Guterres testează ruptura cipriotă

António Guterres a ajuns duminică în Cipru pentru trei zile de întâlniri cu liderii unei insule divizate. Nu exista un proiect de acord înaintea vizitei. Nu exista nici o înțelegere pentru reluarea negocierilor formale. Este cel mai înalt nivel de implicare al ONU în dosarul cipriot de la prăbușirea negocierilor de la Crans-Montana, în Elveția, în 2017, iar miza vizitei este deliberat limitată: să vadă dacă mai pot exista discuții structurate într-un moment în care cele două părți nu cad de acord nici măcar asupra obiectului negocierii.

Diferența de premisă

Cadrul de soluționare susținut de Consiliul de Securitate al ONU prevede o federație bizonală și bicomunitară: un singur stat, două comunități egale politic, suveranitate unică și cetățenie unică (S/RES/1251, UN Press). Cu câteva zile înainte de sosirea lui Guterres, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a reluat apelul Ankarei pentru „egalitate suverană”, formulă care trimite în practică spre o soluție cu două state și care iese din cadrul ONU (Hürriyet Daily News, TRT World). Aici este blocajul central: ONU are mandat să medieze o federație; Turcia respinge public federația.

Guterres urmează să se întâlnească separat cu președintele cipriot grec Nikos Christodoulides și cu liderul cipriot turc Tufan Erhürman, să aibă o cină privată cu amândoi și să convoace o sesiune comună în zona-tampon controlată de ONU (Politis, UN Web TV). Programul este construit pentru a citi temperatura politică, nu pentru a produce un acord. Jean-Pierre Lacroix, șeful operațiunilor de pace ale ONU, a descris vizita drept parte a unor „eforturi politice foarte susținute” (CNA), o formulare atentă, care indică muncă diplomatică reală fără să sugereze un progres decisiv (DW).

Christodoulides a spus că nu fusese transmis niciun proiect de soluționare înaintea vizitei (Stockwatch). Un rezultat concret ar fi, prin urmare, modest: un format pentru următorul pas, un calendar sau un motiv suficient pentru implicarea Greciei, Turciei și Regatului Unit, cele trei puteri garante care păstrează roluri formale din aranjamentul de independență al Ciprului din 1960 și al căror acord este necesar pentru rezolvarea celor mai dificile chestiuni de securitate (CNA).

Bruxellesul poate adăuga presiune, dar nu poate înlocui ONU

Comisia Europeană este mai vizibil implicată decât în rundele precedente. La 13 iulie, l-a desemnat pe Raffaele Fitto, vicepreședinte italian al Comisiei, drept reprezentant special pentru Cipru (Open, Cyprus Mail). Trimisul ONU Maria Angela Holguin s-a întâlnit la Bruxelles, pe 22 iulie, atât cu Fitto, cât și cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, apoi a mers la Ankara pentru a testa poziția Turciei (Politis).

Bruxellesul are un motiv precis să urmărească dosarul. Cipru a intrat în UE în 2004, dar legislația europeană rămâne suspendată în partea de nord a insulei, unde Republica Cipru nu exercită control efectiv. Această anomalie este prevăzută în tratatul de aderare (EUR-Lex). O deschidere în dosarul cipriot ar putea debloca și părți din relația înghețată dintre UE și Turcia, inclusiv comerțul, energia, transporturile și migrația (European Commission). Consiliul European, unde șefii de stat și de guvern stabilesc direcția politică a Uniunii, a legat orice relansare a dialogului cu Ankara de o abordare graduală, reversibilă și condiționată de comportamentul Turciei (European Council).

Fitto poate conecta stimulentele europene la procesul ONU. Nu îl poate înlocui. Puterile garante dețin cheia pentru retragerea trupelor și pentru drepturile de intervenție, chestiuni asupra cărora Bruxellesul nu are mandat să decidă. Raportul transmis de Guterres Consiliului de Securitate după Crans-Montana spunea că negocierile din 2017 au eșuat pentru că părțile nu au reușit să atingă „masa critică” necesară pe capitolele centrale, mai ales securitatea și guvernanța (S/2017/814). Între timp, aceste dosare nu au devenit mai simple.

Guterres poate măsura distanța dintre poziții și poate aduce actorii în aceeași sală. Nu poate obliga Turcia să negocieze în interiorul unui cadru federal pe care Ankara îl respinge acum.