Guterres ajunge în Cipru pe July 27

Când Ban Ki-moon a mers în Cipru, în februarie 2010, liderii greco-cipriot și turco-cipriot încă negociau direct. Șaisprezece ani mai târziu, trupele ONU de menținere a păcii patrulează zona tampon care menține încetarea focului, dar nu au mandat să negocieze pacea, iar disputa de fond a rămas blocată. António Guterres va ajunge pe insulă pe 27 iulie, pentru trei zile de întâlniri cu liderii celor două comunități (Sigmalive, Europa Press). Mecanismul diplomatic este mai elaborat decât în ultimii ani. Blocajele sunt aceleași.

Doi trimiși, un conflict înghețat

Guterres operează prin așa-numitele „bune oficii” ale ONU, un canal de mediere prin care secretarul general poate aduce părțile la aceeași masă, dar nu poate impune o soluție (misiunea de bune oficii a ONU). Trimisa sa personală, María Ángela Holguín, face naveta între părți din 2025. O întâlnire din martie i-a adus la aceeași masă pe cei doi lideri și pe cele trei puteri garante, Grecia, Turcia și Regatul Unit, care au un rol formal de securitate prin Tratatul de Garanție din 1960 al Ciprului. Guterres a spus atunci că părțile au convenit să continue discuțiile și să se întâlnească din nou (declarația secretarului general al ONU). E un progres modest, dar depășește simpla fotografie diplomatică.

Bruxellesul a adăugat propriul nivel pe 13 iulie. Comisia Europeană l-a numit pe Raffaele Fitto, unul dintre cei mai importanți membri ai săi, reprezentant special pentru Cipru (Comisia Europeană). Misiunea lui este să pregătească modul în care dreptul UE s-ar aplica după reunificare și să canalizeze sprijinul către comunitatea turco-cipriotă. Președintele Nikos Christodoulides a salutat numirea ca pe o ridicare a profilului politic al dosarului (Cyprus Mail). Fitto însă pregătește terenul juridic pentru un eventual acord, nu negociază acordul propriu-zis.

Zidul Ankarei

Formula susținută de ONU prevede o federație bizonală și bicomunitară: două zone geografice distincte, una greco-cipriotă și una turco-cipriotă, care împart puterea într-un singur stat suveran (Rezoluția 1251 a Consiliului de Securitate al ONU). Turcia și conducerea turco-cipriotă resping această formulă. Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, i-a spus lui Holguín că Ankara susține o soluție cu două state, bazată pe egalitate suverană (Yeni Șafak). Ministerul turc de Externe a descris numirea lui Fitto drept o chestiune internă a UE, argumentând că Uniunea și-a pierdut neutralitatea când a admis Ciprul în 2004 (MAE turc).

Aceasta este aceeași ruptură care a îngropat ultima negociere serioasă. Conferința de la Crans-Montana din 2017 s-a prăbușit pentru că părțile nu au putut cădea de acord asupra garanțiilor de securitate, prezenței trupelor, teritoriului, guvernanței și proprietăților (raportul secretarului general S/2017/814). Niciuna dintre aceste întrebări nu a fost rezolvată între timp.

Pârghia pe care UE nu vrea să o folosească

Europa are instrumente, dar nu și prea mult apetit să le folosească. În 2019, Consiliul UE, instituția în care guvernele statelor membre iau decizii comune, a suspendat dialogurile la nivel înalt după forajele ilegale ale Turciei în apele cipriote (Consiliul UE). Modernizarea uniunii vamale pe care Ankara o dorește se află pe masă din 2016, fără să fi produs o schimbare a poziției turce asupra termenilor unei soluții (Comisia Europeană). Pe hârtie, aceasta este o pârghie reală. În practică, capitalele europene depind de Turcia pentru gestionarea migrației, tranzitul energetic și coordonarea în NATO, iar niciuna nu a arătat disponibilitatea să forțeze o confruntare suficient de mare încât să schimbe calculul Ankarei.

Grecia insistă că orice soluție trebuie să rămână compatibilă cu dreptul UE (MAE grec). Franța susține cadrul ONU (Le Figaro). Poziția comună a capitalelor europene se reduce la o formulă prudentă: soluția ar trebui să fie în interiorul dreptului UE, dar nu cu prețul unei rupturi cu Ankara.

Guterres poate crea cadrul întâlnirii. Fitto poate pregăti felul în care regulile UE ar integra un eventual acord. Niciunul nu poate produce acordul asupra formei de bază a statului cipriot, exact elementul care a lipsit la Crans-Montana în urmă cu nouă ani. Răspunsul este la Ankara, iar Ankara a transmis până acum că nu și-a schimbat poziția.