruta numită Coridorul Vertical.

Electricitatea este o poveste de export mai puțin stabilă. Grecia a exportat ieftin în mai pentru că regenerabilele, cu 57 % din producție, și hidroenergia, cu 8 %, au coborât prețul pe piața pentru ziua următoare, adică tariful angro stabilit pentru livrarea de a doua zi, sub costurile vecinilor (Serbia Energy). Un val de căldură vara ridică cererea de aer condiționat, centralele pe gaze ajung să stabilească prețul marginal, iar fluxul se poate inversa în câteva săptămâni. Contractele pentru capacitatea conductelor de gaze sunt mai greu de schimbat. Acolo se vede testul structural.

Cine rezervă capacitate și cine nu

Cel mai clar semnal comercial vine de la Sidirokastro. În licitațiile pe termen lung, 46 % din capacitatea disponibilă de export a fost rezervată pentru anii gazieri 2026/2027 până în 2029/2030. Metlen a rezervat 20 GWh/zi, iar Atlantic SEE LNG Trade a luat 13 GWh/zi (News247). Rezervarea costă bani, ceea ce o face un semnal mai solid decât un comunicat politic.

Angajamentul rămâne însă inegal. La aceleași licitații, niciun ofertant nu a arătat interes pentru Ruta 3 prin Nea Mesimvria, un punct de intrare legat de gazoductul TAP (Protothema English). Nu orice coridor desenat pe hartă este și viu comercial.

Mai la nord, traderul de stat moldovean Energocom a rezervat capacitate pentru iarna 2026-2027 la punctul de frontieră Ungheni, cu aproximativ 41 % din capacitatea de ieșire din România și 39 % din capacitatea de intrare în Moldova deja luate (Moldova1). Operatorii români negociază cu Bruxellesul ajustări de tarife pentru coridor (Știripesurse).

Ungaria rămâne veriga lipsă. Sursele publice ungare tratează ruta grecească drept opțiune tehnică, nu drept canal funcțional de aprovizionare. Dezbaterea de acolo rămâne legată de importurile MOL de petrol rusesc prin conducta Drujba și de alternativa adriatică (Telex/G7, HVG).

Cine câștigă, cine plătește

Operatorii terminalelor grecești, traderii și producătorii de energie câștigă din volume mai mari și venituri de export. DESFA încasează tarife de transport pentru fiecare metru cub care traversează rețeaua. Guvernele vecine câștigă pârghii de negociere în raport cu furnizorii existenți. Croația, care își extinde terminalul GNL de la Krk la o capacitate de 6,1 mld. metri cubi/an, merge pe aceeași tendință de diversificare, nu pierde teren din cauza ei (Poslovni).

Pentru cumpărători, incertitudinea reală este costul. Mai multe rute îmbunătățesc securitatea aprovizionării, dar gazul care merge de la sud la nord adună costuri la fiecare frontieră: taxe de regazificare, tarife de transport, costuri de tranzit și tarifele plătite de rețele pentru echilibrarea cererii și ofertei. Dacă ruta grecească este mai sigură, dar mai scumpă după toate aceste costuri, gospodăriile și fabricile din Bulgaria, România sau Moldova plătesc o primă pentru diversificare. Merită această primă doar dacă alternativa este mai slabă, iar gazul rusesc nu dispare din piață. Importurile UE de gaz rusesc prin conducte au crescut cu 7 % anual, iar cele de GNL rusesc cu 11 % în primele cinci luni din 2026, potrivit datelor ACER (Euro2day, ACER).

Grecia a demonstrat că ruta este utilă. Nu a demonstrat încă faptul că poate impune putere de furnizor. Diferența se va vedea în fluxuri susținute, la prețuri care bat alternativele după ce sunt adăugate toate taxele de frontieră. Iar acest test abia începe.